21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIPOTEZĂ: Avionul AirAsia ar fi reuşit să amerizeze şi apoi s-a scufundat

IPOTEZĂ: Avionul AirAsia ar fi reuşit să amerizeze şi apoi s-a scufundat

Airbus-ul A 320 al companiei indoneziene AirAsia care a dispărut duminică deasupra Mării Java se pare că ar fi reuşit să aterizat forțat pe apă și apoi s-a scufundat din cauza valurilor mari, susţin experți în aviație după analiza primelor indicii şi după ce au observat că primele cadavre găsite erau intacte, informează AFP.

Primul detaliu în favoarea acestei ipoteze este că emițătorul pentru localizare de urgență (ELT) nu a transmis niciun semnal. În cazul unui impact urmat de avarierea avionului, indiferent dacă se produce pe sol sau pe apă, acest dispozitiv transmite un semnal, iar inexistența unui asemenea mesaj poate indica faptul că echipajul ar fi reușit o aterizare de urgență pe apă și fuselajul aparatului nu s-a dezintegrat, scrie Agerpres.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă