Teatrul National "I.L. Caragiale"
Vorbe goale!
Harms a fost un exemplu tipic de scriitor nonconformist, de avangarda
in plina epoca stalinista (…),
in momentul in care am scris «Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal»,
m-am gandit implicit la el si la maniera sa de a scrie pentru a trece de barierele multiple ale cenzurii, inclusiv ale autocenzurii".
Matei Visniec
Nationalul bucurestean a initiat un proiect demn de toata lauda – "Procesul comunismului" -, cu spectacole ce au drept scop judecarea fara jurati a istoriei recente ilustrata teatral, provocarea unor dezbateri despre acea epoca de trista amintire. Proiectul este insa, greu de infaptuit cand nu dispui de materialul de baza: texte dramatice!
Dupa "Comedie rosie" de Constantin Turturica, un adevarat "proces" tragi-comic despre comunism si uneltele sale, – prin care Nationalul bucurestean a lansat proiectul "Procesul comunismului" -, s-a apelat pentru continuarea sa la scrierea lui Matei Visniec, "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal". Piesa a fost jucata pe diverse meridiane, un spectacol apreciat de cei care nu au cunoscut dictatura lui Stalin, fiind realizat in SUA, in regia lui Florin Fatulescu, acelasi regizor invitat si de Nationalul bucurestean. Selectia repertoriala s-a infaptuit si din lipsa pieselor pe tema comunismului pentru ca "literatura de sertar" invocata de multi scriitori ca ar fi zacut din cauza cenzurii, timpul a dovedit ca nu exista. si asa, Matei Visniec si Florin Fatulescu au venit din State cu aceeasi propunere de spectacol, dar rezultatul este un esec pentru ca nu cu vorbe goale de continut dramatic se poate sustine un "proces al comunismului", acasa la el. In America e posibil ca spectacolul sa fi avut succes in fata unui public strain de ororile comunismului.
Matei Visniec, cu sinceritate, marturiseste ca Daniil Harms
l-a inspirat prin stilul sau pentru aceasta piesa. (La Teatrul "Bulandra", Daniil Harms este prezent cu "Elizaveta Bam", un excelent spectacol, regizat de Alexandru Tocilescu in stilul postmodernist al scriitorului rus). Matei Visniec a incercat sa urmeze stilul de scriitura postmodernista al lui Harms, folosit de acesta si pentru a pacali cumplita cenzura stalinista. Autorul nostru, in acelasi stil, impinge spre grotesc si absurd o poveste despre epoca lui Stalin a carui ideologie a dus la spalarea creierelor multor oameni, a distrus milioane de suflete. De ce a apelat Matei Visniec la modelul Harms, cand nu mai exista cenzura, e greu de explicat. In scrierile sale, in genere, prefera absurdul, astazi expirat, apus in dramaturgie. Maniera lui Harms, in cazul acestei piese, s-a transformat intr-un manierism plictisitor. Sa condamni pentru cei din mileniul trei lumea lui Stalin, prin personajul unui scriitor premiat de dictator care vine sa-i predice ideologia intr-un ospiciu, unde insa, nu e clar daca nebunii ar fi doar sarmani, suferinzi mintal, este o intentie fortata, la care se mai adauga si sugerarea stridenta ca oamenii, atunci, nu mai judecau, creierele lor nu mai functionau si ajunsesera sa-l adore pe dictator. Totul se deruleaza intr-o atmosfera sufocata de simboluri false, de grotesc. Majoritatea publicului de astazi, in special tinerii, habar nu au despre ororile dictaturii staliniste. Un tanar, la sfarsitul reprezentatiei se exprima public: "Nu am inteles nimic din aceasta aiureala!". Procesul comunismului nu se poate face prin astfel de texte subrede dramatic.
Regizorul Florin Fatulescu a supralicitat absurdul scrierii prin multiple intentii de efecte metaforice, anuland o posibila linie emotionala credibila a spectacolului. Cei opt asa-zisi nebuni, uniti la inceput printr-o "mantie" comuna, au iscat probleme pentru interpreti, deoarece dramaturgul intentiona ca fiecare sa treaca si prin tipologia mai multor personaje. Regizorul nu a gasit calea de a indruma atent aceasta echipa. Andrei Duban, Tomi Cristi, Doina Andone, Ovidiu Cuncea, Amalia Ciolan, Tatiana Constantin, Natalia Calin si Sanda Toma se lupta cu acest personaj colectiv, fortat sa aiba si individualizari prin numeroase monologuri sau situatii straniu tratate regizoral. Este admirabila insa, Sanda Toma in singurul monolog consistent dramatic, cel al Verei Davidova; actrita impresioneaza prin sinceritatea povestirii situatiilor prin care a trecut acest personaj. Monologul Sandei Toma ramane unul din putinele momente reusite ale spectacolului. In rolul lui Iuri, scriitorul conformist, servitorul umil al ideologiei staliniste, Claudiu Bleont este de nerecunoscut prin modul in care isi compune cu finete personajul. Actorul a uitat de manierismul manifestat in ultima vreme si dezvolta nuantat profilul sinistrului sau personaj de care iti poate fi chiar mila ca ajuns un sclav al totalitarismului. Momente de emotie impune in spectacol Medeea Marinescu in Katea, tanara asistenta medicala devenita un fan al lui Stalin a carui dictatura i-a anulat gandirea. Naivitatea, dar si feminitatea Katiei sunt impresionant sugerate de interpreta. Florina Cercel trece peste hibele textului si concepe credibil, cu umor, dar si dramatism, portretul unei femei ajunsa sa stapaneasca armele terorii, dar care in intimitate e macinata de o nemultumire ce si-o ineaca in votca. Aspru si detasat de fisa sa de post ca director al ospiciului apare Grigori in caracterizarea lui Mircea Rusu, conceputa atent, nuantat de actor. Lipsiti fiind de suportul solid al textului privind definirea personajelor, actorii se impun totusi, fiecare, in cateva scurte scene din spectacol prin sugerarea tensiunii in care isi traiau destinele, frante de o cumplita dictatura, cei din preajma nebunilor din ospiciu. Actorii incearca sa joace realist starile provocate de situatii absurde.
Decorul lui Puiu Antemir si costumele Lilianei Cenean intentioneaza creionarea atmosferei apasatoare a unei lumi inchise in lagarul unui tiran.
Acest spectacol este lipsit de vlaga emotiei, textul fiind neconvingator in incercarile sale de a filosofa, judeca, fara consistenta dramatica, un proces al comunismului incropit in termenii fortati ai absurdului.
