19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIonesie Ghiorghioni a preluat şefia Consiliului Judeţean

Ionesie Ghiorghioni a preluat şefia Consiliului Judeţean

Ionesie Ghiorghioni este noul conducător interimar al Consiliului Judeţean Caraş Severin. Deţinătorul funcţiei de preşedinte de până acum, Sorin Frunzăverde, a demisionat atât din funcţia de şef al administraţiei judeţene, cât şi din funcţiile pe care le ocupa în PDL. În principalul partid de guvernământ, Sorin Frunzăverde este prim-vicepreşedinte la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene. El, însă, a anunţat recent că va candida la viitoarele alegeri locale din partea USL şi că va deveni membru al PNL. „Practic, nu este nici o schimbare, pentru că tot Sorin Frunzăverde va conduce din umbră Consiliul Judeţean”, a spus unul dintre cărăşeni, Alin Popoviciu.

Migraţie spre USL

Alături de Sorin Frunzăverde au anunţat că vor trece la USL 38 din cei 42 de primari care au fost aleşi în anul 2008 pe listele PDL. Până acum, Ionesie Ghiorghioni a fost considerat drept mâna dreaptă a lui Sorin Frunzăverde, pe care l-a secondat din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, iar anterior a fost deputat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă