Investiţiile străine directe în Europa de Sud-Est au scăzut anul trecut cu 31%, din cauza plasamentelor mai scăzute făcute de ţările din Uniunea Europeană, care reprezintă în mod tradiţional o sursă importantă de fonduri pentru această regiune, potrivit unui raport al UNCTAD.
Pe ansamblul Europei de Sud-Est şi al Comunităţii Statelor Independente (CSI), aceste investiţii au crescut cu 0,8%, la 70,5 miliarde de dolari, după un declin de peste 40% în 2009, potrivit Mediafax.
Federaţia Rusă a atras investiţii străine în creştere cu 2,5%, la 39,7 miliarde de dolari, în timp ce fluxurile din ţările CSI au avansat cu 5%, susţinute de preţurile mai mari ale materiilor prime şi îmbunătăţirea condiţiilor pe pieţele de capital.
Fuziunile şi achiziţiile din Europa de Sud Est şi CSI au scăzut cu 39,8%, la 4,3 miliarde de dolari, iar cele din Rusia au coborât cu 43,6%, la 2,9 miliarde de dolari.
Conferinţa ONU pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) notează totuşi că investitorii din Federaţia Rusă sunt tot mai interesaţi de piaţa locală de consum şi a dat drept exemplu preluarea de către PepsiCo a producătorului de sucuri şi lactate Wimm-Bill-Dann, pentru 3,8 miliarde de dolari.
În Uniunea Europeană, investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 19,9%, la 289,8 miliarde de dolari, iar fuziunile şi achiziţiile cu 0,8%, la 115,3 miliarde de dolari.
Germania a atras fluxuri mai mici cu 3,5%, la 34,4 miliarde de dolari, în timp ce fuziunile şi achiziţiile s-au contractat cu 15,2%, la 10,8 miliarde de dolari.
În Franţa, aceste investiţii au coborât cu 3,7%, la 57,4 miliarde de dolari, iar fuziunile şi achiziţiile au urcat de şase ori, la 4,3 miliarde dolari.
Marea Britanie a atras investiţii directe de 46,2 miliarde de dolari, în creştere cu 1,2%, iar fuziunile, de 56,3 miliarde dolari, au fost de peste două ori mai mari faţă de 2009.
În Grecia investiţiile străine directe au coborât cu 38,3%, la 2,1 miliarde dolari. Fuziunile şi achiziţiile efectuate de companii elene în străinătate au depăşit cu 1,2 miliarde dolari valoarea celor atrase la nivel local.
Investiţiile străine directe atrase de Cehia au urcat de trei ori, la 8,2 miliarde dolari, în timp ce fuziunile şi achiziţiile au înregistrat un scor negativ de 500 milioane dolari.
Polonia a atras investiţii în scădere cu 8,9%, la 10,4 miliarde dolari, dar fuziunile şi achiziţiile s-au majorat cu 32,5%, la un miliard de dolari.
În Statele Unite, investiţiile analizate au avansat cu 43,3%, la 186,1 miliarde de dolari, iar fuziunile şi achiziţiile cu 98,6%, la 79,6 miliarde dolari.
La nivel mondial, investiţiile străine directe au urcat cu numai 0,7%, la 1.122 miliarde de dolari, dar fuziunile şi acchiziţiile au avansat cu un ritm mai alert, de 36,7%, la 341,6 miliarde de dolari.
Pentru 2011, UNCTAD anticipează fluxuri de investiţii străine directe de 1.300-1.500 miliarde de dolari, după ce condiţiile macroeconomice de anul trecut au consolidat profiturile companiilor transnaţionale şi valoarea de piaţă a acestora.
Aceste condiţii bune, împreună cu creşterea optimismului oamenilor de afaceri, vor contribui la utilizarea de către companii a deţinerilor semnificative de capital pentru noi investiţii.
Potrivit UNCTAD, companiile din ţările dezvoltate deţin în numerar 4.000-5.000 de miliarde de dolari.
Agenţia anticipează o intensificare a activităţilor şi în cazul fuziunilor şi achiziţiilor, atât la nivel naţional cât şi transfrontalier.
Printre factorii de risc menţionaţi de agenţie se numără încetinirea creşterii economice la nivel mondial, instabilitatea pieţei valutare, datoriile suverane şi protecţionismul investiţiilor.