Se profileazǎ o competiţie ciudatǎ pentru Primǎria Bucureştiului. Practic, pânǎ acum nu cunoaştem candidatul pentru funcţia de primar general al niciunuia dintre partidele importante.
PDL a format o alianţǎ cu UNPR, PNŢ-CD (varianta Pavelescu) şi PER, dar candidatul potenţial cel mai bine plasat în sondaje, Silviu Prigoanǎ, tocmai şi-a anunţat decizia de a se înscrie ca independent în cursa electoralǎ – fǎrǎ la a renunţa încă la statutul de membru al PDL. Nu este exclus sǎ se încerce repetarea strategiei testate de PSD în 2004 la sectorul 5, când „independentul” Vanghelie a fost lǎsat sǎ câştige în dauna candidatului oficial al partidului (vi-l mai amintiţi pe Aurel Cătălin Stochiţă?), şi aplicatǎ cu succes în 2008, când Sorin Oprescu, dupǎ ce pierduse de douǎ ori în calitate de reprezentant al partidului, a devenit primar general ca independent.
De cealaltǎ parte, USL, alianţa care sperǎ sǎ obţinǎ în toamnǎ 51% din voturile electoratului, nu are curajul de a prezenta un candidat propriu pentru cel mai important post din administraţia localǎ, ci va susţine un alt independent – pe Sorin Oprescu.
Nu este o simplǎ coincidenţǎ. Pariul pe „independenţi” pare cǎ este rezultatul recunoaşterii faptului cǎ încrederea în partide este într-un periculos declin, fapt înregistrat în sondajele de opinie şi manifest în demonstraţiile de stradǎ de la începutul acestui an. Partidele care încearcǎ sǎ evite asumarea propriei condiţii promovând personaje cu statut formal de independent dovedesc cǎ nu au înţeles motivul pentru care majoritatea electoratului refuzǎ sǎ mai voteze oamenii de partid.
Alegǎtorii au tot mai des prilejul de a constata cǎ, în loc de a promova transparent proiecte de guver-nare, partidele noastre ascund, de regulǎ, obscure legǎturi de afaceri, pǎienjenişuri de interese, meca-nisme de sifonare a banului public. Ei au vǎzut cum, odatǎ ajunşi la putere, oamenii de partid se grǎbesc sǎ ofere prietenilor care i-au ajutat, pe faţǎ sau din umbrǎ, funcţii şi oportunitǎţi.
Nu altfel se întâmplǎ lucrurile în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Pânǎ la începerea campaniei electorale, deşi majoritatea PDL-PRM-PNG îi era în principiu adversǎ, primarul general nu a întâmpinat blocaje semnificative din partea acesteia. Succesul a fost pus pe seama calitǎ-ţii de „bun negociator”. În realitate, negocie-rile au însemnat, de regulǎ, cǎ în schimbul promovǎrii unei hotǎrâri a acceptat câte un proiect imobiliar cu probleme, câte un contract de servicii plǎtit la preţuri exorbitante etc. Cu alte cuvinte, negocierea politicǎ a fost înlocuitǎ cu trocuri pe banii contribua-bilului. Funcţionarea acestui sistem nu va fi afectatǎ, indiferent de partidul care se va afla în spatele viitorului primar. Cǎ a început campania electoralǎ şi consilierii au devenit subit intransigenţi, blocând, iatǎ, bugetul propus de primar, e simplu joc de imagine care n-ar trebui sǎ pǎcǎleascǎ multǎ lume.
Şansa demontǎrii acestor vinovate mecanisme ar trebui sǎ apară din partea unui candidat venit cu adevǎrat din afara sistemului. Acesta nu poate fi unul care a fǎcut avere din afaceri cu administraţiile locale („nu cu statul” – zice el). Adevǎratul independent ar trebui sǎ fi dovedit cǎ ştie cum sǎ lupte împotriva sistemului şi cǎ este dispus sǎ o facǎ.
Evident, unui asemenea candidat i se vor pune – de cǎtre sistemul de partide care alterneazǎ la putere – nenumǎrate obstacole. De exemplu, Legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale prevede, pentru depunerea unei candidaturi independente, un numǎr de semnǎturi egal cu 2% din populaţia cu drept de vot (pentru Bucureşti, asta înseamnǎ aproape 30.000 de locuitori ai oraşului), care trebuie strânse în doar 6 sǎptǎmâni. Pentru comparaţie, un partid poate fi înfiinţat cu 25.000 de semnǎturi, strânse într-un timp nelimitat, din întreaga ţarǎ. Aceeaşi lege alocǎ unui candidat independent doar 10 minute (pe parcursul întregii campanii electorale) pentru a se exprima la posturile publice de radio şi televiziune.
Sigur, legile le fac tot ei, cei din sistem. Nu pentru interesul naţional, ci pentru al lor. Se poate însǎ lupta împotriva sistemului, cu condiţia de a face clarǎ distincţia între „ei” şi „noi”. Vestea bunǎ e cǎ noi suntem mult mai mulţi.
Mircea Kivu este sociolog
