9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialInvestiții de 60 milioane de euro pentru echipamentele pompierilor

Investiții de 60 milioane de euro pentru echipamentele pompierilor

Raed Arafat a anunțat că anul acesta se vor face investiții de 60 milioane de euro în echipamente pentru pompieri

 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, a anunțat că, anul acesta, vor fi făcute investiții în valoare de 60 de milioane de euro în echipamente pentru pompieri, potrivit Agerpres.

„Anul ăsta, deja domnul inspector general (Ovidiu Vasilică, n.r.) a semnat 25 de milioane de euro, (…) au început dotările să sosească și (…) cele 25 de milioane le considerăm deja absorbite pentru că până la sfârșitul anului o să fie livrat tot echipamentul cumpărat prin ele și care include mașini de pompieri, camioane de transport, mijloace de transport personal, completarea dotărilor județelor care n-au primit motopompe de capacitate mare, mașini de scafandri (… ). Vorbim de o dotare națională în acest sens. Pe lângă cele 25 de milioane, mai avem 35 de milioane de euro, (…) pe un alt proiect, pe care îl numim proiectul Multirisc (…). Discutăm acum cu Comisia Europeană forma finală a proiectului, (…) iar acest proiect (…) este destinat mai multor probleme, dar în mod deosebit pentru căutarea, salvarea urbană (…). Pentru prima oară, pompierii din România vor primi anumite timpuri de echipamente pe care până acum nu le-au avut și care sunt destinate căutării și salvării (…). Eu sper ca până la sfârșitul anului (…), pe lângă cele 25 de milioane de euro, să mai semneze Inspectoratul (IGSU, n.r.) și cele 35 de milioane, (…) înseamnă că semnăm per total 60 de milioane de euro de echipamente, care urmează să fie livrate în cursul acestui an și anul viitor”, a spus Raed Arafat într-o conferință de presă.

Acesta a precizat că este prevăzută și ridicarea nivelului Centrului de pregătire a subofițerilor pompieri de la Boldești, care „va face obiectul unui proiect de câteva milioane de euro numai pentru completarea dotării”.

Arafat a mai spus că alte 70 de milioane de euro vor fi atrase prin proiectul RO-RISK. „Când finalizează Inspectoratul General condiționalitatea ex-ante care este printr-un proiect RO-RISK, care este derulat pe evaluarea riscurilor, o să avem acces (…) și la restul banilor (…), încă 70 de milioane de euro”, a explicat Raed Arafat.

Potrivit acestuia, în ultimii doi ani, pentru dotări s-au făcut eforturi foarte mari din partea MAI, prin IGSU, și din fonduri europene. „Anul trecut, investițiile au fost 31 de milioane de euro din fonduri europene și 9 milioane de euro aproximativ din buget de stat, care au inclus dotarea pompierilor pentru metrou cu echipamente de respirat de lungă durată, care au autonomie între 2 și 4 ore”, a exemplificat Arafat.

Totodată, acesta a anunțat că, odată cu dotarea pompierilor, va crește și numărul exercițiilor efectuate de aceștia. „Astfel de exerciții o să le vedeți din ce în ce și mai intensificate de către noi. Nu s-a pus limită la colegii noștri de la IGSU, pentru că a fost o perioadă din păcate în care a scăzut numărul exercițiilor din limitări financiare (…). Deviza noastră, în ultimii doi ani și mai ales în ultimul an, (…) este cât mai multe exerciții cu cât mai multă pregătire pentru forțele de intervenție, pentru că numai așa putem să ridicăm nivelul de pregătire. Mai ales cu primirea echipamentelor noi, este obligatoriu să crească numărul exercițiilor pentru că oamenii trebuie să învețe să folosească echipamentele”, a adăugat Arafat.

Potrivit acestuia, de la începutul anului și până în prezent au fost efectuate pe plan național mii de exerciții. „Noi nu facem acum exerciții numai să vedem după Colectiv. Exerciții s-au făcut și înainte de Colectiv și se vor face mult încă după (…). Unele exerciții sunt punctuale, sunt mai mici (….), alte exerciții sunt foarte mari (…). De la începutul anului până acum, din ce știu (…), au fost efectuate pe plan național mii de exerciții, de la exercițiu mic, care implică două echipaje, până la exercițiu care implică două-trei județe”, a afirmat Arafat.

Cele mai citite

Iași: Șoferița care a provocat moartea Anastasiei, o fetiță de 4 ani, a fost trimisă în judecată și pentru ucidere din culpă

Femeia care a accidentat-o mortal pe Anastasia, o fetiţă de 4 ani, evenimentul având loc în comuna Scobinţi din judeţul Iaşi, a fost trimisă...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Netanyahu merge înainte: Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus că Israelul va face „ceea ce este necesar” în Rafah, în ciuda opoziției internaționale față de un astfel...
Ultima oră
Pe aceeași temă