Ana Wagner. Un tânăr artist plastic care crede în visul lui şi îl urmează cu tenacitate şi bucurie. Care crede cu tărie că frumuseţea există şi în lucruri mici ce pot conferi bucurii mari. În drumul către Ana Wagner, mintea îmi zbura la Walkiriile celuilalt Wagner, faimosul compozitor german, fără să realizez nici o clipă liniştea şi frumuseţea spaţiului spre care mă îndreptam. Un spaţiu în care, odată ajunsă, m-am mişcat precum un uriaş în lumea piticilor, cu teama că în orice clipă aş putea auzi clinchetul inimitabil al porţelanului spart. Discuţia purtată cu Ana Wagner în magazin, care în opinia mea ar fi mai bine definit ca un atelier-expoziţie, mi-a risipit teama şi mi-a indus automat dorinţa de a reveni.
De a reveni pentru a simţi iar şi iar ca o mângâiere fineţea porţelanului îmbogăţit cu picturile artistei, fie că el se concretizează într-o ceaşcă de ceai, o farfurie, un ceainic, fie într-o veioză – firesc, având la bază tot porţelanul – din cea mai nouă colecţie a Anei, intitulată Photophore. Ana amestecă cu o delicateţe greu de imaginat lemnul, alama, porţelanul şi dantela pentru a ne prezenta lumea contemporană într-o poveste. Artista pictează poveşti, iar atingerea obiectelor create de ea ne transpune şi pe noi în lumea poveştilor ei. Acolo unde totul este posibil, acolo unde totul este lumină. Dar să-i dăm Anei cuvântul pentru a ne spune povestea ei.
Când ai pornit pe acest drum, drumul porţelanului?
Ana Wagner: Eram deja în anul II de faculatate la Secţia grafică şi am simţit că ceea ce făceam la ora aceea – grafică, pictură, gravură – temele mele preferate pot fi transpuse pe obiecte funcţionale. Desenele mele erau miniaturale, ca nişte icoane, puteau fi transpuse şi pe obiecte.
Obiecte delicate, ce se pot sparge. Este o pictură efemeră, nu-ţi doreai să rămână, să dăinuie?
A.W.: Aici este foarte interesant de făcut o legătură cu fineţea şi nobleţea porţelanului. Nu-mi pun problema că se va sparge, e altceva mult mai important. Porţelanul cere un anumit simţ al detaliului, cere fineţe, miniatură, porţelanul nu poate fi pictat într-o manieră gestualistă spontană sau expresionist abstractă. Cere foarte multă migală, iar eu găsesc pasiunea de a decora porţelanul tocmai în această migală şi miniatură, uneori duse la extrem.
Îţi place fragilitatea obiectului?
A.W.: Eu privesc obiectul ca un suport, pur şi simplu. Este fragil şi glazura lui face ca acest suport să fie lucios, tehnica de lucru este complexă şi se învaţă în ani de zile. Eu şi acum, după 12 ani de insistat pe el, descopăr lucruri noi în tehnica picturii lui.
Cum ai deprins tehnica pictării lui?
A.W.: M-am documentat, am intrat în legătură la început cu profesori de la decorative, ceramică. Apoi am plecat în Franţa şi acolo am descoperit manufacturile de porţelan. Am intrat în ateliere de manufactură şi am urmărit cum se petrec lucrurile. Am „furat” tehnici de lucru, am tras temeinic cu ochiul în marile manufacturi, cu tradiţie de sute de ani.
După ce am văzut, am urmat un curs de specializare într-un mic atelier de pictură pe porţelan, unde chiar am descoperit în detaliu cum se face totul. Inclusiv modul de organizare al unui atelier. De la preluarea schiţelor de către pictorii angajaţi ai atelierelor şi până la modul în care se semnează pictorul pe obiect. Există nişte reguli foarte clare: fiecare pictor trebuie să semneze şi să pună anul pe lucrare.
Este pregătit românul acum pentru asemenea fineţuri, cu atât mai mult cu cât piaţa de astfel de obiecte vine cu o ofertă foarte mare?
A.W.: Da, încet-încet. O parte dintre români este pregătită şi are cultura necesară să înţeleagă ce facem noi. Mai există şi o altă parte, care poate nu este atât de cultivată, dar care are bun-simţ şi înţelege că un obiect de artă, unicat, semnat de un artist şi care este pe placul ei, este mai de valoare decât un obiect de serie.
În ce măsură artiştii tineri îşi pot vinde lucrările, au loc într-o piaţă de artă?
A.W.: Singura modalitate prin care un artist – fie tânăr, fie matur – poate să-şi vândă lucrările este galeria de artă. Artistul fără galerist nu poate exista şi cred că niciodată nu a putut. Astăzi, în mod special, galeristul este cel care organizează şi preia din faşă un tânăr artist. Pentru mine, sora mea Irina este galeristul. Avem împreună o mică galerie personală.
În care găsim şi alţi artişti plastici?
A.W.: La început ne-am gândit să facem un concept store cu obiecte semnate Ana Wagner, dar să fie prezenţi şi alţi artişti plastici. Apoi, după modelul manufacturilor din Franţa, am spus că nu mai facem concept store şi rămânem doar pe porţelanuri Wagner, deoarece cu cât te specializezi mai mult cu atât îţi deschizi drum mai clar către clienţi. După care, luând drept model muzeele din cadrul aceloraşi manufacturi de tradiţie, am observat că anual sau odată la doi ani acolo sunt invitaţi artişti de renume, nu neapărat din domeniul porţelanurilor, pentru a-şi pune semnătura pe o serie de obiecte de décor. Artistul respectiv îşi pune amprenta personală fără a ţine cont de stilul manufacturii sau de tradiţia din spatele ei. Şi atunci am avut onoarea de a-l invita, şi de a accepta, pe maestrul Ştefan Câlţia. A lucrat timp de doi ani realizând colecţia „Ceşti cu plante de pe deal”.
Pe tine ce te inspiră? Care sunt temele tale preferate?
A.W.: Eu am avut întotdeauna ca temă preferată grădina. În timp, aceasta s-a întrepătruns cu dantela pentru că dacă te uiţi cu atenţie la o dantelă predominante sunt temele vegetale. Ferestrele reprezintă iarăşi o temă care mă preocupă. La o fereastră există o perdea de dantelă, există flori… Şi uneori există şi pisici, o altă temă care se regăseşte pe porţelanurile Wagner. Până nu de mult nici nu-mi plăceau pisicile. Dar forma lor, figura lor a început să mă atragă. Şi sonoritatea cuvântului pisică mi se pare deosebită, mi-a dat de furcă mult timp. Lucrările mele au ca sursă de inspiraţie diverse istorioare. Întotdeauna în spatele unei lucrări există o poveste.
În ce măsură oamenii comandă obiecte personalizate?
A.W.: Ne aşteptam ca această vară lucrurile să nu meargă foarte bine şi am avut surpriza să avem săptămânal clienţi care vin după obiecte personalizate. Oamenii vor să facă daruri speciale, să ştie că cel care primeşte darul simte că s-a gândit la el în mod deosebit. Şi noi asta facem.
Cât timp durează crearea unui obiect?
A.W.: Poate să dureze şi ani. Cel mai important lucru în crearea decorului unui obiect de porţelan este conceptul, ideea. Ideile vin şi stau ca la „macerat” timp îndelungat. Ele se discută, se cântăresc, se transformă în timp până ajung în forma desăvârşită. Ca un vin vechi, bun. Aşa trebuie înţelese lucrurile. Că obiectele noastre de porţelan au o încărcătură mult mai mare şi mai valoroasă decât a unui obiect funcţional oarecare. Porţelanurile noastre poartă amprenta şi energia artistului creator, a manufacturierului care pune suflet şi multă migală în ceea ce face.
