Dupa ce mai fusese, timp de doua mandate, membru al Consiliului Local Vaslui, Ioan Mancas, directorul Muzeului Judetean „Stefan cel Mare” din Vaslui, a revenit spectaculos in aceasta functie. Ieri dupa-amiaza, acesta a depus juramantul de credinta in calitate de consilier local. Revenirea directorului muzeului vasluian in Consiliul Local Vaslui a fost posibila ca urmare a descoperirii starii de incompatibilitate in care se afla Ioan Ilascu, care indeplinea in acelasi timp si functia de consilier local, dar si pe cea de functionar public in cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenta Persoanelor Vaslui. Interesant este ca, de la o vreme, la Vaslui „ploua” cu incompatibilitati. Mircea Chiosa, viceprimarul municipiului Vaslui, este pe cale de a-si pierde functia dupa ce prefectul Ioan Zaharia a descoperit ca el a fost, timp de doi ani, si administrator al firmei Chiosa Hidro Gel SRL. De asemenea, in aceste zile, Judecatoria Husi analizeaza daca Dumitru Blesneag este compatibil sau nu cu functia de consilier. Dupa demisia din functia de consilier local a lui Constantin Botez, seful PNL Husi fiind promovat vicepresedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, urmatorul pe lista pentru ocuparea postului de consilier local era Dumitru Blesneag, dar acesta este si administrator al celor doua cimitire din oras, care se subordoneaza CL Husi.