17.8 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecial"Istoria critica a literaturii romane", marele eveniment Gaudeamus

„Istoria critica a literaturii romane”, marele eveniment Gaudeamus

Cu peste 400 de evenimente si cu un buget aliniat la costurile unui festival occidental de carte (500.000 de euro, din care 25% dedicate promovarii), cea de-a 15-a editie a celui mai longeviv targ de carte din Romania este cel mai serios concurent al campaniei electorale dintre evenimentele acestei saptamani. Marele eveniment al acestei editii este lansarea "Istoriei critice a literaturii romane" a lui Nicolae Manolescu – o carte monumentala care incearca sa impuna un alt canon critic decat acela, usor iesit din uz, al lui Calinescu. Cartea va fi lansata joi, la ora 14.00, la standul Editurii Paralela 45, iar printre cei care vor vorbi se numara si Mircea Cartarescu. De la Polirom vin la aceasta editie cele mai multe noutati – mult asteptatul "Dictionar al comunismului", coordonat de istoricul Stephane Courtois (joi, ora 12.00), al treilea volum din "Explorari in comunismul romanesc", care "evoca" Romania comunista din perspectiva istoriilor de viata ale autorilor Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Ioan Statomir (joi, ora 13). Vineri, Polirom ne aduce doua titluri premiate – "Al cincilea copil", de Doris Lessing, Nobel-ul 2007, precum si "Scurta si minunata viata a lui Oscar Wao", roman al lui Junot Diaz, Pulitzer-ul de anul acesta (ora 15.00) – dar si literatura romana extrem contemporana: "Rubik", un roman colectiv, scris de un grup de studenti de la Litere coordonati de Simona Popescu (ora 15.30). O aparitie eleganta promite sa fie "Regasirea intimitatii" a Simonei sora, lansata de Polirom la ora 17.00. Sambata este consacrata seriilor de autor – la 12.30 se va lansa ultimul Hemingway, "Pentru cine bat clopotele" (in traducerea lui Ionut Chiva), precum si reeditarea a doua noi titluri din seria Octavian Paler (13.00). Cel mai important proiect editorial Polirom este lansat la ora 17.00 – seria de autor Vladimir Nabokov, din a carui opera este tradus in premiera romanul "Ochiul".
Editura Humanitas vine si ea cu o oferta consistenta, in  care se detaseaza ultima carte a lui Gabriel Liiceanu, "Scrisori catre fiul meu" (sambata, 14.30); filozoful este protagonist si al unei alte aparitii – un audiobook in care citeste basmul "Tinerete fara batranete", alaturi de  lectura filozofica pe care i-o consacra Noica (sambata, 15.30). Editura va lansa doua noi colectii – "Istorie contemporana", vineri, 15.00, si sambata, 15.30, "Zeitgeist" (al carei coordonator este profesorul Vladimir Tismaneanu). Un eveniment se anunta a fi "Simfonia lupului", ultimul roman al elvetianului de origine romana Marius Daniel Popescu, lansat in acelasi timp in Tara Cantoanelor si in Romania (vineri, 17.00). Sambata, editura ne propune o carte care speram sa nu starneasca inflamatii si controverse (dat fiind caracterul ei stiintific) – "Tara, Legiunea, Capitanul. Miscarea legionara in texte de istorie orala" de Maria Conovici si Silvia Iliescu.
Oferta Editurii Rao include mai putine titluri, dar se bucura de prezenta autorilor (sau, in cazul regretatului Gombrowicz, de prezenta sotiei sale Rita, care va vorbi la targ sambata 16.30). Astfel, thriller-ul ezoteric "Mastile lui Hristos" (vineri, 17.00) va fi lansat in prezenta autorilor Lynn Picknett si Clive Prince, iar scriitorul Serdar Ozkan va vorbi la lansarea romanului sau "Trandafirul disparut".

Program si bilete
Pretul biletului la intrare este de 3,5 lei (elevii, studentii, cadrele didactice, pensionarii si scriitorii "cu acte" de la uniuni de creatie au intrare gratuita).  Programul targului este urmatorul: miercuri-vineri, intre orele 11.00 si 20.00; sambata, intre orele 10.00 si 20.00; duminica, intre orele 10.00 si 16.00.

Cele mai citite

Sarea recristalizată din România care provine dintr-un zăcământ vechi de 2 milioane de lei

Sarea recristalizată vândută de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Știați...

Sarea recristalizată din România care provine dintr-un zăcământ vechi de 2 milioane de lei

Sarea recristalizată vândută de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Știați...

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...
Ultima oră
Pe aceeași temă