Una dintre ultimele dorinţe ale mitropolitului ortodox din Cluj, Bartolomeu Anania, a fost aceea de a fi înmormântat într-o groapă cu pământ reavăn. Astfel, în cripta în care va fi depus, care se află chiar sub altarul Catedralei Mitropolitane, va fi turnată ţărână adusă de la Mănăstirea Nicula, în care mitropolitul se simţea ca în a doua sa casă.
„Aşa cum Înalt Prea Sfinţitul a precizat în testamentul său, doreşte să fie înhumat într-o groapă cu pământ reavăn, dorinţă care i se va îndeplini, întrucât peste sicriul care va fi coborât în groapă va fi turnat pământ de la Mănăstirea Nicula, a doua reşedinţă de suflet a mitropolitului Bartolomeu”, a spus părintele Bogdan Ivanov, consilierul mitropolitului.
Piatră de mormânt din 1996
Cavoul va fi acoperit cu o piatră pe care mitropolitul şi-a pregătit-o din timp, din 1996, din banii pe care i-a primit în urma decernării unui premiu literar. Înaltul prelat va fi depus în „Cripta ierarhilor”, aflată la subsolul Catedralei, unde va odihni alături de predecesorii săi, episcopul Nicolae Ivan, care este chiar ctitorul lăcaşului de cult şi care a murit în 1936, şi de arhiepiscopul Teofil Herineanu, care a decedat în 1992 şi care este înaintaşul episcopului Bartolomeu în scaunul de la Cluj.