Da, știu – unii consilieri v-ar putea spune că e nevoie de stabilitate cu orice preț; dar nu există un preț mai mare decât pulberea și praful pe care le aruncă ăștia peste țară, acum.
E o stabilitate a răului, o banalizare a lui, dacă vreți, ne intră încet în sânge și suntem obosiți. Nu ne putem vindeca doar vorbind despre tumoare. Nu putem nici să mai apărăm ce-i de apărat doar de pe Facebook, dând like celor câteva zeci care încă mai rezistă în Piața Victoriei.
Nu mai e suficient să ne plimbăm de la Prefectură pân’ la Primărie, cântând imnul și scandând PSD-Ciuma Roșie; nu le mai pasă, nu suntem o instituție. S-au speriat la început și gata. Iohannis, nu vă puteți asuma rolul – schimonosit dinadins, în manuale – de rege amuțit, ca-n ’47; ei pe asta mizează.
E asaltul final al ăstora împotriva a tot ce mai ținea țara asta în normalitate: lupta anticorupție. Și nu e vorba doar de blajinul de la Justiție, hăitașii merg mână-n mână. Educația e la pământ și ăștia mai au un pic până să-ngroape o-ntreagă generație; risipa banilor publici e cum n-a mai fost vreodată în istorie, a ajuns statul să ia șapte piei de pe noi fără să facă măcar o autostradă, o școală sau un spital la schimb. E o bătaie a peștilor, instituțiile s-au umplut de neamuri și amici, mecanici auto și șoferi ajung șefi peste instituții strategice, Parlamentul e plin de relicve ale vechilor amiciții dintre partide.
Iohannis, știți că pe toți ăștia suntem noi obligați să-i plătim bine, mai bine decât pe un profesor sau pe un medic, iar când țara asta va intra în faliment, vor da vina tot pe noi. Sau pe străini. Sau pe ”neamțul de la Cotroceni”. Dar nu va mai conta.
Iohannis, niciun popor nu merită istoria zilelor noastre. Nimeni n-a plecat din țara asta pentru un Rolls sau pentr-un Rolex, au plecat că n-au mai avut încredere; i-a luat spaima când s-au uitat la poza copiilor, la notele lor de 10, la serbările lor cu coroniță. Vine o vreme-n care nu mai poți asimila toxinele, ești pur și simplu copleșit și te trezești luni la rând pe la patru dimineața: dac-am pleca, oare cum ar fi? Să vorbesc cu văru-meu, că el e ”dincolo” de zece ani… Și iei avionul și mergi și amușini cealaltă țară, străină, și vezi că, de fapt, străinătatea e aici, în țara-n care te-ai născut și-ai colindat de Crăciun. Și tu nu vrei să pleci, îți cresc bolovani lângă inimă și-o fac grea; dar ”pentru ei plecăm, pentru copii; măcar ei să aibă un viitor”…
Iohannis, asta nu e o luptă cu PSD-ul. Și nu de dragul opoziției (sic!) trebuie să coborâți în stradă.
Dar tancurile sovietice de mai demult au fost înlocuite cu neamprostia și cinismul ăstora de-acum: sunteți secondat de doi repetenți; da, omul numărul 2 și omul numărul 3 în stat sunt repetenți cu acte în regulă; mai mult, unul e infractor dovedit, altul e trimis în judecată. Circarii ăștia vor merge până la capăt pentru privilegiul de-a stăpâni. Nu merităm asta.
Strada are nevoie de o temelie. Pentru dumneavoastră, Iohannis, unii au făcut sute de kilometri, s-au așezat la coadă în fața cabinei de vot. Gările noastre au fost pline de tineri și niciunul n-a avut sentimentul că-și pierde vremea stând ore-n șir la cozile alea infernale. Alții și-au riscat jobul vorbind despre ce-ar însemna Ponta președinte. Alții, mulți, s-au făcut luntre și punte și și-au convins bătrânii să vă voteze – că bătrânii obosiseră de atâta speranță dusă pe apa sâmbetei. Acești oameni au nevoie de o temelie – ca să nu îmbătrânească și ei înainte de vreme de atâta speranță.
Dacă acum nu veți da un semnal ferm străzii, țara asta va fi îmbolnăvită pentru mulți ani de-acum încolo. Până acum am citit doar despre naționalismul interbelic, acum riscăm să-l retrăim. Deja, pentru toate relele, guvernanții găsesc vinovați de serviciu. Băncile străine. Ungurii. Evreii. Merkel. Bruxelles-ul. Noi nu, noi suntem sfinți care guvernăm cu gândul la autostrăzi și școli, și spitale, și irigații, iar străinii nu ne lasă – asta băgăm în cap celui mai puțin educat și celui mai bolnav popor din Uniunea Europeană.
Iohannis, ați văzut că oamenii nu mai ies în stradă pentru mărunțișuri, fiecare și-a găsit un rost și de bine, de rău își face singur, fiecare, traiul.
Cei cu dizabilități au ieșit în fața Guvernului pentru că vor doar să muncească – da, ei, cei fără o mână sau un fără un picior, unii țintuiți în scaun cu rotile, vor să muncească în țara mai atentă cu asistații decât cu muncitorii. Oamenii ăștia au ieșit împotriva batjocurii – da, batjocura e motivul pentru care ies acum în stradă cei sănătoși și cei bolnavi, laolaltă; și da, cu toate bolile din ei, ies să vindece. Ați mai văzut că oamenii de afaceri se adună și vorbesc temători despre risipă, ați mai văzut cum bătrânele de la țară își pun mâna la gură și tac – c-așa făceau bunii lor când băteau clopotele-n dungă.
Mergeți pe stradă și uitați-vă la oameni – sunt gri, copleșiți. Se pierd ultimele fărâme de încredere, ”și ce dacă suntem în NATO, și ce dacă suntem în Uniunea Europeană? Că de hoție tot nu scăpăm…”.
Știți ce înseamnă asta, Iohannis? Risipa unui timp istoric, încă o ratare a modernității.
Domnule Președinte, e ori-ori.
