2.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialINTERVIU. Irina Margareta Nistor, critic de film, despre pronosticuri şi atmosfera de...

INTERVIU. Irina Margareta Nistor, critic de film, despre pronosticuri şi atmosfera de la Oscar 2016

Cea de-a 88-a gală pentru decernarea premiilor Oscar are loc duminică seara, la Dolby Theatre din Hollywood, fiind o ceremonie marcată de o polemică legată de problema diversităţii. 

Criticul de film Irina Margareta Nistor a declarat într-un interviu pentru România liberă că pariază pe „The Revenant”, de Alejandro Gonzalez Inarritu, să câștige premiul Oscar la categoria cel mai bun film.

Citeşte şi: Filmul Fifty Shades of Grey, marele “câştigător” al premiilor Zmeura de Aur

Cum credeți că va arăta Gala Premiilor Oscar din acest an în contextul scandalului pe tema diversităţii etnice şi rasiale a actorilor care au fost nominalizați?

Irina Margareta Nistor: Cred că vor fi câteva discursuri în direcţia aceasta, inclusiv un sketch pe subiect, pentru că nu poate să treacă neobservat un scandal de genul acesta. Probabil că se va depăşi acest scandal, pentru că seara trebuie dăruită celor care au lucrat un an de zile şi au făcut o serie de filme, mare parte dintre ele absolut remarcabile. E o colecţie dintre care o parte chiar vor intra între cele care merită văzute într-o viaţă de om.  

Citeşte şi: OSCAR 2016: Actorii din rolurile secundare, joc actoricesc de excepție

Totuşi insist pe această temă, pentru că se pare că acest fenomen al protestelor legate de problema diversităţii a luat proporţii, fiind folosit şi la alte ceremonii, de pildă, la gala premiilor muzicale. Se pune accentul insistent pe această nevoie de diversitate. Poate afecta rezultatul voturilor?  

I.M.N.: Cred că nu, mai ales că este un vot închis, adică nu vede nimeni totuşi cu cine ai votat. Dar nu văd de ce toată discuţia s-a făcut mai degrabă pe cei de culoare, respectiv pe afro-americani, şi mai puţin pe indieni. La urma urmei, de ce nu s-ar supăra şi ei, nu? Deşi ei sunt prezenţi în „The Revenant”, mi se pare tot o formă de discriminare. Pe de altă parte, este un an destul de îndrăzneţ când vine vorba de minorităţile sexuale, pentru că o avem şi pe Cate Blanchett în „Carol”, adică măcar problema asta a rezolvat-o. Aşa că, probabil anul viitor se va rezolva şi cealaltă, cu condiţia ca cineva să facă nişte filme suficient de solide. Dar când au fost „12 ani de sclavie” n-a mârâit nimeni, n-a fost nici un of, să zică că sunt prea mulţi fată de ceilalţi. Deci cred că nu în asta constă problema, în mod normal ar trebuie să fie exclusiv judecat filmul, şi nu cine îl interpretează. Mie aici mi se pare de fapt discriminarea dicriminărilor.      

Cine credeți că are cele mai mari şanse la cele mai importante categorii? Pe cine mizaţi?

I.M.N.: La cel mai bun film – „The Revenant”, pentru că este cel mai complex. Sigur, au fost foarte multe discuţii dacă nu cumva o sa ia trofeul „Spotlight” pentru că, din nou, este un subiect controversat, altfel ar fi plicticos dacă nu ar fi din când în când şi controverse. Deşi îmi pare foarte rău că „Bridge of Spies” (Podul Spionilor) era perfect din toate punctele de vedere, iar „Brooklyn” este extrem de bine făcut, înduioşător exact cât trebuie şi foarte potrivit pentru ceea ce înseamnă acum toată mişcarea asta de emigrare dintr-o parte într-alta, de refugiaţi, pentru că nu este vorba numai de cei care vin din Africa sau zonele de conflict, ci şi de cei care vin din zonele de sărăcie, printre care ne numărăm şi noi. Faptul că e făcut pe o poveste din anii ’50, dar care s-ar potrivi perfect pentru ceea ce simt cei care pleacă de acasă, cred că ar fi meritat multă atenţie şi „Brooklyn”.

La ediţia din acest an este posibil să avem o surpriză, deja a fost nominalizat la categoria „cel mai bun film străin” lungmetrajul „The Son of Saul”, cu un actor român în rolul principal, Levente Molnar. Ce şanse are, având în vedere că şi industria filmului românesc este din ce în ce mai competitivă, iar actorii sunt din ce în ce mai remarcaţi?

Citeşte şi: Nominalizările pentru Oscar 2016. Lungmetrajul „Son of Saul”, cu actorul român Levente Molnár, favorit la categoria cel mai bun film într-o limbă străină

I.M.N.: Este adevărat, Molnar este actor la Teatrul din Cluj, un actor european perfect, chiar universal. Filmul este unguresc, are şanse mari, pentru că ştim şi cum a funcţionat la Cannes. Pe de altă parte, la Berlinală, fraţii Cohen au simţit nevoia să-l repomenească şi să spună cât de bun e filmul, deci un fel de semnal pentru un film care ar trebui încurajat. Este bine făcut, este un debut. Există câteva cazuri de-a lungul Oscarurilor când regizori la debut au luat premiu. Dar faptul că anul trecut a luat „Ida” din Polonia, deci din nord-estul Europei, ca şi „Fiul lui Saul” din Ungaria, că e tot pe subiect de Holocaust, ar putea să tragă puţin înapoi şi este concurenţa foarte mare cu „Mustang”-ul, care de data aceasta reprezintă Franţa, deşi el este într-o coproducţie cu Turcia. Dar este condiţia femeii, apropo de un subiect la care s-a oprit, adică iarăşi sunt foarte multe subiecte care nu au fost tratate nici superficial şi nici lăsate de-o parte şi mers aşa, pe un stil păşunist, hai să facem un film frumos, care să placă tuturor. Nu, fiecare film în parte aproape că a încercat să scoată la iveală o dilemă şi să o repare până la un punct sau măcar să atragă atenţia asupra ei.

Trebuie să vorbim puţin şi de cancan, pentru că este o lume a vedetelor. Cu ce s-ar remarca Gala din acest an?

Citeşte şi: 10 lucruri pe care nu le știai despre Premiile Oscar

I.M.N.: Toată lumea o să fie preocupată de cum se îmbracă fiecare, se vor strădui să iasă din comun cu ceva, am observat chiar de la „Globuri” că până şi bărbaţii fac eforturi să vadă ce mai pot tatua, ce încălţări să-şi mai ia, pentru că la ei posibilităţile sunt ceva mai reduse, mai un pantalon scurt… Acum câţiva ani se purta un pantof de un fel, altul de alt fel… Probabil acolo vor încerca destul de tare. Pe de altă parte, eu mi-aş dori, pentru că tocmai am văzut o expoziţie cu toate actriţele care au câştigat Oscarul pentru rolul principal din 1929 până în zilele noastre, cât de elegante erau până în anii ’40-’50, chiar şi ’60, după care lucrurile au început să deraieze. Eu aş prefera o gală cât mai elegantă şi cu cât mai puţine scandaluri. Probabil toată lumea o sa se întrebe cu cine o să vină Leonardo di Caprio, se vor întreba dacă Cate Blanchett a trecut în partea cealaltă, deşi ştim că e măritată şi are o grămadă de copii, şi tot aşa… Jennifer Lawrence va avea ea grijă, chiar dacă nu i se dă atenţie, să-şi dea singură şi uite aşa o să funcţionăm probabil cam toată seara.         

Lista completă a nominalizărilor la principalele categorii: 

Citeşte şi: Cel mai „alb“ Oscar din istorie

Cel mai bun film al anului: 
‘The Big Short’ 
‘Bridge of Spies’ 
‘Brooklyn’ 
‘Mad Max: Fury Road’ 
‘The Martian’ 
‘The Revenant’ 
‘Room’ 
‘Spotlight’ 

Cel mai bun actor în rol principal: 
Leonardo DiCaprio (‘The Revenant’) 
Bryan Cranston (‘Trumbo’) 
Michael Fassbender (‘Steve Jobs’) 
Eddie Redmayne (‘The Danish Girl’) 
Matt Damon (‘The Martian’) 

Cea mai bună actriţă în rol principal: 
Brie Larson (‘Room’) 
Cate Blanchett (‘Carol’) 
Saoirse Ronan (‘Brooklyn’) 
Jennifer Lawrence (‘Joy’) 
Charlotte Rampling (’45 Years’) 

Cel mai bun actor în rol secundar: 
Sylvester Stallone (‘Creed’) 
Christian Bale (‘The Big Short’) 
Mark Ruffalo (‘Spotlight’) 
Mark Rylance (‘Bridge of Spies’) 
Tom Hardy (‘The Revenant’) 

Cea mai bună actriţă în rol secundar: 
Kate Winslet (‘Steve Jobs’) 
Jennifer Jason Leigh (‘The Hateful Eight’) 
Alicia Vikander (‘The Danish Girl’) 
Rooney Mara (‘Carol’) 
Rachel McAdams (‘Spotlight’) 

Cel mai bun regizor: 
Alejandro Gonzalez Inarritu (‘The Revenant’) 
Tom McCarthy (‘Spotlight’) 
Adam McKay (‘The Big Short’) 
George Miller (‘Mad Max: Fury Road’) 
Lenny Abrahamson (‘Room’) 

Cel mai bun film de animaţie: 
‘Anomalisa’ 
‘Inside Out’ 
‘Boy and the World’ 
‘Shaun the Sheep Movie’ 
‘When Marnie Was There’ 

Cel mai bun film într-o limbă străină: 
”Mustang’ (Franţa) 
‘El abrazo de la serpiente’ (Columbia) 
‘Son of Saul’ (Ungaria) 
‘Theeb’ (Iordania) 
‘A War’ (Danemarca) 

Cel mai bun scenariu adaptat: 
‘The Big Short’, Charles Randolph, Adam McKay 
‘Brooklyn’, Nick Hornby 
‘Carol’, Phyllis Nagy 
‘The Martian’, Drew Goddard 
‘Room’, Emma Donaghue 

Cel mai bun scenariu original: 
‘Bridge of Spies’, Matt Charman, Ethan & Joel Coen 
‘Ex Machina’, Alex Garland 
‘Inside Out’, Pete Docter, Meg LeFauve, Josh Cooley 
‘Spotlight’, Josh Singer, Tom McCarthy 
‘Straight Outta Compton’, Jonathan Herman, Andrea Berloff 

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Japonia și-a trimis ministrul de externe la Kiev. Îngrijorare majoră legat de trupele nord-coreene de pe front

Intrarea trupelor nord-coreene în conflictul ucrainean va avea un impact extrem de mare asupra securităţii în estul Asiei, a declarat sâmbătă ministrul japonez de...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă