-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportFOTO. Traian Băsescu, apel către preşedinte şi premier pentru salvarea românului răpit...

FOTO. Traian Băsescu, apel către preşedinte şi premier pentru salvarea românului răpit în Burkina Faso

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a scris, vineri, pe contul său de Facebook, că românii nu au aflat încă nimic despre soarta românului răpit în Burkina Faso, în timp ce preşedintele Iohannis şi premierul Ponta îşi aduc aminte despre subiect doar când sunt întrebaţi de presă.

"De aproape o lună, cetăţeanul român Iulian Gheorghe a fost răpit în Burkina Faso. Este drept că preşedintele ţării şi premierul îşi aduc aminte de acest lucru doar dacă sunt întrebaţi de presă. Şi pe acest fond, de cîteva zile în spaţiul public revine episodul răpirii ziariştilor din Irak.
Iar pentru a masca dezinteresul pentru soarta românului răpit, reţeta propagandei este să scoată cîte un palavragiu la televizor care să presupună cît de ilegal au fost recuperaţi cei trei ziarişti răpiţi în Irak în 2005 şi să facă tot soiul de conexiuni fără nici o legătură cu realitatea, legate de traficul de armament sau de beneficii băneşti obţinute de pe urma răpirii ziariştilor
Probabil cei care l-au ajutat pe Omar Haysam să fugă din ţară n-or să-mi ierte niciodată că mi-am asumat recuperarea ziariştilor cu devoalarea acțiunii ticăloase a unui sirian devenit cetățean român şi la un pas să devină deputat PSD. Dar dacă ceva le-a stîrnit furia, acest lucru a fost în readucerea în ţară a lui Omar Haysam. Dacă aş mai fi avut ceva timp şi Mohamed Munaf, alt ticălos, ar fi fost recuperat cu toată cetăţenia lui americană.
Eu am tratat răpirea cetăţenilor români ca fiind o agresiune teroristă la adresa statului şi am acţionat în consecinţă. Alţii, îşi ascund indiferenţa şi neputinţa la umbra celulelor de criză de la MAE sau a unor palavragii obsedaţi chemați pe la televiziuni. Dar reţineţi: dacă grupările teroriste vor simţi că suntem indiferenţi sau neputincioşi, vom avea tot mai mulţi cetăţeni răpiţi aiurea prin lume.

Așa că, domnilor Ponta și Iohannis treziți-vă și puneți în mișcare toată forța instituțiilor statului. Dacă nu știți, vă spun eu că este imposibil să nu avem resurse în Africa de West. Nu faceți din Iulian Gheorghe simbolul neputinței voastre și a României, pentru că vor plăti români nevinovați, nu voi", a scris fostul şef de stat pe contul său de Facebook. 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă