19.1 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialINA, controlat la programe PHARE de 13 milioane euro

INA, controlat la programe PHARE de 13 milioane euro

Trei programe PHARE derulate de Institutul National de Administratie (INA), in valoare de peste 13 milioane de euro, sunt anchetate de Departamentul pentru Lupta Antifrauda. Sesizarea s-a facut in urma unui control dispus de ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. Corpul de Control de la MAI acuza fraude ale fostilor directori generali de la INA. S-a cerut anchetarea directorilor, dar Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a pasat dosarul penal la o sectie de politie din Capitala. Adica un agent de Politie va trebui sa ancheteze un ditamai fost direct general al INA pe care, poate, l-a avut si profesor la cursurile de administratie publica locala.

Conducerea, acuzata in corpore

Corpul de Control al ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a facut anul trecut un control la INA, unde a descoperit o serie de fraude financiare. Printre cei acuzati de jefuirea bugetului INA figureaza fostii directori generali Pavel Nastase (august 2002-ianuarie 2005), Viorel Coifan (februarie-septembrie 2005) si Adrian Badila (17 septembrie 2005-20 iunie 2006). In perioada controlata, directorii adjuncti ai INA erau Verginia Vedinas, Ani Matei si Bogdan Draghici. Ultimul, Bogdan Draghici, a denuntat jaful de la INA inca din 2005, cand a fost si inlocuit din functie. Atunci el a facut mai multe plangeri penale, atat impotriva directorului general INA, Pavel Nastase, cat si impotriva adjunctilor Verginia Vedinas, fost senator PRM si profesor universitar la Facultatea de Drept, si Ani Matei, fost mare secretar al CC al UTC si actual profesor la SNSPA. Ex-directorii adjuncti Vedinas si Matei nu sunt incriminati penal in nota de control.

Angajari ilegale si contracte preferentiale

Potrivit notei de control, fostii directori Nastase, Coifan si Badila au dispus abuziv angajarea a 56 de persoane ca experti colaboratori, desi aceste posturi nu figurau in organigrama INA. Prin salariile acordate acestora, INA a fost prejudiciata cu aproape 300.000 de lei noi. Verificarile MAI au mai stabilit ca numai fostul director general Pavel Nastase ar fi dispus ilegal sa fie platiti 345 de formatori cu peste 611.000 de lei noi. In total, cei trei fosti directori incriminati au platit, cu incalcarea disciplinei financiare, 508 formatori cu peste 869.000 de lei noi. Abuzuri au mai fost comise si prin platirea unor profesori formatori, remunerati cu ora, la tarife mult prea mari decat cele prevazute de lege. Potrivit inspectorilor MAI, 64 de formatori au bagat ilegal in buzunar circa 16.000 de lei noi. Un alt mod de devalizare a bugetelor INA a fost reprezentat si de incheierea unor contracte si prestari servicii cu firme, fundatii, asociatii sau chiar persoane fizice. Printre firmele care au beneficiat de contracte cu INA (fara aprobarea Consiliului Stiintific, asa cum prevede legea) se numara: Miraur SRL, Anarom Consult SRL, Pozite Consulting Associates SRL, Delta Planing SRL etc. Cesiuni de drepturi de autor s-au facut fara niciun fel de documente justificative, se sustine in nota de control a MAI.

Trafic cu diplome?!

Inspectorii MAI au mai descoperit haos in evidenta diplomelor si a certificatelor de absolvire. S-a constatat lipsa a 711 cotoare de la certificatele eliberate. De asemenea, in nota de control a MAI s-a consemnat disparitia a 320 de diplome si a 559 de certificate de absolvire a programelor de specializare ale functionarilor publici. Culmea, diplomele si certificatele au fost inregistrate si distribuite ca materiale consumabile, fara a se tine evidenta lor pe serii si numere, asa cum impune legea. Pentru aceste nereguli au fost gasiti vinovati atat fostii directori Nastase, Badila si Coifan, cat si fostul secretar general al INA, Dumitru Maxim.
Corpul de control al MAI a trimis nota cu ilegalitatile la Parchetul Curtii de Apel Bucuresti. Aceasta instanta si-a declinat competenta catre Parchetul Judecatoriei Sectorului 5 al Capitalei. Acolo, procurorii au trimis nota la Sectia 17 Politie, “pentru competenta solutionare”, dupa cum ne-a declarat prim-procurorul adjunct Denisa Cristodor. Asa au ajuns niste simpli agenti de politie sa ancheteze fostele conduceri INA, ai carui membri sunt profesori la facultati de drept sau de administratie publica.

Cu ce se ocupa INA

INA, infiintat in 2002 in cadrul MAI, se ocupa de scolarizarea si perfectionarea functionarilor publici. Institutul are doua departamente, sapte servicii, 11 compartimente, o unitate de implementare a fondurilor PHARE, un centru de documentare etc. Are prevazute 102 posturi, dintre care doua de demnitari, 74 de functionari publici (8 de conducere si 66 de executie) si 26 de personal cu contract. Fostii directori incriminati ai INA sunt acuzati ca au jonglat cu posturile si salariile aferente acestora.

Primul acuzator

Bogdan Draghici, pe vremea cand era director general adjunct al INA, a facut cercetari interne si a constatat “coruptie endemica”. Domnia sa ne-a declarat: ”Am trimis un memoriu ministrului Blaga la data de 1 iulie 2005, in care ii faceam o radiografie a situatiei si solicitam masuri. Ii reclamam pe directorul general Viorel Coifan, cu sefimea din institut, pe secretarul Dumitru Maxim, pe directorul Nicoleta Samsaru, pe seful de serviciu economic Adela Voicu, pe directorul Nicole Plamadeala, pe Verginia Vedinas, fost director adjunct, apoi pe succesorul acesteia, Ani Matei, pe care l-am inlocuit eu. Eu am solicitat un control de la infiintarea INA din 2002 si pana in 2005. Era un haos al gestionarii banilor, nu s-au facut licitatii, nimic. Le-am reprosat un adevarat jaf cu banul public. Spre exemplu, acceptau note de plata supraincarcate de la patronii de hoteluri unde erau cazati cursantii din administratia publica”.

Expertii PHARE, sfidati

Fostii directori ai INA au incalcat pana si intelegerile cu expertii PHARE. Institutul avea obligatia sa plateasca o echipa de formatori in limita a 176 de ore (cu 20 de euro pe ora), dar le-a platit cate 216 ore pentru fiecare. Dar cele mai grave incalcari ale legii par a fi facute in cadrul derularii programelor PHARE. INA deruleaza trei programe, aflate in diferite etape, cu finantare externa: “Intarirea capacitatii INA si a centrelor regionale pentru dezvoltarea unui corp profesional de functionari publici“, in valoare de 3.600.000 euro (PHARE 2004/016-772.01.03.01), “Intarirea capacitatii de formare a INA si a centrelor regionale”, in valoare de 5.200.000 euro (PHARE 2005 RO 017-553.01.03.03.01), si “YPS – Young Professionals Scheme”, in valoare de 3.500.000 euro. Cele trei programe sunt in cercetare la Departamentul pentru Lupta Antifrauda, fiind suspecte de deturnari de fonduri.

Cele mai citite

Benjamin Netanyahu este „dezgustat” de mandatul de arestare cerut de către procurorul-şef al CPI Karim Khan

Premierul israelian Benjamin Netanyahu anunţă luni că ”respinge cu dezgust” mandate de arestare cerute de către procurorul-şef Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, atât...

De la Palatul Victoria la Înalta Poartă. “Sultanul” Erdogan, unul dintre cei mai vechi lideri europeni, l-a primit pe premierul Ciolacu

După ce, acum o lună, l-a primit pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, la București, premierul Marcel Ciolacu a fost primit, în ziua de 21...

Cutremur în sudul Italiei! Sute de locuitori au fost evacuați

Aproximativ 140 de deținute dintr-o închisoare de femei de lângă Napoli au fost evacuate pentru evaluări structurale, în timp ce zeci de clădiri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă