Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a îndemnat Arabia Saudită să prezinte scuze pentru busculada de la Mecca, în care au murit sute persoane, relatează Mediafax.
„Această problemă nu va fi uitată, iar toate naţiunile o vor urmări în mod serios. În loc să acuze una-alta, saudiţii ar trebui să-şi accepte responsabilitatea şi să ceară scuze musulmanilor şi famiilor victimelor. Lumea islamică are o mulţime de întrebări. Moartea a peste 1.000 de persoane nu este o bagatelă”, a declarat liderul suprem iranian, citând revendicări ale unor oficiali iranieni, potrivit cărora bilanţul ar fi mai mare decât cel prezentat de saudiţi.
Citește și: Bilanţul busculadei de lângă Mecca a crescut la 769 de morţi şi 934 de răniţi
Preşedintele Hassan Rohani a catalogat busculada ca „sfâşietoare”.
Procurorul general Sayed Ibrahim Raisi a anunţat sâmbătă, într-o intervenţie televizată, că Iranul intenţionează să dea în judecată, în „tribunale internaţionale”, familia regală saudită pentru aceste „crime”.
„Asta nu este o situaţie cu care să te joci de-a politica”, a declarat duminică ministrul saudit de Externe Adel al-Jubeir, care participă la Adunarea Generală a ONU de la New York.
„Mi-aş dori ca liderii iranieni să fie mai sensibili şi mai atenţi în ceea ce-i priveşte pe cei care au pierit în această tragedie şi să aştepte până când vedem rezultatele anchetei”, a adăugat el.
Citește și: VIDEO: Tragedie la Mecca: Peste 700 de pelerini un murit în busculadă
Anterior, marele muftiu saudit, şeicul Abdul Aziz bin-Abdullah al-Sheikh, clericul cu cel mai înalt rang în ţara sa, a apărat autorităţile saudite, apreciind că busculada a fost „dincolo de controlul uman”.
Regele Salman a ordonat o revizuire a dispozitivului de securitate, în urma catastrofei.
Cel puţin 769 de persoane au murit în timpul busculadei, inclusiv 140 de iranieni, iar alte 934 de persoane au fost rănite. Este vorba despre cel mai sângeros incident înregistrat la pelerinajele din ultimii 25 de ani.
Busculada a avut loc marţi dimineaţa, în timp ce două grupuri de pelerini s-au întâlnit într-o intersecţie, la Mina.
În timp ce pelerinii participau la ultimele ritualuri ale pelerinajului din acest an, umbrit de tragedia de joi, între saudiţi şi iranieni a izbucnit un scandal cu privire la vinovaţi, care s-a amplificat.
Iranul, care şi-a pierdut 140 de cetăţeni în acest dezastru, şi-a exprimat furia, un gest care are şi motivaţii politice, comentează BBC, în contextul în care lupta sa cu Arabia Saudită pentru dominaţie în regiune se accentează săptămână de săptămână.
În pofida miliardelor cheltuite de către saudiţi cu insfrastructura pelerinajului, criticile se extind dincolo de Iran.
Riadul este acuzat că nu a acordat suficientă atenţie gestionării afluxului de pelerini la nivelul nevoilor de bază ale acestora, astfel încât toţi să fie trataţi în mod egal, aşa cum de altfel simbolizează veşmintele albe pe care le poartă cu toţii.
Pelerinajul s-a încheiat sâmbătă, fără să fie raportate alte incidente.
Ţările cele mai afectate de tragdia de joi sunt, potrivit unui bilnaţ pe naţionalităţi, Iranul, cu 140 de morţi, Marocul, cu 87 de morţi potrivit presei, Egiptul – 37, Camerunul – 20, Nigerul – cel puţin 19, India şi Pakistanul – câte 18 şi Ciadul, cu 11 morţi.