Un studiu vocațional desfășurat de-a lungul a trei ani și jumătate pe copii și tineri creionează un portret complex al generației actuale, cu utilitate atât pentru profesori, cât și pentru angajatori.
Σ Maria Capelos
N
umele Mihaelei Feodorof este legat de Yourway Life&
Career Counseling, înființată cu 8 ani în urmă, ce acoperă două direcții: una care se adresează companiilor, oamenilor de business și liderilor, și una ce oferă servicii de evaluare și consiliere pentru studenți, elevi și copii.
RL: Povestiți-ne, vă rog, cum a început Yourway. De ce ați ales acest drum?
Mihaela Feodorof: Acum 8 ani eram reprezentantul unui angajator care a avut un proiect de dezvoltare foarte mare. Timp de 5 ani, împreună cu echipa, am făcut peste 6.500 de angajări. Am constatat atunci că mulți dintre aplicanți aveau calitățile umane, dar din punct de vedere al așezării profilului pe domeniul de activitate, căruia să-i fie dedicați și pentru care să se pregătească cu plăcere și să ajungă la performanță, piața era total improprie.
Mi-am dat seama că nimeni nu-i întreabă pe acești candidați, la momentul oportun pentru ei, de fapt care le este menirea, pentru ce se pregătesc și cum se văd ei în viața de adult profesionist.
Această muncă și experiența acumulată m-au condus către întrebarea: cum aș putea să fac eu acest lucru? Am apelat la oameni care erau pregătiți, adică
psihologi specializați, și am deschis Yourway.
Cu câteva luni în urmă se normaseră pentru prima oară două instrumente pe populația românească, unul care releva vocația și altul care calibra profilul de personalitate al copilului cu modul în care el poate ajunge la performanță.
Acum, după 8 ani, avem mai multe generații de tineri care au ajuns deja absolvenți de studii universitare, postuniversitare, care au trecut prin filtrul nostru.
Ce anume a generat efectuarea studiului?
Am considerat că este nevoie să actualizăm informațiile, mai ales că se tot discută de diferența despre cum sunt ei, generația Millenium sau Z, cei născuți după anul 2000 și cum suntem noi, cei născuți înainte. Desigur, această temă a fost tot timpul discutată în diverse variante. Și dacă tot ne trec pragul sute de copii anual, am luat copiii care au fost evaluați în ultimii 3 ani și jumătate și am scos acest studiu despre preferințele lor pe domenii de activitate, ce le-ar plăcea să facă și cum sunt ei cu adevărat.
Pe ce categorii de vârstă se fac evaluările?
Evaluarea profesională se aplică de la 14 ani împliniți, iar cea de personalitate se aplică din învățământul primar. Cele două reprezintă un tablou complet al generațiilor actuale. Acoperim de la 7-8 ani până la 20 de ani.
Cine și cum poate folosi acest studiu?
În egală măsură profesorii și angajatorii. El este relevant pentru toți cei care au legătură cu procesul de dezvoltare al acestor copii: familie, școală și apoi viitorii angajatori.
Fiecare organizație are viața ei, este un organism viu. Acolo populația este într-o continuă tranziție, există planuri de succesiune, strategii. Dacă nu-și antrenează comportamentele organizaționale, nu vor fi atractive pentru acești tineri. Când ne gândim la un loc de muncă, ce proiectăm? Stabilitate, structură, un cadru în care eu vin cu abilitățile și cunoștințele mele, pe care le transform în competențe, devenind plus-valoare în
această echipă numită organizație. Dacă eu mă pregătesc să primesc în organizație tineri care refuză structura, programul, acest tip de micromanagement cu care noi am excelat, deja este ca și cum aș vrea să fac casă bună cu cel mai mare dușman al meu. Noi facem performanță atunci când suntem fericiți, când cadrul în care ajungem să muncim ne este unul atât de propriu nevoilor noastre încât nu resimțim efortul. Nefericirea este generată de un context nefavorabil, nepotrivit mie.
Pentru ce se pregătesc copiii, conform studiului?
În evaluarea vocațională vorbim de scale care măsoară preferințele. Iar acestea nu sunt întotdeauna identice cu domeniul de activitate pe care îl vor alege. Pe primul loc au ieșit artele interpretative. Asta nu înseamnă că toată lumea va performa acum pe scenă, dar ele îmi arată că îmi place să am audiență, că generația nouă poate să se pregătească să fie speaker, să-și exprime opiniile, că le place să fie vizibili, că vor folosi cu ușurință limbajul verbal și corporal.
Pe locul doi au ieșit științele sociale, ceea ce ne arată interesul lor pentru investigare și învățare în ceea ce privește aspecte legate de societate, de grupuri, mulțimi, că sunt atenți la aspectele civice, politice și își pun întrebări, deci au acest tipar investigativ de a înțelege de ce lucrurile se întâmplă așa și fac comparații.
Pe locul trei a ieșit managementul resurselor umane, ceea ce nu înseamnă că ne vom face toți oameni de HR, ci aceasta duce în zona punerii de acord a părților, a medierii, a înțelegerii părților și găsirii unor soluții amiabile. Apoi avem activitate literară pentru autojurnalism, ceea ce înseamnă că nu mă voi exprima neapărat artistic în a crea ficțiune, ci voi documenta experiențe.
Mai avem științe biologice, ceea ce înseamnă iar investigare, organisme vii, natură, genetică, ecologie. Sunt persoane implicate. Avem servicii medicale, adică rațiune, profesionalism, interesul de a schimba cumva sistemul care este clar afectat.
Pe lângă artele interpretative, care au ieșit pe primul loc, tot cu interes ridicat au ieșit și artele creative. Adică le place frumosul, au imaginație, vor să-și pună amprenta pe ceva, chit că o vor face la nivel de hobby. Își propun să genereze conținut artistic. Acestea au fost preferințele. E important de știut însă și care sunt stilurile de lucru preferate.
Aventura – nevoia de a trăi intens, adrenalina –, realizarea academică – mă bucur mult că a reieșit acest lucru, pentru că, din păcate, s-au tot pus etichete poporului român; apoi sunt independenți, au încredere în ei și au tendința de a deveni lideri autoritari. E bine să știm asta. Independența, asociată cu lider autoritar și cu aventura, creează o imagine foarte puternică. Nu este ușor de gestionat un coleg cu acest profil. Nu e confortabil. Fie te bucuri, fie nu-i faci față.
Ce tip de profesii ar alege?
Ca să închidem acest studiu, pe scurt, vă spun care sunt domeniile de activitate preferate, pentru care ei s-ar pregăti, și ce meserii ar putea să practice cu performanță ridicată.
În primul rând – dacă ei ar identifica din timp domeniul – e zona medicală. Pe locul doi au ieșit științele exacte, inginerie, iarăși o nevoie firească a pieței. Au fost alte studii care au clasat domeniile de activitate unde ducem lipsă de specialiști și iată că aici ne întâlnim. Pe locul trei se situează artele vizuale, pe patru– computere și IT, iar pe cinci au ieșit științele sociale.
Mie îmi creează un tablou optimist, mă lasă să văd că există această punte între nevoile societății, piața forței de muncă și cei care se vor pregăti pentru a închide aceste nevoi. Nu sunt optimistă pentru că așa îmi place, ci pentru că mă ajută ceea ce am evaluat.
Dar ca personalitate?
Dacă ar fi să ne uităm și la cum sunt ei, la trăsăturile lor de personalitate, o să vă spun că cei din categoria de vârstă 14-20 de ani sunt mai degrabă emoționali și nu raționali, mai degrabă extraverți, mai mult flexibili decât organizați – dacă vreau să-i așez într-o casetuță să stea cuminți, nu o să am decât un efort foarte mare de a încălca regulile și de a crea altele noi decât să le respect pe cele date -, și sunt mai degrabă practici decât imaginativi, adică e bine conturat acest apetit de a vedea lucruri, de a pune mâna pe ele, de a le consuma. Mai este un tablou legat de cum sunt ei și ce li s-ar potrivi. Dacă ne uităm la cum ar învăța în emoțional, ei ar învăța dacă relația cu cel care le facilitează învățarea este una propice. Dacă persoana respectivă îi valorizează, le acordă atenția cuvenită, caută să-i înțeleagă. Sunt foarte multe aspecte pe care din multe puncte de vedere e greu să le satisfaci. Nu prea avem timp să punem accent pe relația cu copilul, ci pe rezultatele pe care copilul le obține. Și cum să le obțină dacă tu nu te-ai îngrijit de relația cu el? Numai ideea că, flexibil fiind, intră într-o structură – nu are voie aia, ailaltă – și face ca în clipa aceea potențialul lui să fie aplatizat, ca să nu spun că este aruncat la gunoi! Iar el nu mai știe cine este după aceea, pentru că reperele sunt legate de notă, de cât de mult ne iubește sau nu doamna învățătoare, de cât de fericit este tata dacă am luat o notă bună sau sunt pe podium, și deja se distorsionează totul.
Diferențele între cum sunt ei când sunt adolescenți și cum sunt ei per ansamblu nu sunt foarte mari, adică sunt cam aceleași, tot extroverți, emoționali, flexibili, practici, sunt aceleași caracteristici, doar proporțiile diferă. Astfel, studiul a arătat că 73% dintre copii, per ansamblu, sunt extroverți și 27% introverți, 83% emoționali și 17% raționali.
75% sunt flexibili, ceea ce înseamnă că orice tip de regulă, de structură este mai degrabă refuzată. Este primul reflex al copilului flexibil. Iar noi ce facem? Impunem reguli. Nu susținem că regulile nu sunt bune, ci spunem doar că ele trebuie convenite. Ca relația copil-părinte să fie funcțională trebuie să existe o convenție de lucru. Ne evaluăm copiii ca să ne ajutăm pe noi, adulții, și să ne bucurăm de potențialul lor. Dacă într-adevăr le acceptăm autenticitatea, vom fi mai fericiți în relația cu ei, iar ei–mult mai fericiți și
împliniți.
citat
Facem performanță atunci când suntem fericiți, când cadrul în care muncim ne este unul atât de propriu nevoilor noastre încât nu resimțim efortul. Nefericirea este generată de un context nepotrivit.“
Nu prea avem timp să punem accent pe relația cu copilul, ci pe rezultatele pe care copilul le obține. Și cum să le obțină dacă nu ne-am îngrijit de relația cu el?“
