3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialIRAN: Cotroversata lege care le obliga pe femei să poarte văl, neconstituţională

IRAN: Cotroversata lege care le obliga pe femei să poarte văl, neconstituţională

Legea islamică, în vigoare în Iran de la revoluţia din 1979, obligă femeile să poarte haine largi şi hijab, un văl care acoperă părul şi gâtul. O unitate a poliţie "moralităţii" are ca misiune să urmărească respectarea legii şi nu ezită să impună amenzi sau chiar să le aresteze pe cele care nu se supun.

Cu toate acestea controversatul proiect de lege, intitulat "susţinere pentru cei care promovează virtutea şi combat viciul" a fost respins de Consiliul gardienilor, desemnat să verifice dacă legile sunt conforme cu Constituţia şi sharia. Agenţia oficială Irna a afirmat, citând un purtător de cuvânt al consiliului, că proiectul în 24 de puncte conţine 14 care sunt în "contradicţie cu Constituţia şi nu a fost aprobat", fără alte precizări, a anunţat sâmbătă presa oficială de la Teheran.

Această respingere nu înseamnă totuşi că legea a fost abandonată definitiv. Consiliul a trimis proiectul în Parlament în vederea introducerii unor amendamente, potrivit agenţiei.

Acest lucru a generat proteste în rândul deputaţilor şi responsabililor religioşi care se plâng că legea nu mai este respectată şi că poliţia moralităţii nu mai veghează la aplicarea ei în mod corespunzător. Deputaţii vor în cadrul acestei legi să ofere miliţiei islamiste a regimului, Bassidj, mai multă putere şi protecţie pentru a le da avertismente femeilor despre care se crede că sunt îmbrăcate incorect.

Preşedintele Hassan Rohani, un moderat ales în iunie 2013 după ce a făcut campanie pentru mai multă libertate culturală şi socială, a luat distanţă de acest proiect în octombrie, mai scrie Mediafax.

 

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu 2: Contribuția la Pilonul II va crește la 6% în următorii patru ani

Executivul condus de Marcel Ciolacu își propune să majoreze contribuția la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% până în 2028....

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...
Ultima oră
Pe aceeași temă