UPDATE: Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a respins vineri propunerea de creare a unui stat palestinian pe baza situaţiei frontierelor din 1967, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Casa Albă cu preşedintele SUA, Barack Obama.
„Dacă Israelul este pregătit să accepte compromisuri generoase pentru pace, totuşi nu poate reveni la frontierele din 1967, pentru că acestea nu pot fi protejate”, a spus Netanyahu.
Barack Obama a recunoscut că există „disensiuni” cu Israelul privind procesul de pace, avertizând că în procesul de pace din Orientul Mijlociu există „oportunităţi”, dar şi „pericole”.
Preşedintele SUA afirma, joi, că „frontierele Israelului şi Palestinei trebuie să aibă la bază liniile din 1967, cu schimburi convenite de cele două părţi, pentru a stabili graniţe sigure şi recunoscute pentru ambele state”.
____________________________________________________________________________
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care urmează să discute vineri cu preşedintele american Barack Obama, a respins comentariile acestuia privind un viitor stat palestinian în interiorul graniţelor din 1967, potrivit NewsIn.
Netanyahu a subliniat că aceste graniţe, care au existat înainte de războiul de 44 de zile din 1967, nu pot fi apărate.
Într-un comunicat, Guvernul de la Ierusalim a apreciat „angajamentul pentru pace” al lui Obama, dar a atras atenţia că, pentru ca această pace să dureze, „viabilitatea unui stat palestinian nu poate interveni în detrimentul viabilităţii singurului stat evreu”.
Netanyahu i-a cerut lui Obama să reafirme angajamentele asumate de SUA faţă de Israel în 2004. „Printre alte lucruri, aceste angajamente se referă la faptul că Israelul nu va trebui să se retragă în liniile din 1967, care nu pot fi apărate şi ar lăsa comunităţi israeliene importante în Iudeea şi Samaria, dincolo de aceste linii”, a adăugat el în comunicat.
„De asemenea, aceste angajamente asigură bunăstarea Israelului ca stat evreu, spunând clar că refugiaţii palestinieni se vor stabili într-un stat palestinian şi nu în Israel”, a adăugat el.
Potrivit corespondentului BBC la Ierusalim, Netanyahu va fi primit cu căldură în Statele Unite, dar este supus la presiuni internaţionale din ce în ce mai mari pentru a-şi reduce obiecţiile faţă de un stat palestinian, după acordul de unitate semnat de formaţiunile palestiniene rivale Hamas şi Fatah la începutul acestei luni.
Dacă proiectul de unitate rezistă, Netanyahu ar putea fi pus în umbră, în timp ce alte ţări susţin noile iniţiative palestiniene.