6.3 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialInvestiţie de 30 de milioane de euro în Alba Iulia

Investiţie de 30 de milioane de euro în Alba Iulia

Compania belgiană VCST Auto­motive Production, specializată pe producţia de componente auto, va inaugura, la începutul săptămânii viitoare, o unitate de producţie la Alba Iulia. Investiţia, cifrată la aproximativ 30 de milioane de euro, a fost anunţată încă de la începutul anului 2012, iar recepţia finală a lucrărilor a fost făcută în urmă cu aproximativ o lună. În noua unitate vor fi produse roţi dinţate pentru diferiţi clienţi din industria auto, printre care Ford, Volkswagen sau DAF, iar oficialii companiei belgiene au anunţat că până la începutul anului viitor vor fi create şi 200 de locuri de muncă.

La tăierea panglicii, ce va avea loc luni, va fi prezent chiar ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke, alături de reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, în frunte cu primarul Alba Iuliei, Mircea Hava, cel care a prezentat cu fast, în urmă cu un an, venirea VCST în oraşul ardelean. „Belgienii au mai încercat şi pe la Sibiu sau Braşov, însă le-a plăcut foarte mult discuţia pe care au avut-o cu Primăria”, s-a lăudat atunci Hava cu faptul că investiţia VCST este printre cele mai importante de până acum din Alba Iulia. Compania belgiană, cu sediul în Sint-Truiden, mai deţine unităţi de producţie în Germania, China şi Mexic.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Toyota atinge un record de vânzări în octombrie, dar rămâne afectată de scăderile de producție

Toyota a reușit să înregistreze un volum record al vânzărilor în octombrie, cu o creștere de 1,4%, totalizând 903.103 vehicule vândute de divizia principală...

CCR dă un ghiont României spre haos

România traversează un moment tensionat pe scena politică, amplificat de o decizie recentă a Curții Constituționale (CCR), care a hotărât renumărarea tuturor voturilor,...

Igor Bergler, cel mai bine vândut autor de thriller din România, lansează cartea „Apocalipsa după Charles”

Igor Bergler, scriitor, realizator de televiziune, regizor, scenarist și critic de film, specialist în marketing și profesor de Naratologie, s-a făcut remarcat prin stilul...
Ultima oră
Pe aceeași temă