După incendiul izbucnit, vineri, în clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit 32 de persoane, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov face apel către cetăţeni pentru identificarea clădirilor pe care nu le au în evidenţă, astfel încât să verifice respectarea normelor de securitate la incendiu.
„Solicităm sprijinul tuturor cetățenilor pentru a ne informa despre existența unor astfel de clădiri/amenajări aflate pe teritoriul municipiului București și județului Ilfov. Această măsură este necesară pentru a întreprinde acțiunile specifice de verificare a îndeplinirii normelor de securitate la incendiu conform prevederilor legale.De asemenea, așteptăm sesizări cu privire și la alte tipuri de clădiri/amenajări care ar putea pune în pericol viața cetățenilor ca urmare a nerespectării măsurilor de securitate la incendiu. Spijinul ne este necesar pentru realizarea unui climat de siguranță cetățenilor”, au transmis reprezentanţii ISU, într-un comunicat.
În prezent, 136 de persoane rănite în incendiul din Colectiv se află internate în spitalele din Capitală. În ceea ce privește victimele în stare critică, 14 răniți sunt internați la Spitalul Floreasca, 9 la Spitalul Universitar, 5 la Spitalul Bagdasar Arseni, doi la Spitalul Sf. Pantelimon, trei la Spitalul Elias, trei la Spitalul Militar, unul la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Şedinţa săptămânală a Guvernului a fost devansată cu o zi şi va avea loc, marţi, astfel încât Executivul să discute modificări legislative urgente solicitate de MAI şi IGSU, dar şi ajutoarele car le vor fi acordate familiilor celor decedaţi în urma incendiului din clubul Colectiv din Capitală.
Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Costin Mincu şi Cătălin Paul Gancea, au fost reţinuţi, luni, de procurori. Ei sunt sunt urmăriți penal pentru ucidere din culpă și vătămate corporală din culpă.
În urma tragediei, Guvernul a instituit doliu național pentru zilele de 31 octombrie, 1 noiembrie și 2 noiembrie.
Aproximativ 8.000 de oameni de toate vârstele s-au adunat, duminică la prânz, în Piața Universității, pentru a merge împreună până la clubul Colectiv, într-un marș dedicat victimelor incendiului de vineri seară. La clubul Colectiv au fost întâmpinați de alți 3.000 de oameni.