Actriţa Ada Condeescu a fost selectată, recent, pentru a intra în programul Shooting Stars din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, organizat în perioada 7-17 februarie 2013.
Cu o astfel de oportunitate în calea ei, am vrut să aflăm de la Ada, o artistă cu două filme de succes deja în portofoliu, „Eu când vreau să fluier, fluier” şi „Loverboy”, ce înseamnă pentru ea Shooting Stars.
M-am întâlnit cu Ada într-o cafenea din Piaţa Operei, între probe pentru proiectele ei viitoare. Am avut ocazia să descopăr o tânără actriţă extrem de determinată , care pune pasiune în ceea ce face, care citeşte Dilema Veche şi care se descrie ca fiind un om timid, dar puternic pe interior.
Trebuie menţionat că programul Shooting Stars este extrem de important pentru tinerii actori din Europa. În fiecare an, un juriu format din experţi din domeniul cinematografic selectează zece tinere talente care în perioada festivalului au ocazia să se întâlnească directori de castig prin intermediul cărora îşi pot extinde şi îmbunătăţii cariera. În 2012, Ana Ularu a fost denumită noul rock star al Berlinalei. Anul acesta, este rândul Adei Condeescu să cucerească festivalul.
RL: Cum ai primit vestea că ai fost inclusă în programul Shooting Stars din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin?
Ada Condeescu: M-am bucurat foarte tare pentru că mă gândeam că România, având-o pe Ana Ularu anul trecut, nu o să mai aleagă aceeaşi ţară. Nu prea selectează consecutiv din aceeşi ţară, doi ani la rând, dar uite că m-au plăcut îndeajuns de tare încât să mă ia.
Mă bucur foarte tare pentru că în juriu este o directoare de casting foarte importantă. M-am bucurat că am fost plăcută de ea.
RL: Spune-mi mai multe despre program. Cum ajungi să fii inclus în el şi în ce contă exact Shooting Stars?
Ada Condeescu: Noi suntem propuşi de România iar juriul de la Berlin râmâne la cei zece finalişt. Acum încep pregătirile, iar rochi, iar covor roşu, e o întreagă nebunie.
Acolo vor fi shootinguri, întâlniri cu directorii de casting. Este o asociaţie a directorilor de casting din întreaga lume şi ei primesc portofoliile fiecărui actor, se aranjează întâniri. Se aranjează un fel de breakfast meeting, după e şi conferinţa de presă unde e şi juriul.
Anul ăsta am văzut că sunt şapte fete şi trei băieţi (incluşi în program, n.red.), suntem mai puternice şi mă bucur că pe una dintre fete chiar o ştiu… actriţa care a jucat în filmul „Tăcerea Lornei”, Arta Dobroschi. Mă bcuur că sunt cu ea acolo.
RL: Urmează să îţi stabileşti colaborări acolo?
Ada Condeescu: În mod normal după programul de trei zile ar trebui să rămâi în contact cu anumiţi oameni şi să îţi faci rost de un agent sau de doi, adică depinde..ăsta pentru mine e targetul. Nu am un agent, iar în România nici nu îţi trebuie un agent pentru că îi ştii pe oameni.
Când faci un film îl faci şi pe al doilea şi pe al treilea ştii oamenii, tu îi ştii pe ei, dar pentru străinătate e vital să ai un agent şi important e să cunosc pe cineva căruia să îi placă de mine, să fie pe aceeaşi lungime de undă, să aibă nevoie de ce pot eu să ofer ca actor şi de aici audiţii.
RL: Te-ai gândit la un anumit rol pe care ţi-ar plăcea să îl joci?
Ada Condeescu: Odată cu vestea despre Shooting Stars cumva nu mă mai gândesc la ceva, adică acum sunt atât de deschisă spre orice rol..bine trebuie să simt în primul rând că mă provoacă şi că evoluez, n-aş vrea să fie ceva ce am mai făcut, bine astea sunt aşa, nişte idealuri, sunt lucruri pe care eu mi le programez, dar nu am de unde să ştiu cum se vor întâmpla.
Dacă e un rol bun şi eu l-am mai făcut nu o să îl refuz, mai ales dacă e cu un regizor important , adică e o experienţă şi nu m-aş da în lături, dar aş vrea ceva departe de mine. Până acum am încercat să fac ce era în scenariu, ce îmi spunea regizorul, dar cumva să nu mă agăţ de lucrurile care mie îmi erau comode ca gândire, sufleteşte şi eu zic că am reuşit.
Bine, în orce rol sunt cuvintele tale, gesturile tale, dar la final (publicul, n.red.) trebuie să rămână şi cu actorul, eu pentru asta mă lupt.
RL: Pentru că vorbim de roluri, cel din Loverboy a fost unul puternic, dur. Cum te-ai documentat pentru el?
Ada Condeescu: Mi-am adus întâmplător aminte de un centru de recuperare, îl văzusem la televizor, văzusem o ştire, am căutat-o pe Iana Matei, directoarea centrului prin casa de producţie şi până la urmă am fost acolo la centru, a fost foarte drăguţă şi a fost un om de bază pentru film, ne-a lăsat să vorbim cu fetele.
Cu două luni înainte să filmez am tot făcut un soi navetă Bucureşti-Piteşti, centru e undeva pe lângă Piteşti şi m-am întâlnit cu fetele, am vorbit cu ele şi am făcut un soi de schimb de gânduri, de senzaţii , la un moment dat trebuia să le spun şi eu despre viaţa mea, despre cum văd iubirea pentru că nu puteam să iau tot timpul de la ele şi să nu dau nimic în schimb.
Oricum ele avea mare nevoie de confesiune şi de afecţiune şi erau nişte suflete foarte izolate şi foarte închise, dar în acelaşi timp simţeau nevoia de eliberare. Ele s-au ataşat foarte mult de mine, din păcate ele nu aveau telefon acolo, nu prea am reuşit să ţinem legătura.
RL: Angelina Jolie te-a lăudat la Festivalul de Film de la Sarajevo de anul acesta pentru rolul din „Loverboy”…
Ada Condeescu: Eu sunt un om aşa, mai timid, adică nu aş fi vorbit eu…a fost ciudat. Dacă m-ar fi prezentat cineva, da, dar să ma duc eu la ea, nu. Până la urmă ea m-a felicitat, ea a simţit că stăteam foarte aproape şi mă uitam la ea… a simţi că vreau să îi zic ceva, dar că mi-e jenă. A fost un moment foarte plăcut.
RL: Spuneai într-un interviu că teatrul ar fi baza unei cariere artistice. Ai planuri legate de teatru, ai vrea să te dedici mai mult şi teatrului?
Ada Condeescu: Acum am terminat un proiect. Cred că acolo (în teatru, n.red.) e piatra de încercare pentru că eşti cu publicul în faţă, totul e live şi cred că orice om, indiferent de nivelul de cunoaştere al acestei meserii, are un simţ foarte bun, el simte imediat dacă ce faci pe scenă e real. La film e cumva altceva pentru că există şi montajul.
În teatru trebuie să fii foarte real şi dacă reuşeşti să faci asta acolo în faţa atâtor oameni, chiar înseamnă că eşti potrivit să faci meseria asta şi cumva am fost foarte fericită şi sunt în continuare.
Am stat aproape trei luni la Braşov. O să joc un spectacol acolo la Teatrul Dramatic, Teatrul de stat din Braşov, în regia Sânzianei Stoican,”Trei femei înalte” se numeşte, de Edward Albee care a scris şi „Cui i-e frică de Virginia Woolf” şi e un spectacol de o oră şi 50 de minute, fără pauză, în care eu şi Virginia Itta Marcu şi Gabriela Butuc stăm aproape non stop pe scenă şi e foarte greu să treci dintr-o stare în alta, e foarte mult text,a fost o provocare, a fost şi greu şi frumos şi cu tristeţie, mai cu luptă interioară, plus pus ambiţia la încercare şi deocamdată sunt foarte implicată pentru că am avut luna asta al cincea reprezentaţie şi în ianuarie urmează să fie premiera oficială şi încă sunt băgată în proiect, nu m-am detaşat.
Oamenii au avut o reacţie extraodinară, sunt atât de emoţionaţi la sfârşitul spectacolului…sunt spectacole şi spectacole pentru că eu am jucat şi la Odeon şi la Metropolis, dar cumva roluri mai mici, iar partiturile grele nu erau duse de mine, dar acum simt într-adevăr cum e să fii tot timpul pe scenă, să emoţionezi omul să te joci cu emoţiile lui, să îl iei spre tine să îl îndepărtezi, e spectaculos şi oamenii se bucură, iar Braşovul, fiind un oraş mai mic, oamenii mă recunosc tot timpul.
RL: Pentru că ai menţionat ideea de a fi recunoscut. Ai vreo întâmplare amuzantă în acest sens sau care te-a impresionat?
Ada Condeescu: A fost un domn foarte drăguţ….plecam spre Bucureşti. În singura zi liberă pe care o aveam, o să sune aşa cultural, poate, dar cumpăram Dilema veche în gară şi un domn mi-a zis foarte elegant „dar cum aşa talentată, mai are încă dileme?”. M-am mirat că oamenii m-au recunoscut.
RL: Pe marile ecrane ai avut o relaţie de lungă durată cu George Piştereanu? Cu cine altcineva ţi-ar plăcea să joci?
Ada Condeescu: În ultimul film , „Lupul”, în regia lui Bogdan Mustaţă, joc alături de un tânăr în clasa a 11-a, are 16-17 ani, Mihai Vasilescu şi e foarte talentat. Sper ca filmul să iasă pe marile ecrane în 2013, joc şi cu Camelia Zorlescu, cu domnul Sergiu Nicolaescu, cu Costel Caşcaval… ne-am unit foarte bine energiile pe platou, să vedem acum ce a ieşit. E un film diferit de ce am făcut până acum ..e în zona surrealistă, fantastică, cu gândurile tipului. În jurul lui se învârt lucrurile, apoi se mai schimbă balanţa şi Clara (numele personajului meu) devine mai importantă în viaţa lui.
Ca regizor aş vrea să joc la regizorii spanioli, Almodovar, dar aş vrea să joc şi la regizorii englezi. Nu aş accepta orice proiect, însă apropo de parteneri şi de regizori dacă ştiu că mă pot înţelege cu ei…se poate ca regizorul să nu fi făcut nimic în viaţa lui, niciun film, niciun scurtmetraj, dar dacă simt că suntem pe aceeaşi lungime de undă, mă duc.
RL: Adică este important testul de chimie…
Ada Condeescu: E cel mai important…bine după urmează scenariul, cum e povestea, cum sunt personajele, dar primul teste chimia. Dacă ea funcţionează s-ar putea ca lucrurile să meargă mult mai bine decât te gândeşti… şi invers, adică poţi să ai un personaj, scenariu minunat, dar pentru că nu funcţionezi cu partenerii, cu regizorul să nu iasă ce îţi doreşti.
RL: Ai sau ai avut un mentor?
Ada Condeescu: Din păcate pentru noi, în ziua de azi e greu să mai ai un mentor cum era înainte, de exemplu, Dem Rădulescu …e imposibil, nu mai ai cum, timpul de facultate e altul, mentalitatea e alta. În anul întâi stăteam foarte mult în facultate şi anul următor îi vedeam pe cei mai mici decît mine, aveau alte treburi, cel puţin generaţia mea eram colo şi eram uniţi şi voiam să facem foarte multe, nu neapărat pentru că aveam pe cineva pe care să îl urmăm, ci pentru că ne doream să facem multe.
L-am cunoscut îndeaproape pe Florin Zamfirescu, cumva el cel mai important pentru mine ca om în meseria asta. Mi-a fost foarte aproape şi înainte să dau la facultate şi după. Şi profesorul meu, Puiu Şerban cât am lucrat, m-a ajutat foarte mult, şi Doru Ana… am învăţat foarte multe lucruri pentru că am făcut şcoala.
Mi-aş fi dorit să am pe cineva pentru care să merg până în pânzele albe şi să fie maestru meu. Din păcare nu s-a întâmplat aşa, astea sunt vremurile. Acum douăzeci de ani se întâmpla, acumt trebuie să îţi găseşti bucuriile din alte situaţii.
RL: Ce părere au avut părinţii despre profesia ta?
Ada Condeescu: La început mi-au spus că nu o să câştig bani, că o să stau foarte mult şi că o să fie greu şi într-adevăr stai mai mult decât lucrezi, la noi în România, deşi şi în America dacă ne uităm nu îl mai vedem nici pe Brad Pitt, nici pe Edward Norton, nici pe Meryl Streep, nici eu nu mai fac filme constant.
Cumva filmele o iau în altă direcţie, SF 3D-uri, actoria e un pic lăsată în urmă de dragul tehnologiei.
Părinţii au fost alături de mine oricum, mi-au zis să mă gândesc, „nu mai bine vrei sa te faci avocat?”, mă întreabau. Când mă certam, mereu aveam argumentele la mine şi de asta probabil le-a venit în minte asta cu avocatul şi s-au gândit că m-aş potrivi.
Când am dat la facultate, am scris câteva poezii cu Florin Zamfirescu şi ştiu că tata l-a întrbat „Mă Florin, eşti sigur ca poate să facă asta? Că dacă nu are ce îi trebuie, nu are rost” şi Florin i-a zis că „n-aş fi lăsat-o eu să dacă meseria asta dacă nu avea ce îi trebuie”. Iar acum, îţi dai seama că e o bucurie în toată familia, chiar sunt mândri de mine şi mă bucur. E foarte important să faci oamenii din jurul tău mândri de tine.
RL: Ai avut un rol la care nu ai reuşit să iei proba?
Ada Condeescu: Am învăţat să nu îmi mai doresc atât de mult un rol, mă bucur de probă, încerc să dau ce am mai bun, dar cred că lucrurile se aşează după cum ţi-e dat, bine, trebuie să munceşti, să te lupţi, să iei decizii, dar lucrurile care sunt pentru tine vin şi vin când trebuie.
Observ în jurul meu multă încrâncenare şi mi se pare o pierdere de energie şi atunci am învăţat, văzând în jurul meu, să nu mă mai supăr când nu iau un rol. Am dat o probă foarte importantă pentru mine pe care nu am luat-o, acum un an, în Londra, cu un regizor important din Academia Europeană de Film, spre finalul lui de carieră. N-am luat proba, apoi am văzut că a fost aleasă o persoană care n-avea nicio legătură cu mine, o tipă înaltă, subţire, blondă, cu părul lung, cu ochii verzi spre albaştri, dar au fost trei zile în care am stat în Londra.
Regizorul văzuse „Eu când vreau să fluier, fluier” şi „Loverboy” şi îi plăcea foarte mult de mine. Am lucrat trei zile, multe ore. Era şi un personaj frumos şi mie mi-a prins bine ca limbă, şi că am lucrat cu un regizor important, deci cumva sunt bune şi probele pe care nu le iei.
RL: Ţi-ar plăcea să lucrezi şi în televiziune?
Ada Condeescu: Acum cred că nu este un moment bun pentru asta, depinde şi de proiect, dar acum nu mă simt atrasă nici de ideea de serial de 200 de episoade. Nu am vrut să fac până acum, am refuzat nişte proiecte, deocamdată nu vreau să intru pentru că m-ar bloca apropo de alte proiecte. Dar, nu ştiu, o serie de 20 de episoade-30… în zona asta şi ele au frumuseţea lor. Mă încântă un proiect de genul ăsta.
RL: Ce faci în timpul liber?
Ada Condeescu: Mă întâlnesc cu prieteni, merg la film şi singură, acum că a venit iarna vreau să merg la patinoar, cu schiurile… îmi place să şi stau să citesc în casă… să am o zi sau două când după o perioadă de alergătură, de stres, de probe, să fac curat în casă, poate să gătesc.
RL: Ce ai gătit tu cel mai bun?
Ada Condeescu: Sarmale şi gâscă la cuptor. Îmi place şi îmi iese. Încerc să îmi petrec timpul cât mai aerisit şi mai senin posibil… îmi place să fac lucruri care mă inspiră în ziua aia.
RL: Ce ai fi vrut să faci daca nu era actoria?
Ada Condeescu: Mă gândeam că aş putea face radio, m-am hotărât apoi să mă duc la o facultate de filologie din Roma şi să fac ceva diplomaţie acolo. Învăţasem italiana patru ani şi îmi şi plăcea foarte mult… m-am gândit să fac asta la începutul clasei a 12-a şi cu două luni înainte de bac m-a răzgândit.
RL: Ce temeri ai ca actriţă?
Ada Condeescu: Teama că nu poţi ajunge la nivelul la care ştii că poţi să ajungi, teama că oare (publicul, n.red.) o să înţeleagă ce am vrut să zic, oare o să simtă?
Decamdată nu mi-a întâmplat, sunt un om foarte ambiţios şi când sunt la treabă nu mai contează nici alea bune, nici alea rele, sunt acolo. Trebuie să îţi învingi orice teamă.
RL: Ai un nume foarte poetic, Condeescu…
Ada Condeescu: Profesorii spuneau tot timpul că mă încondeiază, când făceam ceva greşit… sunt mândră de numele meu şi din pricina tatălui meu şi mă bucur că îl pot duce mai departe, sper să îl duc mai departe.
