19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIntri la facultate doar prin examen

Intri la facultate doar prin examen

Din acest an, admiterea la facultate se va putea face doar în două moduri: pe baza notelor de la Bacalaureat sau prin examende admitere. Se exclude drept criteriu media din anii de liceu, scrie Adevărul.

 

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a interzis instituţiilor de învăţământ superior să mai ia în calcul, la admitere, mediile obţinute în timpul anilor de studiu. În facultăţile unde nu se dă examen, selecţia se va face doar pe baza notelor obţinute la Bacalaureat, potrivit ordinului de ministru.

Universităţile au dreptul să aleagă dacă organizează sau nu examene pentru selectarea absolvenţilor de liceu, însă ministrul Baba sfătuieşte instituţiile să opteze pentru testare, ca să se asigure că doar cei mai buni absolvenţi de liceu ajung studenţi.

Facultăţile prestigioase, bine cotate, vor reveni, speră ministrul, la examenele de odinioară şi vor atrage astfel cei mai buni tineri: ‘Absolvenţii de liceu care vor să studieze într-o universitate puternică şi aleg un program de studiu de categoria A ar trebui să fie suficient de bine pregătiţi cât să poată susţine un examen riguros. Ceilalţi, care vor pur şi simplu să facă o facultate, o vor alege pe cea mai apropiată de casă şi fără standarde ridicate de admitere”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă