Faptul că putem avea acum o politică externă măcar coerentă și mai eficace ne determină să privim anul politic românesc ce urmează cu un optimism prudent. Și oricât ne-ar enerva tăcerile și încetinelile președintelui, nu-i putem refuza deocamdată un merit pentru această stare de spirit.
La un an de la asumarea efectivă a mandatului de președinte, cea mai evidentă și mai bine confirmată calitate a lui Klaus Iohannis ca președinte rămâne una „negativă“: nu este Ponta. Mai mult decât atât: el nu este tot ceea ce a simbolizat și a reprezentat Victor Ponta: o „tinerime“ politică eșuată în minciună, impostură, demagogie, ba chiar în fapte pedepsite de legea penală, la care s-a mai adăugat, în mod specific fostului prim-ministru, o anumită instabilitate comportamentală, care i-a derutat la un moment până și pe colegii săi din PSD. Nu-i puțin lucru această „negativitate“ pozitivă, s-o recunoaștem cu sinceritate, mai ales dacă nu ținem la obsesia, atât de frecventă la noi, de a avea un președinte atât de încărcat de „pozitiv“, încât devine un Pater patriae sau un Mesia politic.
Citește continuarea textului în Revista 22.
