7.2 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialInterviu cu un organizator comunitar sau lecţia de alchimie: iei un dolar,...

Interviu cu un organizator comunitar sau lecţia de alchimie: iei un dolar, baţi la mai multe uşi şi scoţi o sută

Bate la uşi de peste 30 de ani. Când i se răspunde, vorbeşte despre putere. Puterea grupului. Chiar dacă e pastor, americanul Paul Cromwell nu încearcă să convertească la altceva decât la implicare publică. Dar tocmai asta e problema: cum faci un străin, în viaţă căruia intri uneori precum un vânzător ambulant, să-ţi ofere cu convigere timpul său liber? În Statele Unite i se zice organizare comunitară şi se practică din anii ’30. În România, fenomenul este încă la început, iar o denumire exactă nu i-ar da prea multă concreteţe. Aşa că Paul Cromwell, care lucrează în cadrul Reţelei Europene de Organizare Comunitară (ECON), încearcă să explice, pentru romanialibera.ro, cât de important este bătutul la uşi în numele comunităţii.

Ce presupune organizarea comunitară?

Scopul este de a aduce foarte mulţi oameni împreună – într-un cartier sau într-un grup anumite, cum ar fi grupul oamenilor fără adăpost – pentru a rezolva de pe poziţii de putere unele probleme de interes comun. Când vorbim despre organizare vorbim foarte mult despre putere. Într-o societate democratică puterea este de două feluri. În primul rând, putem vorbi despre foarte mulţi bani. Deci dacă eu reprezint un om de afaceri influent şi bat la uşa primarului, el mă va întâmpina cu bunăvoinţă. În al doilea rând, vorbim despre foarte mulţi oameni. Dacă eu sunt un cetăţean pe cont propriu şi bat la uşa primarului, el mă poate ignora. Dar dacă eu fac parte dintr-un grup de 50-100-1000 de oameni, atunci îl pot invita pe primar la o întâlnire. Aşadar, în organizarea comunitară încercăm în permanenţă să aducem mulţi oameni împreună.

Aş vrea să adaug ceva despre istoria organizării în Statele Unite pentru că ar putea spune ceva şi despre felurile de organizare comunitară din România, Republica Moldova sau Europa Centrală. În SUA, acest concept a fost prima oară pus în aplicare de Saul Alinsky, în 1938. El a fost implicat în organizare pentru 20-30 de ani, cu rezultate care s-au făcut simţite greu. Alinsky lucra un an-doi într-un oraş, apoi se muta în altul, iar uneori munca sa era în van. Organizarea comunitară a început să crească în anii ’60-’70.

Eu trăiesc în Germania din 2004, dar lucrez şi în alte ţări din Europa. Cred că în această parte a lumii organizarea comunitară se află încă la început. Încercăm să găsim moduri în care să putem folosi practicile aplicate în SUA.

Ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă un organizator comunitar?

Un organizator comunitar profesionist are câteva roluri de îndeplinit. Cel mai important: trebuie să se întâlnească direct cu foarte multe persoane pentru a stabili o legătură cu acestea. Cea mai uşoară modalitate de a întâlni oameni este de a le bate la uşă şi, bineînţeles, mulţi sunt sceptici. De asta organizatorul trebuie să identifice cu nucleu de oameni interesaţi în implicarea publică. Alt rol al organizatorului: în timpul vizitelor sale trebuie să câştige respect şi încredere şi, în acelaşi timp, să fie atent la ce îi preocupă pe oameni. Urmează apoi rolul decisiv: acela de a identifica soluţii pentru problemele oamenilor şi de a le pune în aplicare. Cetăţenii au nevoie de Guvern, Primărie sau Poliţie. Aşa că, pentru a-i ajuta, organizatorii trebuie să colaboreze cu aceste instituţii. Ultimul rol în această enumerare este acela de a stabili un grup permanent de oameni care să se implice în orice problemă ar interveni. Este foarte important ca, după realizarea unui proiect, participanţii să nu plece acasă pur şi simplu. Ceea ce nu ar trebui să facă un organizator derivă din ceea ce ar trebui să facă. După ce construieşte o organizaţie, organizatorul se va ocupa de pregătirea colegilor săi. În acest punct, el trebuie să-i lase pe membrii acelei comunităţi să conducă activităţile. De exemplu, dacă 50 de cetăţeni aranjează o întâlnire cu primarul, organizatorul trebuie să stea undeva în spate şi doar să observe, nu să se implice direct. Deci organizatorul trebuie să fie un lider din umbră, cum se zice.

Referindu-mă la cazul Bucureştiului, unde dezvoltarea imobiliară este haotică şi deseori în detrimentul cetăţenilor, credeţi că organizarea comunitară poate fi de ajutor?

Cred şi sper că cetăţenii Bucureştiului vor urma un model folosit în unele oraşe din Statele Unite: să înceapă schimbarea cu mici victorii. Sper ca organizatorii comunitari de aici să identifice acele mici neajunsuri care pot fi îndreptate. Adică să renoveze un parc, să cureţe gunoaiele dintr-o anumită zonă sau să obţină instalarea unui semafor nou.

Bucureştiul este un oraş mare. În Republica Moldova, noi, ECON, lucrăm în sate, în special în sudul ţării, în raionul Cantemir. Acum ne gândim serios să începem o campanie de strângere de fonduri pentru a ne putea dezvolta reţeaua şi în alte părţi ale Moldovei. La un moment dat, vrem să avem influenţă la nivel naţional. Dar, repet, primii 20 de ani de organizare comunitară sunt grei.

În Statele Unite, reţelele de organizare comunitară sunt acum foarte extinse şi lucrează deja împreună pe teme de interes naţional precum imigrarea sau sănătatea publică. Dar ca să se ajungă la acest stadiu au trebuit să treacă 70-80 de ani.

Dar dacă ar fi să faceţi o radiografie, care aţi spune că este stadiul organizării comunitare în această zonă a Europei?

Aş zice că există diferite stadii de organizare în diferite ţări. În Slovacia, de exemplu, organizarea comunitară are deja vechime şi este în extindere. În Ungaria situaţia este diferită. Încercăm înfiinţarea unor organizaţii în acelaşi timp, în şase zone diferite ale ţării. E mai greu în acest fel pentru că organizatorii comunitari ar trebui să înveţe folosind experienţa altora. În Bosnia, lucrăm doar într-un singur oraş, în Tuzla. În ultimii 5-6 ani, grupul din Tuzla s-a extins de la două la şapte organizaţii. Acolo au posibilitatea să se implice în problemele generale ale oraşului. În Ucraina lucrăm de asemenea într-un singur oraş, Dnepropetrovsk, unde suntem abia la început. În Germania suntem implicaţi în 9 oraşe, dar doar în 3-4 putem spune că avem succes.

Totuşi, într-o exprimare mai puţin diplomatică, unde aţi plasa organizarea comunitară din estul Europei?

În estul dar şi în centrul Europei, organizarea comunitară se află la nivelul din SUA în anii ’40-’50. Dar nu cred că aici va dura aşa de mult pentru că modelele există deja. De pildă, pentru acţiunile din Dnepropetrovsk vom putea folosi organizatorii comunitari cu experienţă din Republica Moldova.

Totuşi, există o diferenţă majoră dintre cultura americană şi cea din Europa Centrală şi de Est: în SUA, oraşele s-au dezvoltat pe umerii comunităţilor de imigranţi. Când diferitele valuri de imigranţi au ajuns în America, nou-veniţii au fost obligaţi să aibă iniţiativă pentru a supravieţui în noul mediu. Aşa că, în general, americanii sunt obişnuiţi să îşi asume riscuri. Acest model nu se regăseşte, spre exemplu, în Germania. Iar în Europa de Est există această moştenire de 50-60 de ani care îi face pe oameni să se teamă că dacă vor lua iniţiativă cineva îi va pedepsi. Deci va trece ceva timp. Un sociolog britanic spunea că în ţările care trec de la un regim totalitar la unul democratic trebuie să se scurgă 6 ani până la înfiinţarea unei economii de piaţă capitaliste şi nu mai puţin de 60 de ani până la schimbarea culturii locale şi a modului de a gândi.

Dumneavoastră sunteţi pastor. Credeţi că această vocaţie v-a făcut lucrul ca organizator comunitar mai uşor?

În Statele Unite avem două feluri în care structurăm organizarea publică: prin organizaţii de indivizi şi prin organizaţii de organizaţii. Să explic. În primul caz, organizatorul comunitar trebuie să bată din uşă în uşă pentru a găsi voluntari, care la rândul lor pot să atragă alte persoane. În al doilea caz este vorba despre congregaţii religioase. Şi nu vorbesc doar despre creştini. Am avut de-a face şi cu sinagogi şi moschee. Aşadar, în acest model de organizare pastorii şi alţi lideri religioşi se întâlnesc şi stabilesc legături între ei, după ce fiecare poate recomanda celuilalt câţiva membrii din organizaţia sa care ar putea să se implice şi pentru alte cauze. În general, organizaţiile religioase ştiu cum să-şi mobilizeze reprezentanţii. Ultimul oraş american în care am aplicat acest model a fost Jacksonville, din Florida, o localitate cu 800.000 de oameni şi 25 de biserici de diferite culte. După o pregătire de câteva luni, la prima întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale au participat 750 de locuitori. Dacă evenimentul ar fi fost pregătit de o organizaţie de indivizi, nu cred că ar fi venit nici măcar 200 de oameni la acea întâlnire.

Dar, spun din nou, în Statele Unite comunităţile arată altfel decât în Europa. Grupurile religioase sunt foarte active. În Germania, spre deosebire, mulţi merg la biserică şi vorbesc cu preotul doar de Sărbători. Bineînţeles, unele biserici cred doar în rugăciune şi în meditaţie, pe când altele au grijă şi de ceea ce se întâmplă în viaţa cotidiană. Toată lumea a auzit de Martin Luther King, un lider desăvârşit al mişcării de justiţie socială din SUA. Convingerile sale au pornit din tradiţia bisericilor afro-americane.

În fine, organizarea comunitară ţine şi de bani. Cum atrageţi fondurile necesare proiectelor dumneavoastră?

În SUA, când punem pe picioare o organizaţie avem nevoie de bani din afara organizaţiei. Asta pentru că oamenii la care am apela pentru fonduri pot fi sceptici la început. Cu banii din surse externe este însă o problemă: companiile şi instituţiile care ar putea oferi fonduri o fac, de regulă, numai pentru o perioadă de 3-5 ani la un nivel însemnat, după care scad din cotizaţii şi încurajează organizatorii comunitari să găsească alte surse. În acel punct intervin contribuţiile membrilor organizaţiei sau strângerile de fonduri.

Vreau să mai spun ceva despre banii din surse externe. Când am început proiectele în Slovacia, acum 15-20 de ani, erau disponibile multe fonduri din partea Departamentului de Stat din SUA, de pildă. Acei bani nu prea mai există în Europa Centrală pentru că a apărut între timp influenţa Uniunii Europene. Dar instituţiile guvernamentale din SUA pot finanţa dezvoltarea comunitară din Republica Moldova, spre exemplu.

În SUA, organizatorii şi-au dedicat mult timp încercării de a convinge potenţialii investitori de ce este importantă organizarea comunitară. Totuşi, mulţi sponsori nu dau bani pentru concepte, ci pentru proiecte concrete. Am făcut şi studii în această privinţă şi am descoperit că, pentru fiecare dolar atras din surse externe pentru o comunitate, zona respectivă câştigă de fapt câte 115 dolari. Cu banii obţinuţi, organizaţia poate determina autorităţile locale sau Guvernul să investească mai mult într-o comunitate sau alta, iar rezultatele finale pot fi notabile. Dar e nevoie de foarte, foarte multă muncă. Un ultim exemplu: un sat din raionul moldovean Cantemir avea nevoie de o nouă staţie de autobuz. Locuitorii au convins Primăria să dea bani, dar instituţia nu avea suficiente fonduri. Cetăţenii au luat totuşi acei bani, dar au mai atras fonduri şi de la micile firme din localitate, precum şi de la alţi locuitori. Acum vom vedea dacă vor putea să mai meargă o dată la aceşti donatori să le ceaară bani pentru conceptul de organizare comunitară.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă