19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIoana si Calin Popescu-Tăriceanu au divorţat

Ioana si Calin Popescu-Tăriceanu au divorţat

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu şi soţia sa, Ioana, au divorţat.  Judecătoria Sectorului 6 a admis cererea de desfacere prin acord a căsătoriei şi a luat act de înţelegerea privind încredinţarea băiatului lor şi cuantumul pensiei de întreţinere, potrivit Mediafax.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti a admis cererea formulată de Ioana şi Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu şi a desfăcut prin acord căsătoria încheiată în 22 august 2003 la Ambasada României la Budapesta. Ioana Tăriceanu a revenit la numele Dinu, avut înaintea căsătoriei.

De asemenea, instanţa a luat act „de înţelegerea intervenită între părţi cu privire la încredinţarea minorului, programul privind legăturile personale şi cuantumul pensiei de întreţinere”, potrivit hotărârii.

Cererea de divorţ formulată de Ioana Popescu-Tăriceanu, a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 în 25 august. Iniţial, instanţa a stabilit ca primul termen al procesului să fie în 25 octombrie, însă soţii Tăriceanu au solicitat o altă dată pentru judecarea cererii de divorţ.

În 7 septembrie, instanţa a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului şi a stabilit ca procesul de divorţ să se judece în aceeaşi zi. Judecătorul a luat act de poziţia exprimată de ambele părţi privind despărţirea de comun acord şi a admis cererea de divorţ, decizia fiind definitivă şi irevocabilă.

Decizia de a divorţa de comun acord a fost anunţată oficial de Călin şi Ioana Tăriceanu în 19 august, printr-un comunicat, cei doi rugând presa „să respecte nevoia de intimitate în această perioadă”.

În comunicatul de presă, Călin şi Ioana Tariceanu precizau că anunţul a fost făcut public „cu intenţia de a evita speculaţiile de orice natură” şi susţineau că „nu vor fi făcute comentarii ulterioare divorţului”.

Ioana Tăriceanu are 34 de ani şi este a patra soţie a lui Călin Popescu-Tăriceanu. Ei au împreună un băiat, născut cu câteva luni înaintea căsătoriei civile, care a avut loc în anul 2003, la Budapesta. În 2004, ei s-au căsătorit şi religios.

Ioana Tăriceanu este absolventă a Facultăţii de Drept, iar în ianuarie 2008 a depus jurământul ca notar public. În toamna anului 2007, ea fusese declarată admisă la concursul pentru ocuparea postului de notar public, ocupând poziţia a treia, cu media 9,60. Ioana Tăriceanu este şi preşedintele Fundaţiei „Copii Sănătoşi”.

Două dintre fostele soţii ale lui Tăriceanu i-au păstrat numele după divorţ.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă