Doi reporteri RL au vrut să vadă în ce măsură sunt pregătiți administraţia locală din Bucureşti, dar şi reprezentanţii Bisericii să-i ajute pe oamenii străzii care caută un acoperiş deasupra capului pe timpul iernii. Experimentul jurnalistic a arătat că Biserica Ortodoxă şi cea Catolică nu au nici un program în acest sens, în timp ce Primăria are prea puţine locuri faţă de nevoile oraşului.
Frigul reprezintă cea mai mare spaimă pentru oamenii străzii din Bucureşti. Adăposturile de noapte pe care cultele sau primăriile ar fi normal să le asigure sunt fie inexistente, în cazul primelor, ori limitate ca număr de locuri, cum e cazul celor administrate de municipalitate.
Reporterii României Libere au vrut să vadă ce variante are un om lipsit de adăpost pentru a înfrunta noaptea, când afară sunt -10 grade Celsius. Pentru câteva ore, am jucat rolul unor pribegi fără adăpost, care provin din alt judeţ, dar au ajuns în Capitală. Îmbrăcaţi în haine uzate, am încercat să găsim un loc cald în care să dormim. Am mers iniţial la principalele biserici din Bucureşti, cum ar face orice persoană a străzii care știe că poate găsi un ajutor creștinesc la aceste lăcașuri.
„Nu ştiu să existe aşa ceva“
Am ajuns prima dată la Patriarhia Ortodoxă. Zeci de firme de avocatură sau de comerţ au sediul pe Dealul Mitropoliei, în clădiri închiriate direct de la Patriarhie. În jurul orei 21.00, totul era închis. Jandarmii cantonați acolo ne-au spus că nu ştiu să existe un adăpost pentru săraci al Bisericii. Am revenit a doua seară mai devreme, pe la ora 18.00. La strana de la intrarea în catedrala patriarhală, un preot butona un smartphone. Mimând o atitudine umilă, am mers să îi explicăm că suntem în căutarea unui loc de dormit. „Părinte, eu sunt din judeţul Olt şi nu mai am casă acolo. Stau de câteva zile prin Bucureşti, pe străzi, dar este foarte frig şi nu am unde să dorm. Se poate aici la biserică să găsesc un loc?”, a fost povestea noastră.
„Eu sunt mai nou şi sunt de serviciu acum la biserică”, ne-a răspuns preotul. „Dar nu ştiu să existe aşa ceva aici. A fost cândva, dar acum nu mai este nici un fel de adăpost. Încercaţi poate pe la primării sau spitale”, ne-a îndemnat acesta.
Dezamăgiţi de răspuns, ne-am hotărât să mergem către Catedrala Catolică „Sf. Iosif”, cum ar face, cel mai probabil, orice om al străzii. Biserica Catolică deţine astfel de adăposturi în aproape toate capitalele din Europa. Am intrat în sediul Arhiepiscopiei din București şi am cerut să putem înnopta într-un adăpost al acesteia. O doamnă în vârstă de la secretariat ne-a explicat că Biserica Catolică nu are un astfel de spaţiu și ne-a îndemnat, de asemenea, tot pe la spitale sau la primărie.
„Te umpli de bube şi de unde bani de antibiotic?”
Văzând că nu avem succes cu slujitorii Domnului, am mers la Gara de Nord, recunoscut loc de adunare al oamenilor străzii din București. Am abordat un echipaj de poliție, care stătea pe peron. Cei doi s-au arătat circumspecți când le-am spus ce anume căutăm. Ne-au întrebat dacă am făcut puşcărie, după care ne-au indicat să mergem la un adăpost al Primăriei din zona Policolor. Singura lor indicaţie a fost să luăm metroul până la ultima stație, fără a menționa ce metrou şi în ce direcţie. Mai mult s-au bucurat că au scăpat de noi așa ușor.
„Boschetarii” care stăteau pe jos prin gară ne-au recomandat să mergem la adăpostul din strada Odăi, pentru că la cel de la Policolor sunt mulţi păduchi şi boli. „Cel mai bine ar fi să daţi telefon de oriunde la 112 şi vă duc ei. Dar vedeţi să vă ducă la Odăi, că la ălălalt e plin de păduchi şi de bube.Te umpli de bube şi după aia de unde bani de antibiotic să te tratezi?”, ne-a explicat un bărbat.
Ne-am decis să urmăm sfatul poliţiştilor şi am mers la adăpostul Primăriei Capitalei din Theodor Pallady, o zonă de la capătul Bucureştiului, la ieşirea pe Autostrada Soarelui. Odată ajunși acolo, pentru că am susținut că nu suntem din Capitală, angajații au chemat o echipă de polițiști locali să ne verifice. Cum nu au găsit nimic în neregulă, ni s-a spus că putem sta la etajul patru al clădirii. Toţi angajaţii aveau mănuși sterile în mână şi la intrare erau afişe care te avizau că în interior există păduchi şi alte boli transmisibile. De la unul din agenţii de pază am aflat că la etajul patru sunt două dormitoare, iar „liderul” lor este Nelu, tot un om al străzii. Acesta ne putea oferi o cameră mai curată. Am decis să revenim după câteva zile, pentru că a doua zi urma să fie făcută o dezinsecţie.
După două zile, am revenit şi am fost îndrumaţi către etajul patru. De data aceasta, angajaţii centrului erau mult mai atenţi şi agitaţi, deoarece urma să vină o televiziune să filmeze. Unul dintre agenţii de pază ne-a verificat să vadă dacă am consumat băuturi alcoolice cu un aparat etilotest ieftin, care poate fi cumpărat de la orice hypermarket cu numai 20 de lei. Mai mult, toți „boschetarii” erau testați cu același aparat, fără a fi schimbat muștiucul.
Etajul patru este practic o hală imensă, cu câteva sute de paturi lipite unul de altul. Pe spaţiul unui singur etaj erau cazaţi peste o sută de oameni ai străzii, care aduceau fiecare bolile şi virozele din zonele pe care le frecventau ziua. În interior, nu existau decât o singură baie şi două duşuri. Nelu, șeful camerei, se plimba printre paturi cu o tabletă în mână, cu o aplicație de imitare a vocii deschisă. Ne-a întrebat ce vrem. I-am spus că am vrea să mergem la baie. Ne-a cerut să repetăm să prindă și tableta vocea. Am primit permisiunea să mergem la duşuri, după ce aplicația a repetat acceptul lui Nelu.
Nu am putut rezista mai mult de zece minute la etajul patru, din cauza mirosului, şi am decis să mergem la angajaţii centrului să le spunem că suntem reporteri. Unul dintre asistenţii care ne primiseră, când a auzit că suntem jurnalişti, a declarat că nu îi pasă şi ne-a dat afară. „Aici sunt şi păduchi, şi alte boli. Suntem centrul de noapte şi atât. Îi cazăm, dar nu avem psiholog sau alt ajutor. Pe mine poate să mă dea şi afară că nu îmi pasă”, a răspuns asistentul.
827 de oameni, pe 600 de locuri
„Gradul de civilizaţie al unei colectivităţi umane este dat şi de spiritul comunitar şi solidaritatea dintre indivizi”, afirmă primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pe site-ul său personal. „S-a constatat că în Bucureşti nu există suficiente servicii de tipul adăposturilor de noapte de urgenţă pentru persoanele adulte şi vârstnice fără adăpost şi cămine de bătrâni”, admite edilul. De exemplu, la adăpostul localizat pe Bulevardul Theodor Pallady, cu o capacitate oficială de 600 de locuri, numărul de paturi a fost suplimentat în perioadele geroase până la o cifră maximă de 827 de beneficiari unici. „Complexul este structurat pe patru etaje: etajul întâi, destinat persoanelor fără adăpost, regim de cazare de urgenţă, pe timpul nopţii, cu servirea mesei de seară şi mic dejun; etajul al doilea, destinat persoanelor vârstnice fără locuinţă, cu posibilităţi reale de integrare socială şi care au un loc de muncă sau o îndeletnicire stabilă, regim de cazare pentru o perioadă de maxim 6 luni; etajul al treilea, destinat exclusiv persoanelor vârstnice, fără aparţinători, evacuate ca urmare a retrocedării locuinţelor, regim de cazare permanentă, etajul al patrulea, destinat familiilor în situaţii de urgenţă cu minori, evacuate în urma retrocedării locuinţei, regim de cazare pentru o perioadă de maximum 30 zile”, se arată pe site-ul lui Sorin Oprescu. În realitate, cel puțin în privința etajului patru, această clasificare nu este respectată în totalitate, așa cum au descoperit reporterii incognito ai RL.
Hrană și haine curate
Aproximativ 5.000 de oameni fără adăpost trăiesc pe străzile din Bucureşti, potrivit unei statistici a Primăriei Bucureşti. Dintre aceştia, doar 1% beneficiază de ajutor social legal, restul de 99% supravieţuiesc din muncă la negru. Cheltuielile pentru întreţinerea celor cinci adăposturi care există în Capitală pentru oamenii străzii se ridică la câteva sute de mii de euro pe sezonul rece, a declarat Cosmina Simean, şeful Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti. Persoanelor din această categorie li se oferă hrană, asistenţă medicală și haine. În afara acestor centre administrate de Primărie, există mai multe ONG-uri care asigură hrană şi medicamente pentru persoane fără adăpost.
Patriarhia Română, în topul profitabilității
România are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană. Există peste 18.000 de biserici şi doar 400 de spitale. Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de TVR. Arhidioceza Romano-Catolică deţine sute de proprietăţi în România. În Transilvania, au revendicat mai toate centrele istorice ale orașelor din Ardeal și peste 800.000 de hectare de teren. Valoarea bunurilor deţinute de catolici în România se ridică la câteva sute de milioane de euro.
„Colaborăm cu primăriile“
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, ne-a confirmat faptul că Biserica Ortodoxă Română nu are nici un adăpost pentru oamenii străzii în București. “Colaborăm, la nivel de protoerii, cu primăriile de sector”, ne-a explicat Constantin Stoica, fără a detalia ce înseamnă această colaborare.
