Inspiraţi de orele de laborator de la fizică sau chimie, zeci de elevi de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa au prezentat, în cadrul Târgului de Ştiinţe, cele mai ingenioase invenţii.
Dacă afară câţiva liceeni încercau să urce pe Scara imposibilă, unul dintre cele mai captivante experimente, la standurile din incinta liceului pregătirea a fost temeinică. Inventatorii şi-au aranjat cu grijă obiectele şi au făcut demonstraţii vizitatorilor. Au folosit pentru proiectele lor carton, lemn, sârmă sau hârtie.Adolescenţii au lucrat individual sau în echipe de câte doi- trei elevi. La unul dintre proiectele complexe a lucrat şi Ibraim Iasin, care manevra cu îndemânare câţiva roboţi.
„Participăm pentru un campionat de sumo cu diverşi roboţi care trebuie să se încadreze în anumite criterii, cum ar fi să aibă 15 cm şi să nu aibă mai mult de 1 kg. Se pun doi roboţi pe un ring de 70 cm şi primul care iese pierde. Roboţii sunt realizaţi din piese lego speciale, pentru adulţi, care se folosesc chiar şi la universităţile din străinătate, la competiţii. De asemenea, am folosit motoare cu diferite puteri, senzori de sunete, de lumină şi de culoare, chiar şi senzori pentru distanţă. Sursa de energie este bateria, însă roboţii pot fi conectaţi şi la priză pentru încărcare”, ne-a explicat elevul. În altă zonă, Darius a aşezat un borcan, peste acesta a pus un şerveţel şi peste şerveţel o cărămidă. Pentru a face o gaură, secretul era să dea cu ciocanul exact în mijlocul cărămizii. Aproape de el, Vlad se pregătea să facă să zboare două rachete confecţionate din două sticle din plastic, umplute cu apă. „Voi umple sticlele cu apă, iar apoi cu mult aer, şi atunci din cauza presiunii ele vor sări. Este un experiment în premieră”, a explicat băiatul.
Un alt experiment gustat de public a fost creat de Nicolas. El a avut nevoie de o pompă de aer şi un balon care a plutit câteva minute, prin crearea unui curent de aer. Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos. Ştefania Popa a venit cu o scândură din lemn şi a arătat cum poate fi găsit echilibrul într-un mod cât mai uşor. O colegă de-a sa, Ştefania Murineanu, a pus o suzetă într-o sticlă de aer şi a explicat că obiectul rămâne pe fundul sticlei datorită densităţii apei.
Iepurele care dispare
Unul dintre experimentele de senzaţie a fost şi iepurele care dispare. „Proiectul meu constă în reflexia luminii şi este un proiect de fizică. Iepurele este introdus într-o cutie. Mai întâi se arată cutia goală, dar de fapt este o oglindă introdusă pe diagonală. Oglinda ne dă iluzia că ar fi goală cutia, chiar dacă iepurele este înăuntru”, a spus Omer Erban, care a mai adus la târg şi un extinctor de foc, fabricat din praf de copt şi oţet. „Aceste elemente interacţionează şi formează acidul carbonic care se descompune în dioxid de carbon şi în apă, iar dioxidul de carbon, fiind un gaz greu, stinge focul”, a subliniat fata. Târgul Ştiinţelor de la Liceul Internaţional de Informatică a ajuns la cea de-a V-a ediţie.