Intelectualii şi ‘oamenii practici’

Oamenii practici din PDL ezită să-i aleagă pe „reformişti“? Perfect; vor alege atunci între doi perdanţi!

S-au numit pe sine „reformişti“: în România, acest adjectiv serveşte drept sperietoare po­li­tică de prim rang. Alţii le-au spus: „in­te­lec­tuali“ – ceea ce, tot în România, este aproape o insultă.

Încă înainte de a-şi anunţa depunerea mo­ţiu­nii pentru şefia PDL (cea de-a treia, după cea a lui Vasile Blaga şi cea a Elenei Udrea), a fost anunţat eşecul iminent al acestor reformisto-intelectuali (Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Sever Voi­nes­cu şi câţi vor mai fi). Nu sunt „oameni prac­tici“ – s-a spus de pretutindeni – de par­că conducerea Ministerului Justiţiei timp de doi ani, cu rezultatele ştiute, de către d-na Ma­covei ar fi echivalentă cu scrierea unui co­mentariu la Hegel. N-au priză la oamenii din partid, fiindcă sunt aroganţi sau prea radicali. E sigur că nu vor convinge electoratul. Aro­ganţa, să am pardon, n-am observat-o la ei, ci la ceilalţi; cât despre radicalism, oare bălă­ci­rea în mocirla compromisului şi a medi­o­cri­tăţii cu care s-a complăcut conducerea actuală a partidului nu cere să se apese puţin pe pe­dala radicalismului? Cum să faci opoziţie îm­potriva monstrului USL de 70% în parlament, dacă nu încerci să compensezi slăbiciunea nu­merică prin forţa vocii, a principiilor, a ar­gumentelor? Şi mai ales de ce ar vota elec­to­ratul de dreapta cu lipsa de combativitate?

Habar n-am dacă d-l Blaga nu face mai mult fiindcă nu vrea (îşi menajează relaţiile cu pu­terea) sau nu poate. Dar ce importanţă are? Or­birea de a mai cere un mandat de preşe­din­te după dezastrul electoral din decembrie îi apar­ţine cu siguranţă. E adevărat, la noi or­birea asta e loc comun: aşa a făcut şi Petre Ro­man în 2001, şi Adrian Năstase în 2005, şi Tă­riceanu în 2009. În loc să demisioneze imediat după anunţarea rezultatelor votului, toţi au spe­rat – ca mari „oameni practici“ ce erau – să păstreze încă puterea la partid. Şi au fost mă­turaţi. Aşa se va întâmpla şi cu Blaga, care e incapabil să înveţe din experienţa altora. Con­dus de el în continuare, partidul va dis­părea pur şi simplu, mai ales după ce PNL se va desprinde de PSD şi va încerca să pretindă monopolul reprezentării dreptei. Iar „oamenii practici“ din PDL ar face bine să nu-l subes­ti­meze pe Crin Antonescu, ale cărui metode de guvernare dictatoriale sunt detestabile şi pe­riculoase, dar a cărui inteligenţă politică e mult peste a lor – vezi cooptarea lui Klaus Jo­han­nis.

Deocamdată, PDL mai deţine monopolul drep­tei. Are reprezentare în parlament – mică, dar oricum mai mare decât PD şi PNL laolaltă în 2000. Are încă primari, consilieri, organizaţii. Este încă un partid autentic. Ce n-are sunt principii, o direcţie, un ideal. Un su­flet. Nimeni nu crede că Blaga ar pu­tea turna aşa ceva în partid. Atunci poate aşteaptă cineva în acest partid să-l obţină de la inteligenţa politică a d-nei Udrea, dârza susţinătoare a lui Prigoană? A, a câştigat mai multe vo­turi în Roman? Pentru numele lui Dumnezeu, dar a distrus în mod ru­şi­nos orice influenţă a PDL în Bucu­reşti! Ce-i drept, Blaga a pierdut Bu­cureştiul în 2008, când PDL era la apo­geul puterii sale, ceea ce este încă şi mai ruşinos. Oamenii practici din PDL ezită să-i aleagă pe „reformişti“? Perfect; vor alege atunci între doi per­danţi!

Continuarea în Revista 22