-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialIzaura Anghel, mărturie care îl implică pe Traian Băsescu în dosarul fratelui...

Izaura Anghel, mărturie care îl implică pe Traian Băsescu în dosarul fratelui său. Câți bani ar fi primit fostul președinte

Fostul președinte, Traian Băsescu, a fost implicat de fiica lui Sandu Anghel, Izaura, în mărturia pe care a făcut-o, vineri,  în faţa magistraţilor Tribunalului Constanța, în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat de trafic de influență. Izaura a spus că președintele a primit 300.000 de euro, jumătate din suma pe care familia ei i-a plătit-o lui Mircea Băsescu pentru ca „Bercea Mondial” să primească o pedeapsă mai mică şi să iasă din închisoare, informează Mediafax.

​Citește și: Traian Băsescu, acuzat că știa că fratele lui a luat bani de Bercea Mondialul

Izaura Anghel a povestit în fața instanței că, la câteva zile după ce tatăl său a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, Marian Căpățână a venit la familia sa, spunând că a fost trimis de Mircea Băsescu pentru ca în schimbul sumei de un milion de euro să îl scoată din închisoare pe Sandu Anghel. Familia Anghel a mers apoi la Mircea Băsescu pentru a-l întreba dacă cele spuse de Marian Căpățână se confirmă, iar fratele fostului președinte le-a spus să-i dea banii lui Marian Căpățână și lucrurile se vor rezolva pentru Sandu Anghel, a susţinut aceasta.

Izaura Anghel a afirmat că Mircea Băsescu a primit suma de 600.000 de euro în două tranșe, una de 250.000 de euro, iar cealaltă de 350.000 de euro. Banii i-au fost dați lui Marian Căpățână într-un apartament din Constanța, aceștia au fost verificați de o doamnă de la bancă dacă sunt autentici, iar apoi Căpățână i-a dat sumele lui Mircea Băsescu, potrivit Izaurei.

Ea a adăugat că familia Anghel urma să îi mai dea lui Mircea Băsescu 400.000 de euro, dar la momentul respectiv nu aveau aceşti bani.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat de prima instanță, familia sa a mers la Mircea Băsescu pentru a-i cere explicații și să le returneze banii, a susţinut Izaura Anghel.

„Mircea Băsescu ne spunea să avem răbdare că se va rezolva la Curtea de Apel Dolj, care-l va pune în libertate pe tatăl meu pentru că vorbește cu fratele său. Spunea că-l va condamna pe tata la un an cu suspendare sau că va fi condamnat la pedeapsa executată deja în arest preventiv”, a spus Izaura Anghel.

Ea a menționat că, după o perioadă, Mircea Băsescu le-a înapoiat 280.000 de dolari, iar Marian Căpățână le-a returnat și el 100.000 de euro.

Conform declaraţiilor făcute de Izaura Anghel, în momentul în care Sandu Anghel a fost condamnat și de a doua instanță, familia sa a cerut din nou banii de la Mircea Băsescu, iar acesta le-a spus să facă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că acolo magistrații îl vor elibera.

Izaura Anghel a spus că i-au fost arătate lui Mircea Băsescu înregistrările făcute de Florin Anghel cu acesta, în care vorbește de banii primiți, fratele fostului președinte fiind amenințat că aceste filmări vor ajunge la presă dacă banii nu sunt înapoiați. Izaura a susținut că atunci Mircea Băsescu le-a spus că banii nu sunt la el, ci la Marian Căpățână.

După ce Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de ICCJ la opt ani și nouă luni de închisoare, Mircea Băsescu i-a chemat să le dea restul banilor, dar atunci le-a organizat flagrantul în urma căruia cinci dintre membrii familiei Anghel sunt judecați pentru șantaj, a afirmat Izaura Anghel.

Ea a susținut că, în toată această perioadă, Mircea Băsescu le-a dat asigurări că Sandu Anghel scapă de închisoare, afirmând că vorbește cu magistrați din Olt, dar și de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, Izaura Anghel a spus că este convinsă că jumătate DIN BANII dați lui Mircea Băsescu, şi anume suma de 300.000 de euro, au ajuns la Traian Băsescu.

Instanța a decis ca la următorul termen să fie audiați Marius Constantin, soțul Izaurei Anghel, Grinică-Ion Anghel, fratele acesteia, dar și Doina Băsescu, soția lui Mircea Băsescu, în cazul celei din urmă neexistând obligația de a da declarație, ci doar dacă dorește acest lucru.

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, le-a spus jurnaliștilor, la finalul procesului, că declarația Izaurei Anghel a fost una plină de contradicții.

​Citește și: FOTO. Traian Băsescu, apel către preşedinte şi premier pentru salvarea românului răpit în Burkina Faso

„Au fost declarații pline de contradicții, în contradicție cu declarațiile celorlalți membri ai familiei și în contradicție chiar cu declarațiile dânsei”, a spus Nelu Tașcă.

El a adăugat că nu știe dacă soția lui Mircea Băsescu va dori să dea declarații în fața instanței.

„Nu știu, vom vedea care este poziția dânsei”, a menționat avocatul lui Mircea Băsescu.

Marian Căpățână le-a spus jurnaliștilor, la ieșirea din sala de judecată, că dorește să afle părerea lui Traian Băsescu despre acest dosar, menționând că îl așteaptă pe fostul președinte la un pahar cu whisky.

„Cred că mai important era dacă ieșea public domnul Traian Băsescu și spunea varianta dânsului, asta cred că era interesant. Să ne spună ce variantă știe, pentru că se tot laudă că știe varianta adevărată și că a fost o înscenare. Să fie bărbat, să arate că e bărbat. Îl aștept și la mine la un pahar de whisky”, a declarat Marian Căpățână.

Următorul termen în acest proces va avea loc în 22 mai.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte Traian Băsescu.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă