Comisiei Europene i-a venit, în urmă cu trei ani, ideea de a pune presiune asupra Londrei, pentru eliminarea secretomaniei în paradisurile fiscale din teritoriile britanice. Măsura a fost numită „Beneficial Ownership Disclosure“.
Brexit -ul nu a vizat cele 360 de milioane de lire cu care contribuie Marea Britanie la bugetul Uniunii Europene, ci libertatea teritoriilor britanice de peste mări de a deschide companii ai căror acționari sunt anonimi, susține un specialist mondial anti-hacking, într-un interviu acordat pentru „România liberă“ sub pseudonimul Edward. Industria offshore ar fi riscat să se prăbușească, dacă s-ar fi aplicat decizia Comisiei Europene, și ar fi afectat interesele marilor magnați britanici.
RL: Documentul în chestiune prevede expres că publicarea beneficiarului real al unei companii se va face numai în anumite condiţii. Ne-am aștepta ca în cazul în care o companie are un acţionariat segmentat, format din mai multe companii/persoane individuale, fiecare cu deţineri de câteva procente, chiar și 1, 2 sau 5%, să constituie informaţii publice și deci să fie publicate implicit. Așa se procedează?
Edward: Lucrurile nu stau deloc așa. Beneficiarul real este doar o persoană care controlează mai mult de 25% din companie, direct sau indirect. Dar, dacă acţionarii sunt alte companii offshore, al căror acţionariat este și el segmentat, și deci care nu sunt obligate să ofere informaţii despre actionariatul lor, atunci și compania de care vorbeam iniţial nu e obligată să ofere astfel de informaţii.
Marea Britanie a fost presată de UE să îmbunătăţească legislaţia sa, cât și să facă presiuni asupra paradisurilor sale tropicale să își modifice legislaţia în sensul unei transparențe cât mai sporite.
Londra a acceptat această politică și a promis că va face eforturi substanţiale. Acest lucru se întâmpla undeva prin anul 2014, în timpul guvernării cabinetului David Cameron. La acea vreme, ministrul Commonwealth (nimeni altul decât Phillip Hammond, Chancellor of the Exchequer în cabinetul Theresa May; un fel de șef al trezoreriei britanice) a pornit într-un turneu prin jurisdicţiile sale britanice, cum ar fi Cayman, Bahamas, BVI, Bermuda, în „încercarea” de a le convinge să își modifice legislaţia în acest sens. Răspunsul a fost neunitar, dar ca notă generală, i s-a spus că o mărire a gradului de transparență ar afecta profitabilitatea segmentului financiar al economiei locale și deci nu ar fi în beneficiul ţării respective. Marea Britanie a raportat asta la Bruxelles, care la rândul său a insistat în această direcţie.
Bruxellesul voia înfiinţarea unui registru central la Londra, care să adune informaţiile referitoare la toate companiile din aceste jurisdicții, la care să aibe acces la cerere. Londra s-a declarat în principiu de acord, dar a cerut timp pentru implementare. De partea cealaltă, paradisurile fiscale erau de acord cu un astfel de sistem, dar registrul cu evidența “beneficial onwers/beneficiarul real” să fie găzduit local, în fiecare jurisdicţie, iar consultarea acestui registru să se facă numai dacă există condamnări pronunţate sau dovezi imbatabile că acele companii sunt implicate în spălări de bani sau terorism.
Londra a preluat informaţia, a prezentat-o la Bruxelles, care a catalogat-o ca fiind departe de spiritul european.
Ca răspuns, Londra a mai cerut timp să convingă jurisdicţiile sale să îmbunătăţească și mai mult legislaţia în acest sens. Discuţiile au tot continuat și s-au înregistrat progrese nesemnificative în direcţia cerută. În shimb, au apărut voci la Londra, printre care chiar și a lui Philip Hammond, care se pronunţau pentru o reformă, chiar s-a cerut ieșirea UK din UE, în cazul în care Uniunea Europeană nu se va schimba.
Între timp, la presiunea anumitor părţi alte societăţii britanice și a unor politicieni influenţi de la Londra, David Cameron “s-a văzut nevoit” să invoce referendumul cu privire la Brexit, referendum în care s-a insistat pe acea contribuţie de 360 de milioane euro la bugetul Uniunii. Asta e păcăleală pentru cei mulţi?
“Spre surpriza” lui David Cameron și a politicienilor moderaţi din Marea Britanie, populaţia a votat pentru ieșire și astfel, în mijlocul procesului de implementare a noilor prevederi cu privire la “descoperirea beneficiarului real”, Londra s-a văzut nevoită să respecte “vox populi” și să înceapă planurile pentru o ieșire din UE!
Așa se face că deja spre finalul lui 2016, nici nu se mai pomenea că aceste registre de beneficiari reali să fie găzduite la Londra, cu atât mai mult, nici nu se mai dorea să fie deschise în mod implicit către autorităţile europene.
Mai mult, în negocierile cu UE, în vederea Brexitului, regiunilor mari din Marea Britanie nu le-a fost permis un loc la masa negocierilor, în schimb, teritorii precum Cayman Islands sau BVI au avut un loc asigurat din start. Acest lucru a atras nemulţumirea mai multor personalităţi politice locale din UK. În acest sens, sunt celebre nemulţumirile exprimate de Andy Burnham, primarul Manchesterului, fost ministru al muncii în UK.
Deja suntem la mijlocul lui 2017. Ar merita să aruncăm o privire la modificările legislative privitoare la “beneficial ownership disclosure” ce au avut loc măcar într-o jurisdicţie britanică, care are un cuvânt greu de spus la masa negocierilor cu UE. Să luăm în discuţie Cayman Islands?
Ei bine în Cayman, prin noua modificare legislativă vor fi afectate doar companiile nou-înfiinţate după 1 iulie 2017, nu și cele care deja au fost înregistrate la un moment anterior în baza altor legi, deja existente.
De asemenea, fondurile mutuale, fondurile de investiţii, fonduri de investiţii real estate nu se vor supunei aceste cerinţe de „beneficial ownership disclosure“. În cadrul noilor companii înfiinţate, un beneficiar real este doar o persoană care deţine mai mult de 25% din acţiuni, sau care deţine mai mult de 25% din dreptul de vot din AGA sau dreptul de a demite conducerea companiei. Cu alte cuvinte, dacă avem cinci co-acționari cu drepturi egale (de câte 20%) niciunul dintre ei nu e considerat beneficiar real, deci niciunul din el nu e raportat mai departe.
În noua lege, se stipulează și pașii pe care noile companii trebuie să îi parcurgă în determinarea BO, dacă aceștia există sau nu în structura acţionariatului companiei. Din start, se așteaptă ca noile companii să colaboreze în identificarea persoanelor ce trebuie înregistrate. Dacă din investigaţiile proprii ale companiei ce urmează a fi înregistrate nu apar motive să se considere că printre acţionari se găsește un beneficiar real, atunci registrul va menţiona „nicio persoană înregistrabilă“ (no registrable person identified) în statutul companiei!
Odată ce s-au identificat persoanele ce trebuie înre-gistrate, compania nou-înfiinţată trebuie să le dea un preaviz scris prin care să îi roage să confirme dacă sunt persoane înregistrabile ca beneficiari reali, și în cazul acesta să ofere detalii de identificare etc.
În general, se pleacă de la premisa că o companie înregistrată în Cayman are dreptul să se bazeze pe buna credinţă a acţionarilor. Cu alte cuvinte, o companie poate declara că nu are motive să creadă că în acţionariatul său sunt acţionari ce trebuie declaraţi.
Și totuși, ce se întâmplă dacă o companie nu declară un acţionar ca fiind beneficiarul real?
Măsurile coercitive sunt de decor. Dacă o companie nu oferă detaliile corecte despre acţionariatul său, va primi o amendă de 25.000 dolari caymanezi (30.487 dolari americani) plus 609,76 dolari american pentru fiecare zi în care continuă să nu ofere detaliile corecte, dar nu mai mult de 30.487 de dolari.
Platforma „Beneficial Ownership Disclosure“ este accesibilă ministrului din Guvernul Caymanului, responsabil cu Serviciile Financiare, doar la o cerere formală a unui organism responsabil cu politica de combatere a spălării banilor, sau de către Poliţia Financiară din Cayman, ca răspuns la o cerere externă venită din afara Caymanului, de la o ţară/entitate cu care Caymanul a încheiat o înţelegere de schimb de informaţii. La momentul actual, singura ţară cu care Cayman are o astfel de înţelegere este Marea Britanie.
Mai mult, „tot din consi-derente de confidenţialitate și de protejare a acţionarilor“, fiecare companie de avocatură depune informaţiile în format electronic pe CD, fizic, la registrul central de la Guvern, în formă criptată. Când o informaţie este cerută de către una din entităţile enumerate mai sus, compania de avocatură cercetează cererea formală primită și numai dacă consideră legală acea cerere, dă cheia de decriptare a informaţiei.
Londra a acceptat această politică şi a promis că va face eforturi substanţiale. Acest lucru se întâmpla undeva prin anul 2014, în timpul guvernării cabinetului David Cameron. La acea vreme, ministrul Commonwealth (nimeni altul decât Phillip Hammond, Chancellor of the Exchequer în cabinetul Theresa May; un fel de şef al trezoreriei britanice) a pornit într-un turneu prin jurisdicţiile sale britanice, cum ar fi Cayman, Bahamas, BVI, Bermuda, în „încercarea“ de a le convinge să îşi modifice legislaţia în acest sens.
Mai mult, „tot din considerente de confidenţialitate şi de protejare a acţionarilor“, fiecare companie de avocatură depune informaţiile în format electronic pe CD, fizic, la registrul central de la Guvern, în formă criptată. Când o informaţie este cerută de către una din entităţile enumerate mai sus, compania de avocatură cercetează cererea formală primită şi numai dacă consideră legală acea cerere, dă cheia de decriptare a informaţiei.
Citește ziarul integral în format.pdf, AICI!
