18.1 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialINTERVIU. Comandorul Camelia Bugean, prima femeie șef de stat major: Așa a...

INTERVIU. Comandorul Camelia Bugean, prima femeie șef de stat major: Așa a fost destinul meu. Mi s-a părut ceva firesc să zbor

Camelia Bugean face parte din elita aviației din Ministerul Afacerilor Interne. Este deschizătoare de drumuri: prima femeie comandat de escadrilă, prima femeie comandant de unitate,  prima femeie șef de stat major. Dar până să ajungă aici a trebuit să treacă prin toate etapele și toate funcțiile ce țin de meseria de pilot. A pilotat mai multe tipuri de elicoptere și a participat la zeci, poate chiar sute de misiuni de salvare. Într-un interviu pentru România Liberă, Camelia Bugean povestește cum a fost primul zbor, ”botezul în ciulini”, dar și cum a evoluat pe toată perioada carierei.

România Liberă: De unde vine pasiunea pentru zbor?

Camelia Bugean: S-a întâmplat scum peste 30 de ani. Eram în liceu. Tatăl meu, în acel moment, era inginer de armament la Unitatea de Aviație de la Deveselu. Venind într-o zi de la serviciu, mi-a spus că ca la Unitatea de Bobocu se va înființa o clasă pentru piloți fete. Era o premieră absolută în aviația militară. Se mai școlarizau grupe foarte mici la aviația civilă, dar nu parcurgeau o școală militară.

Ultimele femei aviator practic fuseseră cele din Escadrila Albă din celo de-al doilea Război Mondial și lor li s-au luat drepturile de militar. Au suferit o nedreptate faptele eroice pe care le știm cu toții. Eu mă pregăteam să termin liceul și informația a picat pur și simplu. Nu mi-a venit să cred. Nu m-am pregătit demult să mă fac aviatoare. Eu m-am născut la Caracal și, tatăl meu fiind la aviație la Deveselu, tot timpul am avut aviația în casă. Era un mediu familiar. Nu mi s-a părut ceva deosebit. Mi s-a părut ceva firesc. Dar pentru că femeilor nu li se oferise această posibilitate și era un domeniu inaccesibil, nici nu îndrăzneam să mă gândesc la domeniul acesta.

Mă gândeam de multe ori că ceva s-a declanșat în acel moment. Am zis: ”clar, aici voi merge”. Eu, făcând matematică-fizică, eram setată pe inginerie. Iar această pregătire m-a ajutat mult. Dar atunci nici nu-mi imaginam eu ce înseamnă și ce va urma. Așa a fost să fie, iar acum îmi dau seama că atunci fiind un copil nu realizam tot ceea ce presupune această meserie. Eu știu că așa a fost destinul meu. Nimic nu este întâmplător.

R.L: Ce a spus mama dumneavoastră când a aflat ?

C.B:  Mama nu și-a exprimat temerile, mult timp. Foarte târziu mi-a spus că avea emoții de fiecare dată când zburam. Părinții întotdeauna ne-au susținut pe mine și pe sora mea care este și ea inginer de aeronave. Nu vrea să-mi transmită emoțiile sau starea de stres. Cu siguranță are încredere în mine și cred că se roagă ca orice mamă, atunci când urc în elicopter.

R.L:  Ce ați simțit când ați pilotat primul avion? Cum a fost primul zbor?

C.B: Primul avion l-am pilotat în școală. Chiar nu am zburat înainte. În anul 1986, am zburat, ca toți elevii în anul I, cu un avion IAR 823. Atunci s-a întâmplat și primul zbor în simplă comandă. A fost chiar emoționant, mai ales că era un moment de evaluare și era și pentru prima dată când trebuia să zbor fără instructor. Eram doar noi și aeronava. Era un moment mai mult psihologic decât de antrenament. Știam cu toții ce aveam de făcut deoarece eram la simplă comandă după 10-12 ore de zbor cu antrenor. Ai pregătire, nu ai foarte mare experiență și multe comenzi – le execuți mecanic. Era primul test. Acel moment nu se uită niciodată.

Ca să nu mai vorbesc despre momentul de după aterizare, când urmează ”botezul în ciulini”. Colegii te așteaptă și, în funcție de cum ai executat aterizarea, mai lin sau mai dur, așa aterizezi și în ciulini. Botezul pare destul de barbar, dacă te gândești cum îți intră ciulinii în piele. Dar este o amintire și un început de drum. Din acel moment realizezi că ai pornit pe un drum, ai o profesie asumată, foarte frumoasă dar și riscantă.

Zborul mi s-a părut foarte scurt pentru că toată noaptea mi-am planificat în minte fiecare fază, fiecare manevră. Încercam să rememorez un zbor cu instructorul și să am în vedere ”țărușii”. La o anumită manevră trebuie să am o anumită viteză, de exemplu.

Am avut un moment de relaxare, până să ajung la aterizare. Atunci m-am uitat în dreapta, știam că nu este instructorul. Am văzut că sunt singură, am început să înclin ușor avionul, apoi am început manevrele și am reintrat în programul de roboțel pe care mi-l făcusem eu foarte clar. M-am concetrat atât de tare încât nu am realizat când am adus avionul la sol.

Pe panta de aterizare sunt niște elemente foarte importante pe care trebuie să le respecți. Trebuie să reduci viteza, să simți avionul. La noi nu se punea încă problema de a simți, ci de a judeca rațional toate elementele. Simți după sute de ore. Trebuia să iasă și aterizarea.  Era și o ambiție și o concurență între noi colegele.

Eram 20 de fete în clasă. Atunci erau clase separate. Toate ne-am dat seama că acea ocazie de a intra la școala militară a fost de fapt un privilegiu.

R.L: Ce tipuri de aeronave ați pilotat?

C.B: În următorii trei ani de școală am zburat pe elicoptere de tip ALOUETTE  IAR 316. Am brevetat pe acest tip de elicopter și, după primirea brevetului, am și absolvit și am fost înaintată la gradul de locotenent.

R.L: Ce ați făcut după ce ați terminat școala?

C.B: Am absolvit în anul 1989 și am fost repartizată la Regimentul de elicoptere de la Boteni, Titu, unde am stat până în anul 2001, când am susținut examenul și am urmat doi ani Academia de Înalte Studii Militare- Academia de comandă la Aviație. De-a lungul carierei mele, am parcurs toate treptele ierarhice. Am fost pilot, pilot-șef, comandant de patrulă (prima funcție de comandă la nivelul unei subunități de zbor). Am aproape 700 de ore de zbor din 1989 până în 2003, pe elicopterul Alouette.

R.L: La ce misiuni ați participat?

C.B:  În perioada în care am fost încadrată în unitatea de la Titu am participat la misiuni de transport și exerciții tactice. Când am fost la Boteni, am devenit și mamă, am stat acasă nouă luni, după care am revenit și mi-am reluat activitatea. În 2004, după absolvirea Academiei, ne-am reorganizat la Baza 90 și am fost numită în funcția de comandat al unei escadrile de elicoptere SOCAT. Am fost prima femeie comandant de escadrilă.

A fost o premieră în ceea ce privește aviația militară. Mi-am stabilit un mod de conduită a actului de comandă. Nu este ușor pentru o femeie, pentru că nici nu poți să te impui prin forță, dar, dacă dai dovadă de respect și nu faci excese de niciun fel, primești respect. Am avut și am foarte mare grijă la felul în care mă comport în raporturile ierarhice.

Nu-mi fac planuri. Merg din etapă în etapă și vreau să-mi fac treaba cât de bine pot și chiar mă dedic meseriei mele. În 2004, în perioada când am fost comandant al escadrilei SOCAT a avut loc misiunea ALTHEA , misiune de menținere a păcii din Bosnia Herțegovina. Nu am participat . Din 2004-2008, am fost comandant de escadrilă la Baza 90. În 2007 am mai avut o activitate importantă la MAPN am fost comandantul de detașament de elicoptere pentru NATO. Am participat la afirmarea la NATO al primului detașament de elicoptere de transport. A fost o muncă titanică, dar detașamentul a trecut testul. Am luat toate misiunile ca pe niște provocări și m-au obligat să nu dezamăgesc, deoarece eu știu că, fiind femeie, pot să apară semne de întrebare. 

R.L: Cum ați ajuns pilot la MAI?

C.B: În 2007, am solicitat transferul la MAI. Cei de la MApN nu mi-au aprobat și atunci a trebuit să demisionez. Îmi doream să fac și altceva. Am vrut să salvez vieți. A fost ceva care s-a declanșat și m-a făcut să-mi doresc să fac și altceva decât să merg la aplicații cu rucsacul în spate și să trag cu tunul de bord.

Comandant de echipaj, aici am luat-o de la capăt. Aici am început să zbor pe al treilea tip de elicopter din cariera mea, Eurocopter 135.La MAI, din 2008 până în prezent, am 1.000 de ore de zbor pe Eurocopter 135. Din 2013, am fost imputernicită comandant al Unității de Aviatie București. Aceasta este o altă premieră. Eram prima femeie comandat de unitate. În procent de 90% , zborurile de la MAI au fost misiuni SMURD  sau în sprijinul structurilor MAI.

R.L. Cât de mare este responsabilitatea atunci când deplasarea se face contra-cronometru? 

C.B: Când vine o misiune primară când trebuie să ajungem foarte repede la accidente, ne străduim să ducem echipa medicală în condiții de siguranță în cel mai scurt timp posibil. Sigur că este o responsabilitate. De la pregătirea misiunii până la terminarea acesteia.

R.L: Au existat situații în care nu s-a putut ateriza? Cum se procedează la intervențiile de la inundații sau la zăpezi?

Nu există situații în care să nu poți ateriza într-un anumit loc, noi tebuie să găsim soluții. Îmi aduc aminte de zăpezile cumplite de acum doi, trei ani. Eram la coordonare. Erau nu știu câte elicoptere în aer. Trebuia ca, în funcție de ce elicopter ai și ce combustibil are, să facem un caclul de distanță și, dacă mai era loc, îl trimiteam să preia pacientii. Conditțile meteo erau la limita reglementărilor la care puteam acționa.

Totul era alb. Luam legătura cu autoritățile locale, le spuneam sa mai dea foc la câte un cauciucca să vedem unde putem să aterizăm. Nu mai simțeai oboseala, ci doar un impuls o energie care te animează. Când auzeai de cazuri grave, când știam că acei oameni nu aveau altă șansă să mai ajungă cineva la ei, dacă nu-i salvam noi, făceam tot ce puteam să-i scoatem din infern. Erau copii, gravide, bătrâni. Nu puteam să-i lăsăm acolo. Toată lumea era angrenată și se simțea acest lucru. Au fost cazuri în care a trebuit să lăsăm salvatorii acolo și i-am luat pe pacienți.

Istoria Inspectoratului General de Aviație

I.G.Av.este o structură militară specializată în executarea misiunilor de zbor operative şi cu caracter umanitar, independent sau în cooperare, în sprijinul structurilor ministerului, al comunităţii, cât şi la solicitarea altor instituţii ale statului. 

Instituția are ca atribuții realizarea managementul integrat al Unităţilor speciale de aviaţie subordonate (Bucureşti, Tulcea, Iaşi, Cluj, Caransebeș) şi al Detaşamentului Aeromedical (Puncte de Operare Aeromedicale Bucureşti, Tg.Mureş, Iaşi, Craiova, Arad, Constanţa, Galați) având competenţă teritorială generală.

De asemenea, asigură punerea în aplicare a concepţiei de acţiune pentru executarea misiunilor operative de zbor în sprijinul structurilor MAI executarea de misiuni umanitare cu elicopterele din dotare, în cadrul SMURD, coordonarea zborului şi controlul misiunilor aeronavelor aparţinând structurilor subordonate, organizează şi conduce activitatea de perfecţionare profesională a întregului personal și asigură disponibilitatea tehnică a aeronavelor. 

Structura de aviaţie a fost dotată cu mai multe tipuri deaeronave. Este vorba despre avioane YU-52, 54, Lockheed-10, Fiesler-Storch, Sokol, Fleet F10, Polikarpov PO-2, Klemm-25/35, Heinkel-111, Focker Wolf-209, Taifun, Zlin, L-60 Brigadier, AERO-45, LI-2, SUPER-AERO, AN-2, BN-2  şi elicoptere: MI-4, MI-8, Alouette II, III (IAR-316B).  

În prezent flota are în dotare elicoptere modernizate de tipul IAR-316B (Alouette III), MI-8, MI-17 şi elicoptere de ultimă generaţie, de tipul EC-135 P2 şi EC-135 T2, precum și un avion medical tip Piper Cheyenne 3A.

Misiuni  ale Inspectoratului de Aviație al MAI

IGAv derulează misiuni de cercetare şi supraveghere aeriană, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate, sprijinul aerian al forţelor de intervenţie (paraşutări, lansări folosind fast-rope etc.), transport aerian (trupe sau materiale), transportul hranei şi al materialelor medicale în zone afectate de dezastre, misiuni de stingere a incendiilor, supravegherea frontierei în cooperare cu Poliţia de frontieră, misiuni de transport aeromedical de urgenţă în cadrul SMURD.

Mai participă la misiuni internaţionale (supravegherea frontierei externe a U.E. în cooperare cu FRONTEX, intervenţie în zone afectate de dezastre şi calamităţi naturale), comandă şi control prin supravegherea şi coordonarea din aer a operaţiunilor şi acţiunilor structurilor M.A.I. şi transmiterea de imagini în timp real în centrele operaţionale.

Citește și celelalte interviuri ale seriei ”În spatele uniformei”: 

FOTO. Polițistul Aurel Cocon, de la IPJ Caraș-Severin: Pictura este modul în care îmi comunic cel mai uşor sentimentele

FOTO. Cornel Ursan, polițistul de frontieră care a descoperit arta de a transforma copiii în campioni la șah

FOTO. Cum a ridicat un criminalist fotografia de investigații la rang de artă

FOTO. Colegi de arme și de cântec: Povestea familiei Borcilă, doi polițiști de frontieră care cântă, pictează și scriu poezii

FOTO. Emil-Lucian Fronescu, pictorul Gărzii de Coastă din Sulina: Munca şi pictura nu se deranjează una pe cealaltă

FOTO. Vechea tradiție maramureșeană a cioplitului, ținută în viață de un polițist de frontieră

FOTO+ VIDEO. Cum se împacă meseria de jandarm cu cea de artist popular

FOTO. Polițistul Eugen Buzică, de la IPJ Teleorman: În fiecare an, dăruiesc câte o icoană fiicei mele

FOTO. Interviu cu un criminalist român: Dumnezeu creează prin mâinile mele

INTERVIU cu Marian Godină: Poliția este cel mai bun punct de observare a societății cu bune și cu rele

FOTO. Artă la Poliție. Povestea Otiliei Ion, polițista care coase goblenuri

 

 

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă