E dificil să ignori cât de mulţi bărbaţi cu mare vizibilitate publică au afişat un comportament sexual autodistructiv în ultimii ani (chiar în ultimele luni). E drept că printre potentaţi s-au aflat întotdeauna şi bărbaţi cu un apetit sexual vorace, dar, altfel decât în zilele noastre, erau mult mai discreţi şi în general ştiau să-şi acopere mult mai bine urmele.
Posibilităţile tehnologice mult mai extinse sunt într-adevăr unul dintre motivele determinante pentru această schimbare. Dar tocmai aici e problema: mulţi dintre cei prinşi în recentele scandaluri cu tentă sexuală s-au expus – uneori chiar literalmente – prin folosirea de bună-voie a mesajelor de tip SMS, a serviciului Twitter şi a altor mijloace indiscrete.
Ce se află în spatele acestor decizii ciudat de dezinhibate? Oare faptul că în ultimii ani pornografia a devenit atât de larg disponibilă şi consumată să fi indus o recablare a creierului masculin, afectând raţiunea şi îngreunând controlul pulsiunilor sexuale?
Tot mai multe dovezi ştiinţifice susţin această idee. Acum şase ani am scris eseul „The Porn Myth”, unde arătam că terapeuţii şi consilierii de sexualitate fac o legătură empirică între creşterea consumului de pornografie în rândurile tinerilor bărbaţi şi incidenţa mai ridicată a impotenţei şi ejaculării precoce în cadrul aceluiaşi segment de populaţie – bărbaţi tineri şi sănătoşi, fără vreo patologie organică sau psihologică de natură să afecteze funcţia sexuală normală.
Ipoteza împărtăşită de experţi era că pornografia are asupra acestor bărbaţi un efect de desensibilizare sexuală progresivă. Eficienţa pornografiei hardcore – dură şi ultraexplicită – în obţinerea rapidă a desensibilizării unor subiecţi a dus la folosirea ei frecventă în pregătirea doctorilor şi echipelor militare pentru a face faţă unor situaţii foarte şocante sau sensibile.
Dat fiind acest efect de desensibilizare constatat la majoritatea subiecţilor masculini, cercetătorii au descoperit că bărbaţii testaţi aveau foarte repede nevoie de un nivel mai ridicat de stimulare pentru a obţine acelaşi nivel de excitare. Experţii cu care am discutat la momentul respectiv speculau pe marginea ideii că probabil consumul de pornografie desensibilizează tinerii sănătoşi şi reduce efectul atracţiei erotice exercitate de partenerele lor.
De atunci s-a acumulat o cantitate mare de date despre sistemul de recompensare al creierului, care explică mai concret cum funcţionează această recablare. Ştim acum că pornografia oferă creierului masculin recompense sub forma unor puseuri de dopamină care, timp de o oră sau două după consumul de pornografie, îmbunătăţesc tonusul bărbaţilor şi îi fac să se simtă mai bine. Circuitele neuronale urmăresc în acest caz aceleaşi modele ca în cazul altor declanşatoare de dependenţă precum jocurile de noroc sau cocaina.
Potenţialul de adicţie este, de asemenea, identic: la fel cum practicanţii de jocuri de noroc şi consumatorii de cocaină pot deveni compulsivi, fiind nevoiţi să joace sau să prizeze tot mai mult pentru a atinge acelaşi nivel al dozei de dopamină şi bărbaţii consumatori de pornografie pot deveni dependenţi. La fel ca la celelalte declanşatoare de recompensă, după trecerea efectului dopaminei, consumatorul simte o cădere – el devine iritabil, nervos şi tânjeşte după următoarea doză. (Există noi mărturii, dezvăluite de Jim Pfaus la Universitatea Concordia din Canada, conform cărora desensibilizarea poate afecta la fel de bine şi femeile care consumă pornografie.)
Acest efect al dopaminei explică motivul pentru care pornografia tinde să ia în timp forme mai extreme: imaginile sexuale normale îşi pierd în cele din urmă efectul, de aceea consumatorii au nevoie de imagini care să încalce noi tabuuri pentru a se simţi la fel de bine. Unii bărbaţi (şi unele femei) au şi o „deficienţă de dopamină”: sistemul de recompensă al creierului lor e mai puţin eficient, astfel probabilitatea ca ei să devină mai uşor dependenţi de pornografia extremă creşte.
Ca la orice adicţie, reacţiile neurochimice fac foarte dificil pentru persoanele dependente să se oprească de la o acţiune care să le ofere următoarea injecţie de dopamină – chiar dacă ceea ce fac e autodistructiv. Oare din acest motiv bărbaţii care în trecut îşi permiteau răgazul unor aventuri în spatele uşilor închise nu mai pot rezista acum impulsului de a trimite un SMS incriminator? Dacă lucrurile stau aşa, poate că aceşti bărbaţi nu sunt nici demoni, nici imorali, ci dependenţi care nu se mai pot controla.
Asta nu înseamnă că n-ar avea şi o responsabilitate pentru comportamentul lor. Dar aş spune că e un alt fel de responsabilitate: aceea de a înţelege puternicul potenţial adictiv al consumului de pornografie şi de a cere ajutor sub formă de consiliere sau medicaţie, atunci când dependenţa începe să le afecteze partenerii, familia, viaţa profesională sau judecata.
Între timp există pentru bărbaţii dependenţi de pornografie un model detaliat şi eficient de dezvăţare şi de reechilibrare mintală, astfel încât să nu mai fie la discreţia instinctelor. A înţelege modul în care pornografia afectează creierul şi distruge potenţa permite oamenilor ca atunci când optează pentru un anume comportament să fie mai informaţi şi să nu cadă pradă unui inutil dispreţ de sine sau unor reacţii ale societăţii – asta într-o lume care a devenit tot mai adictivă în orientarea ei hardcore.
Naomi Wolf este activist politic şi critic social. Cea mai recentă carte a ei este „Give Me Liberty: A Handbook for American Revolutionaries” (Daţi-mi libertate: un manual pentru revoluţionarii americani).Copyright: Project Syndicate, 2011. www.project-syndicate.org
