16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialInvestiţiile în petrol şi gaze naturale vor fi stimulate

Investiţiile în petrol şi gaze naturale vor fi stimulate

Guvernul este interesat să stimuleze investiţiile în petrol şi gaze naturale pentru independenţă energetică, iar resursele de gaze din Marea Neagră pot contribui esenţial la acest obiectiv, motiv pentru care investiţiile ExxonMobil şi ale altor companii vor fi sprijinite, transmite Executivul, potrivit Mediafax.

Într-un comunicat transmis de Guvern se arată că premierul Victor Ponta l-a primit, luni, la Palatul Victoria pe vicepreședintele corporatiei ExxonMobil, Mark Alberts, prilej cu care reprezentantul ExxonMobil a prezentat progresele obținute în operațiunile de explorări de gaze naturale din zona continentală a României din Marea Neagră și intențiile privind prezența pe piața de gaze din România și din regiune.

"Primul Ministru a subliniat interesul Guvernului României de a stimula investițiile în sectorul petrol și gaze naturale pentru a se putea atinge obiectivul independenței energetice. «Resursele de gaze din Marea Neagră ar putea avea o contribuție esențială la securitatea energetică a României și de aceea Guvernul va continua să sprijine investițiile importante pe care ExxonMobil și alte companii le dezvoltă în această perioadă»", se arată în comunicat, scrie sursa citată.

Aceeaşi sursă arată că şeful Guvernului a salutat intențiile companiei ExxonMobil de a fi prezentă cât mai rapid pe piața de gaze din România și a încurajat accelerarea programului de foraje din zona continentală a Mării Negre desfășurat de consorțiul ExxonMobil-Petrom, fiind apreciată şi recenta încheiere a Acordului de cooperare între acest consorțiu și compania națională de transport al gazelor naturale, Transgaz.

Rusia şi-a pus în aplicare ameninţarea luni şi a decis să întrerupă livrarea de gaz către Ucraina, după eşecul negocierilor, cu riscul de a afecta Europa şi de a agrava cel mai grav conflict de pe continent de la Războiul Rece, relatează AFP.

Cele mai citite

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă