6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialINS: Mai puțini copii născuți și mai multe decese în mai 2014,...

INS: Mai puțini copii născuți și mai multe decese în mai 2014, față de 2013

Populația României a scăzut cu aproape 5.700 de persoane, în luna mai a acestui an, față de 2013, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). Totodată, în mai, s-au născut 15.204 copii, cu 128 mai puțin decât în luna aprilie și cu 595 mai puțin față de mai 2013, iar numărul persoanelor decedate a crescut cu 760.

Sporul natural a fost negativ, respectiv de minus 5.699 persoane, la fel ca în mai 2013, când scăderea a fost de 4.344 persoane. În același timp, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu opt mai mic decât în luna mai 2013.

Pe de altă parte, în mai, numărul căsătoriilor a crescut 2.239 decât în aceeași lună din anul precedent, în timp ce prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunțat cu 233 mai puține divorțuri în comparație cu luna mai 2013.

În luna analizată, comparativ cu aprilie 2014, numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești definitive și conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.276 divorțuri, cu 232 mai puține.

Statistica pentru anul 2013 este definitivă, în timp ce pentru anul 2014 este provizorie.

Cele mai citite

Editoarea unui jurnal științific demisionează după ce a numit generația X „fasciști” în urma victoriei lui Trump

Laura Helmuth, editoare la Scientific American, a demisionat joi, după o serie de postări controversate pe rețelele sociale în care a criticat votanții pe care...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă