5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialIulian Chifu: Parteneriatul româno-chinez este un abuz lingvistic

Iulian Chifu: Parteneriatul româno-chinez este un abuz lingvistic

Iulian Chifu, 46 de ani, consilier prezidențial pentru afaceri strategice și securitate internațională, nu crede că viitorul președinte ar putea schimba aranjamentele de securitate ale României.

Din punctul lui de vedere, în acest moment țara are cea mai sigură acoperire din istorie, fiindcă forțele NATO vor putea ajunge în România în câteva ore de la o eventuală agresiune, potrivit documentelor summit-ului din Țara Galilor. În ceea ce privește revenirea premierului Victor Ponta la ideea necesității unui parteneriat strategic româno-chinez, Chifu este de părere că șeful Guvernului a făcut “un abuz lingvistic” fiindcă “pentru moment politica externă, de securitate și apărare se stabilește la Președinția României”, iar prim-ministrul se referea mai degrabă la “niște relații economice mai aprofundate”.

Consilierul președintelui descrie parteneriatul strategic pe trei dimensiuni, una politico-militară, una economică și o alta academică, de conexiuni între oameni în general, explicând că România nu are deocamdată “o bază” pe care să construiască un parteneriat strategic cu China.

Credeți că Vladimir Putin câștigă confruntarea cu Ucraina?

I.C.: Sunt câteva lucruri care s-au petrecut și care ridică mari semne de întrebare, inclusiv în ceea ce privește rolul Rusiei ca membru în Consiliul de Securitate al ONU, de vreme ce continuă să pună între paranteze regulile dreptului internațional, propriile angajamente referitoare la securitatea europeană și frontiere. Anexarea Crimeii și agresiunea militară din estul Ucrainei nu sunt avantaje în sensul prestigiului Rusiei, pentru că sancțiunile împotriva Federației Ruse amenință să-i afecteze economia. Suma acestor elemente mă face circumspect în a declara în vreo formă câștig-victorie-înfrângere, în special pentru că nu știm care sunt obiectivele, cu atât mai mult cu cât, potrivit relatărilor de presă, acolo au murit nu numai militari ruși, ci și civili ruși. E prea de vreme să spunem cine câștigă, în raport cu ce se va întâmpla în Ucraina.

Și Vestul pierde din punct de vedere economic, dar nu numai. Faptul că Occidentul nu a putut să garanteze de facto integritatea Ucrainei, deși există un document în acest sens, nu poate fi considerat un eșec al democrațiilor euro-atlantice?

I.C.: Orice război aduce costuri pentru toată lumea, mai ales în contextul interdependenței. În varianta teoriilor liberale se spunea că securitatea este asigurată prin interdependență. Astfel, interdependența dintre Occident și Federația Rusia este un motiv ca cea din urmă să nu declanșeze orice tip de conflict. E adevărat că se repune în discuție această situație. În ce privește garanțiile, vă referiți, probabil, la Acordul de la Budapesta, unde Ucraina a cedat arsenalul său nuclear în schimbul garantării securității ei și intrării în Tratatul de neproliferare. Dincolo de semnatari (SUA, Marea Britanie, Federația Rusă și Ucraina – n. a.), s-au raliat acordului Franța și China.

Mai e valabil acest acord?

I.C.: Odată ce unul dintre semnatarii acestor garanții este cel care determină anexarea unui teritoriu care nu-i aparține (Crimeea), garanțiile nu mai pot funcționa. Responsabilitatea îi revine celui care a încălcat aceste garanții.

Celelalte state care au garantat integritatea Ucrainei nu au nicio responsabilitate?

I.C.: Există și o responsabilitate comună și, de fapt, vedem că se pune în discuție astăzi întregul eșafodaj de securitate la nivel european, pentru că avem de-a face cu un stat revizionist: Federația Rusă. Deci, dacă un semnatar încalcă direct acordul, ceilalți nu pot continua asumarea responsabilității. Ea se asumă în comun și numai în comun. Ceea ce se poate face e cooperarea, sprijinul politic, reforma sectorului de securitate al Ucrainei, întărirea capacităților militare. NATO și Occidentul nu au un angajament direct. Pe de altă parte, Vestul, prin organizațiile sale, nu are o responsabilitate directă de garantare a integrității Ucrainei: a acordat un sprijin politic, are o relație partenerială prin care dezvoltă un număr de programe în raport cu statele foste sovietice, dar în mod limitat. Cele patru fonduri, spre exemplu, adoptate la ultimul summit NATO prin care sunt sprijinite reformele și se asigură apărarea cibernetică, iar în acest ultim punct România este națiune-cadru.

NATO a hotărât la summit-ul din Țara Galilor să sprijine explicit statele membre din estul Europei, dar, în caz de agresiune imediată, cât timp i-ar lua Alianței să vină în apărarea României, inclusiv cu mijloace terestre, dacă acest lucru ar fi necesar?

I.C.: Avem deja prezență militară în regiune pe toate dimensiunile: aeriană, inclusiv poliție aeriană, terestră și navală. Declarația finală a ultimului summit NATO marchează nivelul de angajament pe toate aceste dimensiuni, iar planificarea apărării presupune o formulă elaborată, care va fi gata în scurt timp. Tipul de forțe introdus (very high readiness forces) la ultimul summit NATO stabilește reacția militarilor Alianței la nivel de ore. Până acum, planul “high readiness” al NATO însemna la nivel de 24-48 de ore.

Este vorba mai ales de aviație, fiindcă celelalte forțe au nevoie de mai mult timp pentru a ajunge aici.

I.C.: Au fost o serie de exerciții comune în Marea Neagră și vor mai fi și altele după propunerile făcute de Statele Unite: sunt elemente care asigură securitatea în această zonă. În ceea ce privește forțele terestre, o sosire eventuală poate avea loc imediat, dacă e cazul. În orice caz, se vor instala în statele NATO din flancul estic elemente de prepoziționare, rezerve de combustibil, armament și se vor face exerciții cu forțele care ar urma să intervină într-o eventuală situație. Când se va da alarma, aceste categorii de forțe vor interveni la nivel de ore. Totuși, România nu are o vecinătate care să ducă la o reacție militară și, în plus, are propria ei apărare.

Rusia a revenit în Europa de Est odată cu destabilizarea Ucrainei, iar multe state din zonă, ­Slovacia, ­Cehia, Ungaria, par să nu fie ­deranjate de această revenire, cel puțin dacă luăm în seamă șovăiala lor în privința sancțiunilor. Cum vedeți această evoluție a ­statelor care au o slăbiciune pentru Rusia?

I.C.: Mi-e greu să comentez, eu nu aș face această legătură. Faptul că unele state au avut rezerve în aplicarea unui anumit tip de sancțiuni are legătură mai mult cu relațiile lor economice cu Federația Rusă și în mai mică măsură cu ideea că nu ar fi deranjate de acțiunile Moscovei în Crimeea și în estul Ucrainei. Toate aceste state au votat declarația finală a Summitului NATO de la începutul lunii septembrie și au susținut toate deciziile UE de sancționare a Rusiei.

Nu credeți, deci, că e posibilă o ­falie între statele occidentale: între cele care fac acuzații serioase la adresa Rusiei și caută soluții dure și ­celelalte state care încearcă să ajungă la un compromis, trecând peste faptul că Vladimir Putin a ­anexat o parte a Ucrainei și continuă să o destabilizeze?

I.C.: Depinde ce vrem să vedem: paharul pe jumătate plin sau pe jumătate gol? V-am vorbit despre documente comune semnate, despre poziții comune și sancțiuni comune ale tuturor statelor UE și din NATO. Faptul că există state care sunt mai dependente de resurse, că există nuanțe și păreri inegale face parte din normalitate și nu presupune existența unei rupturi. Nu suntem în stadiul divizării per se a niciuneia dintre organizațiile europene sau euro-atlantice.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii ­Moldova, Mihai Bălan, a declarat că țara sa se confruntă cu pericolul ­destrămării fiindcă dincolo de Prut ar activa peste 100 de organizații ­nonguvernamentale străine, ­inclusiv partide și instituții de presă. Credeți că Republica Moldova se află în pericol?

I.C.: Nu pot să comentez. Noi am văzut activitățile separatiste atât în regiunea nistreană, acele problemele ale școlilor românești, am văzut anumite mișcări separatiste în regiunea de sud, în Găgăuzia, au fost reuniuni ale unor formule autonomiste. Cam la aceste elemente ne-am putea referi, dar să nu uităm că a trecut 1 septembrie și școlile cu predare în limba română s-au deschis, chiar dacă autoritățile din Transnistria nu au mai participat la formatul de negociere 5+2 (Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Transnistria, OSCE + UE, SUA). Noi punem aceste poziții, precum și cele ale unor organizații și partide, și pe seama apropiatelor alegeri generale din Republica Moldova, care au loc peste două luni. Este vorba despre poziționări și tentative de atragere a voturilor. Este important că opțiunea europeană a crescut în Republica Moldova după semnarea acordurilor cu UE și liberalizarea vizelor.

Sondajele despre care vorbiți arată totuși că pro-europeni sunt sub 50 la sută din totalul populației votante a Republicii Moldova.

I.C.: Da, dar sunt peste opțiunea euro-asiatică.

Ce se va întâmpla în cazul în care pe 30 noiembrie în Republica Moldova vor câștiga comuniștii?

I.C.: Nu cred că vor câștiga, cel puțin așa arată sondajele, că oamenii au devenit mai pro-europeni după semnarea acordurilor cu UE. Apoi aș fi foarte nuanțat în ceea ce înseamnă Partidul Comuniștilor și aș face o deosebire, după evenimentele din ultimele două-trei luni, între Partidul Comuniștilor și alte partide minuscule pro-ruse și pro-Uniunea Eurasiatică. Cred că s-a consumat deja ruptura dintre grupurile mai agresive și că la nivelul conducerii Partidului Comuniștilor a fost conștientizat riscul ca statul să fie pus în posturi complicate. În plus, în 2005 acest partid a votat direcția pro-europeană a Republicii Moldova și nu și-a schimbat programul. Mesajul acestui partid este astfel gândit încât să atragă și votul celor mai puțin europeni. Nu vreau să spun că ar fi un lucru bun să câștige comuniștii, dar ar putea fi un partid de opoziție constructiv.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt prezenți așa-numiții omuleți verzi, care racolează tineri și îi inițiază în tehnica dezinformării, conform lui Andrei Lașenko, purtătorul de ­cuvânt al Consiliului Național de Apărare din Ucraina. Ar putea fi acesta un semn de extindere a ­conflictului? România ar putea da o mână de ajutor Republicii Moldova?

I.C.: Nu pot comenta un oficial ucrainean care are propriile date. Nu am asemenea date. Ce putem spune este că Republica Moldova are instituții cu care se poate apăra, poate să contracareze amenințările. În plus, România a reușit introducerea Republicii Moldova în două programe de pregătire, și asistență, cel de interoperabilitate și cel de pregătire a capacităților armatei. Astfel Republica Moldova are propria sa relație cu NATO, iar în declarația finală a summitului din Țara Galilor această țară este invitată în două programe: unul privind interoperabilitatea, adică ajustarea capacităților militare autohtone la criteriile NATO, și al doilea se referă la reformarea și pregătirea armatei.

Premierul Victor Ponta a revenit după vizita sa la Beijing, asupra ideii unui parteneriat strategic ­româno-chinez. Credeți că ar fi mai multe avantaje sau mai multe ­dezavantaje?

I.C.: Probabil că a fost vorba despre un abuz lingvistic. Pentru moment politica externă, de securitate și apărare se stabilește la Președinția României; e posibil, însă, ca premierul să se fi referit la niște relații economice mai aprofundate.

Ar fi dăunător un parteneriat ­strategic București-Beijing?

I.C.: Depinde ce înțelegem prin parteneriat strategic. Teoretic vorbind, un astfel de parteneriat are trei dimensiuni: una politico-militară, una economică și o alta academică, de conexiuni între oameni în general. Deocamdată nu avem o bază pe care să construim așa ceva. Noi avem o legătură economică cu China. Se obișnuiește, pe de altă parte, la Ministerul de Externe, ca atunci când există o relație mai bună cu un anumit stat să primească o etichetă de parteneriat strategic, fără ca tipul de acord să cuprindă cele trei dimensiuni.

Credeți că schimbarea președintelui ar putea duce la schimbarea politicii externe și strategice?

I.C.: Nu pot comenta, pentru că este vorba despre politica internă, suntem și în campanie electorală. Nu am asemenea elemente. Ce pot spune este că România este ținută de un număr de angajamente. E foarte dificil să spunem peste noapte că am devenit impredictibili și că am schimbat orientarea strategică. Toți candidații vorbesc despre Parteneriatul Strategic cu SUA ca cel mai important, despre nevoia creșterii profilului nostru în NATO, despre aprofundarea integrării noastre în Uniunea Europeană.

Pornind de la definiția pe care ați dat-o parteneriatului strategic, ­există premise care să arate că un eventual parteneriat strategic cu China ar submina direcțiile ­strategice ale politicii externe românești?

I.C.: Suntem în plan speculativ, dar trebuie să spunem că, atunci când construiești un parteneriat strategic, acesta trebuie să fie în concordanță cu politicile naționale, cu relațiile pe care le are țara și mai ales să fie în consonanță cu angajamentele anterioare. E o regulă generală, inclusiv în dreptul internațional, care spune că atunci când îți iei un angajament el trebuie să fie compatibil cu cele anterioare. Dacă e în contradicție, atunci îți creează dificultăți.  

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...
Ultima oră
Pe aceeași temă