21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialIranul mai are trei luni de pace?

Iranul mai are trei luni de pace?

Leon Panetta, aflat în vizită în Israel, afirmă că SUA nu vor lăsa Iranul să obţină arma nucleară, în timp ce un fost director al Mossad evocă  un atac israelian asupra Iranului în următoarele trei luni.

 

„Dacă aş fi iranian, aş fi  foarte înfricoşat în următoarele 12 săptămâni”, a declarat pentru New York Times Efraim Halevi, fost şef al Mossad-ului (1998-2002), referindu-se la posibile atacuri asupra instalaţiilor militare şi nucleare iraniene. Săptămâna trecută, ghidul spiritual iranian declara că „prevede un război în septembrie sau octombrie”. La rândul lor, Statele Unite estimează că în 18 luni Iranul şi programul său de înarmare nucleară vor atinge „un stadiu critic”. În afara acestor declaraţii publice, există vizitele oficiale şi secrete la Ierusalim ale  demnitarilor politici sau militari americani pentru a încerca să convingă Israelul să nu recurgă la o posibilă lovitură preventivă.

Cea mai recentă dintre ele este vizita şefului Pentagonului, Leon Panetta, care în discuţiile cu înalţii oficiali israelieni le-a cerut să acorde timp diplomaţiei şi sancţiunilor faţă de Iran, dar i-a asigurat că opţiunea militară rămâne deschisă ca ultimă soluţie pentru Wa­shington. El a pus Iranul în faţa unei alegeri: negocierea şi respectarea voinţei comunităţii internaţionale sau confruntarea cu ameninţarea unei operaţiuni militare. Venit în Israel în plină campanie electorală în SUA şi la un interval de trei zile după vizita candidatului republican la prezidenţiale Mitt Romney, Panetta a susţinut  poziţia administraţiei democrate a lui Obama, pentru care opţiunea militară este ultima soluţie după epuizarea tuturor eforturilor. „Toate opţiunile sunt pe masă, inclusiv opţiunea militară”, a asigurat Panetta, reafirmând angajamentul american „solid ca o rocă” faţă de Israel.

Nerăbdarea israelienilor

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi ministrul Apărării, Ehud Barak, şi-au manifestat nerăbdarea şi scepticismul că Iranul ar putea renunţa la programul nuclear. SUA au avertizat Israelul să nu efectueaze vreun atac unila­teral contra instalaţiilor nucleare iraniene însă Netanyahu a declarat marţi că statul evreu ar putea opta pentru o intervenţie militară dar nu a luat încă decizia de a ataca Iranul. „Soarta Israelului depinde doar de noi şi de nici o altă ţară”.

Întrebat despre informaţiile din presă potrivit cărora Statul Major al Armatei, liderii Mossad, serviciile secrete şi Shin Beth, serviciile de securitate internă, se opun unui atac israelian fără asentimentul SUA, Netanyahu a răspuns că „într-o democraţie, liderii politici decid şi militarii execută”.

Cotidianul Haaretz releva că, la jumătatea lunii iulie, Tom Donillon, consilier american pentru securitatea naţională, aflat în vizită în Israel, l-a informat pe premierul israelian despre un plan al SUA privind lovituri preventive contra instalaţiilor nucleare iraniene. Un înalt responsabil israelian a refuzat să  „comenteze reuniunile cu uşile închise”. Citând o sursă anonimă din cadrul delegaţiei americane, Haaretz a explicat că Donillon i-a arătat premierului planuri privind atacarea siturilor nucleare iraniene şi intrărilor în situri subterane, planuri pregătite în cazul impasului diplomatic cu Iranul. Aceeaşi publicaţie a precizat că Ministerul israelian al Apărării analizează scenariul unui conflict militar cu Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah, activă în sudul Libanului, existând şi ipoteza implicării Siriei în acest război.

Analiza Mossad-ului

În interviul acordat pentru New York Times,  în care sugerează că Israelul ar putea ataca Iranul în următoarele trei luni, ex-şeful Mossad, Efraim Halevi, şi-a fondat punctul de vedere pe mai multe informaţii.

Israelul preferă un război în timpul iernii (deci ar trebui început la finele verii).

Benjamin Netanyahu, care nu este un fan al lui Obama, consideră că o astfel de operaţiune i-ar permite lui Romney să câştige Casa Albă.

 
Iranienii sunt deja foarte avansaţi în cercetările lor şi Israelul nu mai vrea să aştepte.

Articolul citează şi responsabili americani care declară că „în cursul discuţiilor private, israelienii sunt mai puţin agresivi decât atunci când se adresează presei”.

Experţi ai Ministerului israelian al Apărării au afirmat pentru Haaretz că circa 200 de civili israelieni ar muri în cazul unui conflict cu Iranul şi mişcarea şiită Hezbollah, susţinută de Teheran şi Damasc. Ei mai arată că numărul victimelor civile israeliene ar putea ajunge la 300 dacă Siria va fi implicată în conflict.  

SUA au întărit sancţiunile contra Iranului din cauza „nerespectării obligaţiilor sale internaţionale” şi au penalizat o bancă chineză şi una irakiană care au ajutat Teheranul în activităţile de proliferare nucleară.

Cele mai citite

Starea de sănătate a lui Robert Fico este una “pozitivă”

Prognoza referitoare la evoluția stării de sănătate a premierului slovac Robert Fico după tentativa de asasinat "este încurajatoare", a declarat sâmbătă ministrul slovac al...

Parașutiștii și echipajul de zbor, în pericol din cauza închirierii avioanelor AN-2 scoase din uz

Un recent accident aviatic petrecut la Aerodromul Spătaru din Buzău a adus la lumină o situație îngrijorătoare în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN)....

CNAIR va prelua de la Primăria Lugoj construirea unui nou rutier pe centura orașului

CNAIR va construi cu fonduri europene un nod rutier pe DN 6 Centura Lugoj la intersecția cu DJ 680 (lângă producătorul de piese auto...
Ultima oră
Pe aceeași temă