Egalul cu Victoria Brăneşti, din prima etapă a anului, a scăzut dramatic şansele la titlu pentru CFR Cluj, iar fărâma de speranţă ce a mai rămas depinde de meciul cu Poli Timişoara, de sâmbătă. O victorie ar menţine, în primul rând, optimismul că un al doilea titlu consecutiv ar fi posibil în Gruia, dar un egal sau, mai ales, o înfrângere ar pune capăt oricărei lupte pentru primul loc.
„Noi nu ne-am resemnat în lupta pentru titlu, iar dacă vom câştiga următoarele patru partide, practic şansele vor rămâne la fel ca la începutul anului. Dacă va câştiga Timişoara, atunci nu mai avem cum să ne gândim la titlu, ci doar la locul doi. Dacă noi vom bate, atunci am rămâne cu şanse la titlu, dar mai ales cu şanse reale la locul al doilea”, sunt calculele preşedintelui clujenilor, Iuliu Mureşan. Ardelenii nu vor conta, în meciul care se va juca sâmbătă, de la ora 19:00, pe Gabi Mureşan, Roberto De Zerbi şi Pantelis Kapetanos, trei absenţe care ar putea fi decisive.
Parteneriat cu RMGC
„Din câte ştiu şi Timişoara are câteva absenţe, mai ales Dan Alexa, un jucător foarte bun de care am fost interesaţi acum patru ani. Eu am încredere în lotul nostru şi jucătorii care vor intra trebuie să facă totul pentru a câştiga. Este un meci important pentru ambele echipe”, a mai spus oficialul din Gruia. CFR Cluj a semnat, miercuri, un contract pe un an cu societatea Roşia Montană Gold Corporation, un parteneriat pe care Iuliu Mureşan, de profesie medic, a ţinut să-l clarifice.
„Nu e un proiect controversat, aşa cum poate se înţelege. Cianură există chiar şi în cafea sau în sâmburii de la fructe, iar cantitatea care se foloseşte la Roşia Montană este ţinută sub control şi nu este reversată. Tatăl meu a fost miner şi am o afinitate pentru tot ceea ce înseamnă minerit. Noi tindem către locul I, către aur, iar o asociere cu o companie care produce aurul este perfectă. Suma este confidenţială, dar sunt nişte bani de care avem nevoie pentru bugetul pe anul următor, pentru că sunt şanse mari să nu mai jucăm în Liga Campionilor şi trebuie să ne asigurăm financiar”, a declarat preşedintele campioanei. Pentru început, sigla Roşia Montană Gold Corporation nu va apărea şi pe tricourile lui Cadu şi compania. În schimb, la partidele CFR-ului vor veni fani ai ardelenilor din localitatea din judeţul Alba, iar clujenii va organiza, în vară, câteva turnee de juniori în acele zone.