Fostul ambasador al Franței la București le recomandă investitorilor francezi să vină în România, însă atrage atenția asupra faptului că pot să apară probleme cu resursele umane.
Fostul ambasador al Franței în România, Philippe Gustin, s-a întors pentru a vizita țara de care s-a îndrăgostit cu adevărat. Philippe Gustin a devenit un avocat al strângerii relațiilor dintre cele două țări, despre care crede că ar trebui să aibă o relație privilegiată.
Ați fost ambasadorul Republicii Franceze în România. De aceea, aș dori să vă întreb cum vi s-a părut solidaritatea demonstrată de populația României după atentatele teroriste din Franța.
Philippe Gustin: Natural, a fost foarte mișcător să văd ceea ce s-a întâmplat, atât după atentatele din 11 ianuarie și, mai apoi, și după cele din 13 noiembrie. Poporul român este aproape de Franța, am vorbit din inimă, s-a îngrijorat de durerea provocată francezilor care au fost loviți în inima Parisului, la Saint-Denis, de către teroriști, care au provocat un rău enorm. Aceste manifestări de solidaritate se înscriu într-o solidaritate globală, pe care am întâlnit-o, pentru că am avut norocul să călătoresc, în fiecare săptămână, într-o altă țară din această zonă, în Germania, Austria, în Europa Centrală și de Est. În toate locurile, în fața consulatelor, în fața Institutelor Franceze, în fața ambasadelor au avut loc manifestări de simpatie. Și cred că aceste manifestări de simpatie au avut loc aici pentru că, pentru Franța, România este o prietenă foarte dragă, dar și pentru că știu că fiecare român, fiecare german, fiecare austriac care au manifestat sunt cu adevărat îngrijorați. Nu este vorba doar de francezii care au fost uciși, ci de victimele terorismului în sens general; cred că fiecare a reușit să se identifice cu victimele și a vrut să demonstreze, prin faptul că a venit să depună o floare, să aprindă o lumânare, că simte întreaga compasiune față de ceea ce s-a petrecut la Paris.
Însă, în acest caz, românii au demonstrat o simpatie specială față de Franța, pentru că există o istorie comună; Franța a ajutat România de-a lungul istoriei, deci există sentimente foarte profunde. În acest context, vreau să vă întreb: cum vedeți dumneavoastră viitorul comun al Franței și al României în NATO, în Uniunea Europeană și în calitate de aliați tradiționali?
P.G.: Eu am petrecut mult timp aici. Vreme de doi ani și jumătate am fost ambasador aici, de aceea pot să spun că România este aliatul cel mai prețios al Franței în această regiune a Europei. Ați amintit dumneavoastră de faptul că există motive istorice pentru aceasta: Franța a fost la originea creării României, cu Napoleon al III-lea, a fost, de asemenea, la originea creării României Mari, după Primul Război Mondial, și a fost, din nou, alături de România după 1989. Franța a fost prima care a ajutat, iar intervenția franceză s-a făcut simțită în fiecare sat din România, în cadrul operațiunii Salvați Satele Românești. Așadar, de fiecare dată, Franța a fost în proximitatea istorică, culturală, lingvistică a României. Ați vorbit de NATO, de Uniunea Europeană, însă putem vorbi, de asemenea, de Organizația Francofoniei. Iată, această unitate de acțiune dintre Franța și România se perpetuează, iar fiecare dintre etapele la care m-am referit a fost o etapă importantă, istorică, ce a contribuit la construirea acestei relații, iar acum cred că ne aflăm într-o nouă astfel de etapă. Am omis să spun că, în mod natural, Franța a fost un fervent susținător al intrării României în Uniunea Europeană, iar azi aș vrea să spun că, fără sprijinul Franței, România nu ar fi intrat atât de repede în Uniunea Europeană. Franța a insistat foarte mult în acest sens! Acesta este un lucru pe care nu trebuie să îl regretăm în nici un caz, de aceea, viitorul nostru, ca să mă refer la întrebarea pe care mi-ați adresat-o, este creat în cadrul unor instituții mai largi – Uniunea Europeană, NATO, Francofonia – dar nu trebuie deloc să uităm de relațiile bilaterale pe care le avem! Putem să aparținem împreună unor spații mai largi, dar trebuie întotdeauna să subliniem, să cultivăm această relație privilegiată care există între Franța și România. Este foarte important să nu lăsăm ca această relație să devină una banală. Și asta pentru că este o relație foarte puternică, ce s-a construit pe firul timpului, de-a lungul istoriei celor două țări, ce are baze și momente foarte puternice.
Putem spune că toți prim-miniștrii români de după căderea comunismului au fost francofoni, poate și francofili. Și actualul nostru premier, Dacian Cioloș, a fost educat în Franța…
P.G.: Da, are o soție franțuzoaică, poate că are și un pașaport francez… Iată, din nou, există o apropiere foarte puternică de Franța. Trebuie să ne amintim că, atunci când era comisar european, unul dintre prim-miniștrii români – nu îmi amintesc numele lui (n.r. – Victor Ponta) – mi-a spus că, da, mă întreb dacă el (n.r. – Dacian Cioloș) este cu adevărat român sau apără interesele Franței… Dar este bine, cred că este o șansă pentru România să aibă personalități politice care, la rândul lor, au avut posibilitatea, precum cei din generația lui Dacian Cioloș, să trăiască o mică parte din viață în străinătate, să studieze peste graniță, să vadă alte lucruri. Cred că toate acestea sunt bune pentru România și pentru relațiile franco-române.
De-a lungul secolelor, în România, limba franceză a fost privită drept limba culturii. Însă în prezent are statutul unei limbi a cooperării științifice, a economiei, iar din acest punct de vedere aș vrea să vă întreb cum vedeți evoluția cooperării economice dintre cele două țări…
P.G.: Cred că trebuie să plecăm de la fapte indiscutabile. Există, azi, în România, aproape 7.000 de întreprinderi cu capital francez. Există, mai ales, 38 de întreprinderi dintre cele 40 cele mai mari societăți franceze cotate la Bursa din Paris, cele mai mari 40 de întreprinderi franceze, care sunt prezente în România. Această prezență franceză a generat – nu mai știu cifrele actuale, dar când am părăsit România, anul trecut – estimez că a generat aproximativ 100.000 de locuri de muncă. Deci este o prezență extrem de importantă. Contează, de asemenea, mărimea acestor întreprinderi.
O întreprindere precum Dacia nu mai poate fi considerată azi doar o simplă companie cu capital francez, Renault, ci a devenit o întreprindere românească, exportatoare, care are propria sa viață ca întreprindere, care se extinde și se dezvoltă și în alte țări – mă gândesc în mod particular la Maroc, azi, iar mâine poate și în alte zone ale lumii. Am reușit împreună, Franța și România, în acest domeniu economic să creăm entități care sunt recunoscute și care sunt extrem de puternice și care participă, într-o manieră foarte importantă, la îmbogățirea și dezvoltarea României, fără să sărăcească în vreun fel Franța. Deci ofer întotdeauna exemplul Renault și Dacia. Dacă Renault n-ar fi avut Dacia, în fazele dificile, acest grup ar fi fost într-o situație extrem de delicată. Această complementaritate este foarte importantă azi și cred că în viitor trebuie să continuăm acest parteneriat economic, poate într-o formă puțin modificată, pentru că el a fost construit pe faptul că România are două atu-uri principale. Primul este faptul că România este o mare țară industrială, cu o mare cultură industrială, cu un savoir-faire, cu competențe industriale, pentru că sunt oameni care știu cum este să lucrezi în industrie. Și în al doilea rând, România este o țară care are un cost al producției, în special un cost al manoperei, este scăzut. Lucrurile se schimbă încet, dar sigur. Unde trebuie să fim foarte atenți este creșterea costurilor cu angajații. Acest fenomen trebuie să fie compatibil cu atractivitatea pe care o prezintă România, pentru că există o concurență mare în prezent și, de asemenea, mai trebuie să fim foarte atenți, repet acest lucru de mai multă vreme, să fim preocupați de asigurarea resurselor umane. Aceste resurse reprezintă bogăția României. Deci, trebui cu adevărat să investim în formarea acestei resurse umane. Sunt bucuros de faptul că la Cluj am fost la școala fondată de Pitech+Plus, care a realizat un foarte frumos proiect, care pregătește tineri informaticieni, pentru că în acest domeniu, România are nevoie de resurse umane suplimentare. Ei bine, putem spune că România a ajuns într-o poziție foarte delicată. De aceea trebuie, într-adevăr, să insistăm pe formarea profesională în cadrul structurilor normale, ale statului, dar și pe cea furnizată de întreprinderile care se implică în acest domeniu.
Aveți vreun sfat pentru antreprenorii care doresc să investească în această regiune?
P.G.: Cred că pentru toți investitorii, pe care îi sfătuiesc să vină aici, contează foarte mult să înțeleagă foarte bine realitatea locală. Nu se află aici într-o țară îndepărtată de cultura franceză, ci într-o țară cu o mare tradiție industrială și cu o mare cultură, în care trebuie să îi respecte pe oamenii cu care lucrează. Așadar, să cunoască bine teritoriul! În al doilea rând, când vine vorba de o investiție, trebuie să înțeleagă regulile țării. Suntem în Uniunea Europeană, dar există chestiuni care țin de practică: în practica muncii, în practica administrativă, care poate fi puțin diferită. Oricum, trebuie să știe că avem servicii în cadrul ambasadei sau în cadrul camerelor de comerț ori în cadrul cluburilor de afaceri, de exemplu Clubul Francofon de Afaceri din Cluj, care pot să însoțească, să acompanieze companiile noi care vor să investească pentru a evita piedicile sau, pur și simplu, pentru a le explica viața, cum funcționează lucrurile, pentru a evita pierderile de timp sau erorile. Deci, sfatul meu pentru toate aceste întreprinderi este să vină în România, să vadă că această țară nu este obligatoriu conformă cu caricaturile pe care pot să le vadă francezii care nu ies niciodată dincolo de periferia Parisului, așadar să vină aici, să vadă toată bogăția acestei țări, dar și să pregătească așa cum se cuvine o investiție pentru că am văzut și erori, am văzut și investitori, întreprinderi, care au plecat! Trebuie să spunem că acest lucru s-a întâmplat pentru că nu au pregătit corespunzător lucrurile…
Ultima mea întrebare este aceea dacă aveți vreun sfat pentru autoritățile române.
P.G.: Da, am făcut publică această poziție și mai demult, iar lucrurile nu s-au schimbat fundamental de atunci. Îmbunătățirea infrastructurii este un element fundamental, mai ales pentru centrul și estul țării. Este clar că există o dificultate, pentru că aveți munți în mijloc, asta este! În al doilea rând, insist foarte mult pe formarea profesională despre care am vorbit anterior. Trebuie să fim vigilenți ca valoarea adăugată a României, bogăția sa, să nu dispară cu generațiile. Am dat întotdeauna exemplul ceasornicarilor specializați pe repararea orologiilor. În ziua în care va muri ultimul dintre aceștia, nimeni nu va fi acolo ca să îl înlocuiască. Nu mai există nici măcar o școală în România care să formeze oameni pentru această profesie. Puteți să îmi spuneți că nimănui nu-i pasă, că avem ceasuri de mână acum, însă contează faptul că avem meserii care sunt pe cale de dispariție. Iar România, care are o asemenea bogăție de meserii industriale sau artizanale nu își permite să le lase să moară. De aceea trebuie să puneți accentul pe formarea tinerelor generații.
