11.9 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialÎngrijirea plantelor în sezonul rece

Îngrijirea plantelor în sezonul rece

Grădinăritul în apartament poate fi un hobby excelent şi liniştitor chiar şi în sezonul rece. Deoarece este o perioadă mai dificilă pentru plante, pentru întreţinerea şi îngrijirea lor trebuie avute în vedere mai multe măsuri şi recomandări care este bine să vină din partea specialiştilor. De aceea, ne-am adresat în acest sens designerul floral Anca Lupu, ELTUNG IMPEX, tel.: 0722.933.622.

Pentru cele mai multe specii de plante, iarna reprezintă anotimpul repaosului sau, dimpotrivă, perioada de înflorire abundentă. De aceea, este necesară o pregătire prealabilă, ce presupune obişnuirea plantelor cu temperaturile scăzute şi cu udările şi aerisirile mai rare.  Un sfat general, care se aplică practic pentru orice sezon, este să utilizaţi vase din ceramică şi să aşezaţi plantele cât mai la lumină. De asemenea, este bine să rotiţi plantele din când în când (după lumină), pentru ca acestea să crească drepte.

Atenţie la udat şi umiditate

Când valorile termice scad, plantele din ghivece (originare din Sud) trec printr-o perioadă mai puţin fastă. Pentru că nu rezistă la geruri, ele trebuie să fie plasate într-un loc mai potrivit, în care să ierneze. Frecvenţa udărilor trebuie să fie redusă, având în vedere că multe plante sunt acum în semirepaos.

De exemplu, pentru a le asigura ferigilor o umiditate ridicată,  se aşează ghivecele pe un strat de bile de argilă, care a fost udat în prealabil. Aveţi grijă însă ca pământul să nu mustească de apă. În caz contrar, rădăcinile vor putrezi. Nu uitaţi că un pământ bine drenat va preîntâmpina acest pericol. În funcţie de specie, plantele au nevoie de cantităţi de apă diferite. Există însă o regulă care se aplică tuturor speciilor: prea puţină apă le omoară, prea multă, la fel.

Aveţi grijă ca, atunci când udaţi plantele, apa să aibă o temperatură apropiată de cea a camerei. Dacă este prea rece, apa va provoca pete brune pe frunzele ficusului, de exemplu. Ideal ar fi să folosiţi apă de ploaie sau provenită din zăpadă.

Asemenea copiilor, plantele trebuie curăţate de pământ, praf şi mizerie, însă doar ocazional. Pentru aceasta,  plantele se pun în chiuveta din bucătărie sau în cadă şi se udă uşor cu un dispozitiv care să împrăştie apa. Curăţaţi plantele cu apă călduţă şi lasaţi-le să se usuce, înainte de a le aşeza în locurile lor obişnuite.

Ştergeţi frunzele de praf cu ajutorul unui tampon de vată înmuiat în apă călduţă.

Pentru ca plantele de apartament să beneficieze de umiditatea necesară, pulverizaţi apă în jurul lor. O altă soluţie de a combate uscăciunea aerului din apartament este să aşezaţi plantele pe o tavă cu pietriş umed şi să pulverizaţi apă pe frunzele lor (nu şi pe flori sau pe frunzele păroase!). Frunzele vor căpăta luciu dacă le veţi pulveriza (de la o distanţă de 40-50 cm) cu un spray special.

Lumină, aer şi spaţiu

Fiţi atenţi la necesităţile de lumină ale plantelor de interior. Cele care nu au suficientă lumină vor părea firave.

Plantele înfrumuseţează interiorul unei case, suferind însă dacă sunt ţinute ­într-un mediu închis, cu aer uscat sau fum. Prin urmare, este recomandat să aerisiţi locuinţa zilnic. Temperaturile optime de care au nevoie sunt 19-24˚C ziua şi 9-14˚C noaptea. Dacă nu arată prea bine, e posibil să necesite numai o schimbare a temperaturii pentru a-şi reveni.

Nu în ultimul rând, plantele au nevoie de spaţiu pentru a se dezvolta. Dacă observaţi că rădăcinile ies afară prin gaura de scurgere a apei din ghiveci sau par dese ori înghesuite, e semn că vasul trebuie schimbat cu unul mai mare.

În cazul apariţiei bolilor şi dăunătorilor (care se dezvoltă în special în încăperile închise şi cu umezeală excesivă), trataţi plantele cu insecticide şi pesticide specifice grupei din care acestea fac parte.  

Cele mai citite

Patru migranți au murit și alți 15 au fost salvați din Canalul Mânecii

Patru migranți și-au pierdut viața într-o tentativă de traversare a Canalului Mânecii către Marea Britanie, a anunțat miercuri paza de coastă franceză, citată de...

Șansa lui Drăgușin! Micky van de Ven s-a accidentat în duelul cu Manchester City

Micky van de Ven, fundașul central al lui Tottenham, a părăsit terenul accidentat în minutul 14 al meciului cu Manchester City din Cupa Ligii. Într-un...

Reacția lui Ciucă după declarațiile lui Ciolacu privind AUR: „Marcele, There can be only one”

Nicolae Ciucă reacționează după ce Marcel Ciolacu a semnat o hârtie potrivit căreia, dacă va ajunge președinte, nu va numi un premier AUR: „Marcele,...
Ultima oră
Pe aceeași temă