21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIsraelul analizează posibilitatea oferirii de asistenţă familiei căpitanului Ştefan Dragnea

Israelul analizează posibilitatea oferirii de asistenţă familiei căpitanului Ştefan Dragnea

Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, le-a cerut subordonaţilor să analizeze posibilitatea oferirii unui ajutor familiei căpitanului Ştefan Claudiu Dragnea, românul mort după prăbuşirea unui elicopter militar israelian în România, informează site-ul Ynetnews.com, citat de Mediafax.

Căpitanul român Ştefan Claudiu Dragnea şi şase militari israelieni au murit după prăbuşirea elicopterului militar israelian, pe 26 iulie, în zona Fundata-Zărneşti.

În urmă cu câteva zile, deputatul Israel Hasson, membru al partidului Kadima, îi recomandase premierului israelian Benjamin Netanyahu să ofere asistenţă familiei românului decedat în incident.

Un elicopter israelian de tip CH 53, care participa la un exerciţiu aerian în România, s-a prăbuşit pe 26 iulie în judeţul Braşov. Cei şapte militari aflaţi la bordul aparatului – şase israelieni şi un român – au murit în accident.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă