» Ieri, cu o zi inainte de lansarea "Istoriei critice a literaturii romane", monumentalul op critic scris de Nicolae Manolescu, a avut loc o avanpremiera a cartii la Casa Studentilor.
» Criticul a vorbit despre geneza de 25 de ani a cartii, scriitorii care ies sifonati din demersul sau (Marin Preda, Camil Petrescu, Noica, Breban etc.), precum si despre viziunea sa critica.
» Perspectiva criticului asupra literaturii este un melanj de neomodernism interbelic si postmodernism deprins de la studentii sai, fiind insa refractara la evolutiile de ultima ora.
Intalnirea de la clubul "the silver Church" de la Casa Studentilor a adus un Manolescu relaxat, cu replici derutante si ludice, in contrast cu volumul de dimensiuni impresionante, "monumentale", de pe masa – "o carte pe care nu o poti ridica cu o mana", a remarcat Bogdan Lefter, moderatorul intalnirii; la eveniment au mai participat editorul Calin Vlasie, de la Paralela 45, Gabriel Dimisianu si Costi Rogozanu. Criticul a marturisit ca lucreaza la carte de 25 de ani si ca a terminat-o "cu chiu, cu vai", trecand printr-o revolutie – "Doua-trei caramizi dintr-astea si faci Turnul Babel", a conchis. Pentru scrierea volumului, Manolescu a "recitit toata literatura romana de la un capat la altul", in propriile cuvinte.
Nicolae Breban, scriitor cu talent, dar fara gusturi literare
Costi Rogozanu, in ipostaza de reprezentant al ultimei generatii de critici literari, a observat ca "Istoria…" a devenit "Cel mai mare generator de barfe literare – se vorbeste despre ea de luni de zile; sau, in termeni academici, se asteapta mult acest volum", iar autorul a intarit, precizand ca deja si-a pierdut cativa prieteni din cauza "Istoriei…". Textul, in opinia lui Rogozanu, reliefeaza "un Manolescu extrem de ludic, mai ales in ultima parte a cartii, care duce cu gandul la Calinescu" – prin portretele schitate din cateva linii, prin judecati ultrasintetice, de o fraza, ca in cazul sectiunii consacrate lui Ioan Grosan. "Fara spirit ludic s-ar fi transformat intr-o caramida adevarata", a afirmat si autorul.
Rogozanu a mai remarcat "portretul foarte crud" facut lui Camil Petrescu, precum si judecata echilibrata aplicata cazului Noica, "exact cat trebuie de taioasa cu acest autor" – doua puncte in care, crede tanarul critic, cartea va starni controverse. Manolescu a nuantat afirmand ca, daca "Ion Caraion reprezinta cel mai ticalos caz de colaborare cu Securitatea", nici Noica nu avea vreo justificare sa sustina cauza nationalista, protocronista a regimului comunist – cu alunecarile ei spre extrema dreapta. "A fost unul dintre cei mai inteligenti oameni pe care i-am cunoscut, un spirit independent – de ce a facut asta? Nu stiu. Nu-l acuz si nu-l scuz" – angajamentul fata de regim sau Securitate fiind, in optiunea criticului, o chestiune care putea fi evitata in timpul comunismului.
Despre Camil Petrescu criticul sustine ca "a fost un om extrem de inteligent, a reformat romanul romanesc – problema e ca nu avea talent". Manolescu deconstruieste pretentia de "polifonie" (a face mai multe voci), exemplificand cu romanul-fetis "Patul lui Procust": "Daca ar fi fost capabil de asta, am fi avut si punctul de vedere al Emiliei Rachitaru" (actrita proasta, inculta si gafeura de clasa, din roman). O alta judecata estetica posibil nascatoare de controverse este cea aplicata lui Nicolae Breban – care "ar fi putut fi un mare scriitor daca ar fi avut discernamant estetic", pe scurt daca, pe langa talent, scriitorul ar fi avut si gusturi. De altfel, volumul nu-l reevalueaza doar pe Breban, ci si pe autorul "Morometilor", din cauza tiparului proletcultist din care nu a reusit sa evadeze: "Cea mai drastica penalizare a suferit-o Marin Preda (…) un scriitor cu gandire realist-socialista, cu tot imensul sau talent, atat in primul volum din «Morometii», cat si in ultimul sau roman, «Cel mai iubit dintre pamanteni»", insa "judecata nu priveste valoarea operei, ci ideologia ei (literara, inainte de orice)", explica Manolescu in epilogul cartii.
Costi Rogozanu s-a aratat nemultumit de felul in care a fost tratat Eminescu: "Capitolul despre Eminescu pare un capitol despre Negoitescu", Manolescu intrand intr-o polemica prea apasata cu autorul celui mai cunoscut studiu despre poetul din Ipotesti, in dauna concentrarii asupra operei in discutie. Criticul a deviat discutia spre denuntarea locurilor comune din critica eminesciana – falsa problema a superioritatii/inferioritatii antumelor in raport cu postumele sau "norocul" lui Manolescu de a vesti in Eminescu, dupa doar trei poezii destul de slabe, publicate la varsta adolescentei, un mare poet ("l-a luat gura pe dinainte, insa pur si simplu a avut noroc"). "Cum e sa aveti atata putere, domnule Manolescu? O putere enorma, indecenta aproape", a fost intrebat la sfarsit criticul. "Foarte placut", a ras el. z
"A disparut moda retro, revendicarea de la trecut"
» Sunteti un reprezentant al generatiei ’60, o generatie care reface modernismul interbelic. Va recunoasteti aceasta filiatie?
Da, fireste, s-a scris despre asta, ca generatia ’60 face un remake modernist – e vorba despre prima parte a generatiei (Sorescu, Stanescu).
» Afirmati ca postmodernismul si critica generatiei ’80 nu reusesc sa construiasca un nou canon, in raport cu vechiul canon, modernist.
Postmodernismul a creat o noua paradigma literara si in poezie, si intr-o buna masura si in critica. Dar nu au dat un nou canon, nu au facut o alta selectie a operelor (contemporane sau de dinainte), radical diferita de cea anterioara. S-a facut o selectie, dar nu radical diferita.
» Afirmati ca prezenteismul ultimei generatii de literati va lichida postmodernismul optzecist. Prezenteismul inseamna a raporta totul la prezent, a judeca din perspectiva actualitatii?
Nu a judeca din perspectiva actualitatii, ci faptul ca pentru ei nu conteaza decat actualitatea. A disparut moda retro, revendicarea de la trecut – iar asta este o modificare de care trebuie sa tinem neaparat cont. Modernismul se revendica de la trecut, incerca sa traga trecutul spre el. Postmodernii pastreaza distanta, privesc trecutul in diferenta lui in raport cu prezentul; or, eu cred in diferenta, sunt din punctul acesta de vedere un fel de postmodern. Postmodernismul l-am invatat, de fapt, de la studentii mei de la Cenaclul de Luni, care si ei l-au descoperit pe parcurs.
APOCALIPSA 2000
Atat in Introducere, cat si in Epilog, criticul afirma ca generatia ’80 nu a impus si un canon postmodern. Pe de alta parte, "un canon nou se intrevede abia in jurul anului 2000, cand generatia din urma pare tot mai dezinteresata de lecturile generatiilor de dinainte si cand nume pana deunazi sacre de scriitori incep sa fie ignorate de urmasii lor intru literatura". Motivul ar fi "prezenteismul" acestei generatii, care pariaza exclusiv pe prezent si pe actualitatea imediata, pe "aici si acum". Problema e ca "trebuie sa ne asteptam ca scoala si critica sa legitimeze acest nou canon, la fel de restrictiv, desi din motive diferite, de acela proletcultist".
Criticul isi marturiseste incapacitatea de a da predictii despre cum va arata noul canon care va rezulta din aceste ciocniri. "Un lucru e sigur", afirma Manolescu, "postmodernismul optzecist isi traieste ultimele ceasuri; prezenteismul pune punct viziunii retro a postmodernilor", standardizand cultura prin pierderea "diferentei specifice" pe care o reprezinta interesul fata de memorie in orice configurare identitara.
"ISTORIA…"
Cartea are un format de atlas mic (apropiat de A4) si peste 1.500 de pagini, din care aproape jumatate sunt dedicate scriitorilor de dupa al doilea razboi mondial. Scriitorii sunt clasificati dupa autori de antologie (carora le sunt dedicate pagini) si de dictionar (cei doar mentionati). Spre deosebire de "Istoria" lui Calinescu, elementele de context si biografiile sunt lasate laoparte, textul indicand doar anii de nastere si de moarte ai autorilor.
Abaterile de la canonul stabilit de Calinescu privesc ridicarea la nivel de scriitori de prim raft a lui Blecher, Anton Holban, Ion Pillat si Mateiu Caragiale si declasarea la nivel de scriitori de dictionar a samanatoristilor grupati in jurul lui Bratescu-Voinesti, a ortodoxistilor Nichifor Crainic, Radu Gyr si Ovidiu Cotrus, a minorilor Demostene Botez si Camil Baltazar, iar in ce priveste proza – a lui Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Gib. I. Mihaescu, expediati in cateva randuri. Literaturii de dupa 1989 nu i se dedica nici un capitol.
Cea mai drastica penalizare a suferit-o Marin Preda (…) un scriitor cu gandire realist-socialista, cu tot imensul sau talent, atat in primul volum din «Morometii», cat si in ultimul sau roman, «Cel mai iubit dintre pamanteni», insa judecata nu priveste valoarea operei, ci ideologia ei." Nicolae Manolescu
