22.8 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSpecialInterpelare pe tema unei megainvestiţii în port

Interpelare pe tema unei megainvestiţii în port

Un senator îi cere ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, explicaţii pe tema contractului dintre CN Administraţia Porturilor Maritime şi compania olandeză Van Oord.

Senatorul Gigi Chiru îi cere ministrului Fenechiu explicaţii despre o investiţie de circa 100 de milioane de euro, câştigată de compania olandeză Van Oord, după ani de lupte în instanţe. În interpelare se arată că decizia privind oferta câştigătoare a fost luată de Valentin Preda şi de directorul companiei, Decebal Şerban.

Acţiunea senatorului Chiru în ceea ce priveşte Portul Constanţa nu se va opri aici pentru că, în opinia sa, „în Portul Constanţa se întâmplă multe nereguli prin acele persoane interpuse care sunt sub directa supraveghere a PSD-ului, mai ales că prin această poartă de la malul mării intră şi ies în ţară produse despre care puţina lume ştie”. „Pe 1 februarie 2013, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA, prin semnătura directorului Decebal Şerban, a încheiat un contract în valoare de 99,94 de milioane de euro cu olandezii Van Oord Dredgind and Marine Contractors. După mai bine de trei ani de contestaţii şi procese, nu s-a mai respectat contractul iniţial şi caietul de sarcini, în ciuda faptului că mare parte din suma pe care o va primi societatea Van Oord provine din fonduri europene”, spune acesta în interpelare. În opinia lui Chiru, contractul şi caietul de sarcini din 2010 nu se mai potrivesc cu cel din 2013, chiar dacă nici unul dintre documente nu putea fi schimbat de la efectuarea procedurii de licitaţie până la semnarea contractului.

”În noul contract, multe paragrafe au fost scoase, iar altele au fost adăugate la cererea expresă a celor de la Van Oord. Ba chiar, după modificarea contractului, au apărut prevederi contractuale care pun în dificultate CN APM Constanţa, cum ar fi faptul că instituţia din subordinea Ministerului Transporturilor, în calitate de beneficiar, este obligată ca, în eventualitatea rezilierii contractului, să plătească daune olandezilor de la Van Oord. Însă, prestatorul de serviciu nu are nici un fel de obligaţie în cazul în care solicită rezilierea. Exact cum spune vorba populară, unul cu banul, altul cu ciolanul!”, spune acesta. Chiru îl întreabă oficial pe Fenechiu dacă are de gând să rezilieze contractul cu firma olandeză.

Cele mai citite

Netanyahu la un an de la atacul Hamas: „ Vom continua lupta”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a promis luni seara compatrioţilor săi că va continua lupta până la atingerea obiectivelor de război stabilite de guvernul său,...

Primăria Capitalei a luat o amendă de 100000 lei de la Garda de Mediu

Primăria Capitalei a fost amendată de Garda de Mediu cu 100.000 de lei pentru nerealizarea măsurilor de reducere a concentrațiilor de poluanți atmosferici stabilite...

Român condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare, adus în țară din Italia

Un bărbat dat în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat la 11 ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de persoane, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă