Criza umanitară se accentuează la graniţele unei Europe depăşite de situaţie. Ambarcaţiuni încărcate cu oameni sosesc pe coastele Italiei, mai ales în Lampedusa, cel mai sudic punct al ţării. Situată la 113 km în larg faţă de Tunisia, Lampedusa e o mică insulă din Marea Mediterană cu o populaţie de doar 4.500 de locuitori.
Din ianuarie, când revoltele l-au înlăturat pe preşedintele tunisian Ben Ali, şi până în prezent, 20.000 de migranţi au intrat pe teritoriul Italiei la bordul bărcilor provenind din Tunisia şi Libia, conform BBC. Mulţi încearcă să emigreze în UE spre a scăpa de violenţă şi sărăcie.
Lampedusa a devenit un infern, şi pentru localnici, şi pentru migranţi. Datorită celor din urmă, populaţia insulei s-a dublat. Centrul pentru migranţi, care putea găzdui 800 de oameni, adăposteşte nu mai puţin de 3.000. Supra-aglomerarea a dus la mizerie. Mulţi dorm sub cerul liber, supuşi intemperiilor. Guvernul italian a adus corturi şi toalete chimice, în pofida protestelor localnicilor care cereau evacuarea imediată a nord-africanilor spre alte centre din interiorul ţării.
Roma încearcă acum să pună capăt coşmarului. Guvernul transferă migranţii de pe insulă într-o tabără temporară din Manduria, anunţând că va repatria câte o sută de tunisieni pe zi. Berlusconi a spus că pe insulă nu va mai rămâne nici urmă de migrant în două-trei zile. Uşor de zis, greu de crezut.
Ministrul italian de externe, Franco Frattini, s-a plâns de modul în care UE şi Franţa au gestionat criza. UE a rămas pasivă (ce surpriză!) după acordarea sumei anuale obişnuite de 18 milioane de euro pentru repatrieri. Franţa i-a trimis înapoi în Italia pe tunisienii care au încercat să-i treacă graniţa la Ventimiglia.
După ce a vizitat Lampedusa, Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a catalogat criza drept migraţie ilegală, afirmând că migranţilor nu trebuie să li se permită să stea în Europa.
Problema e însă complicată deoarece statutul legal al migranţilor e neclar. Mai exact, sunt aceştia refugiaţi sau imigranţi ilegali? Convenţia ONU privind Statutul Refugiaţilor defineşte un refugiat ca fiind o persoană ce, din cauza unei temeri justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, a opiniilor sale politice sau a apartenenţei la un grup social, se află în afara ţării sale de cetăţenie şi nu poate sau nu vrea, datorită acestei temeri, să se întoarcă acasă. Dacă migranţii nord-africani sunt refugiaţi, conform dreptului internaţional, Europa e obligată să îi protejeze. Articolul 33 al convenţiei interzice statelor semnatare să expulzeze refugiaţi către teritorii unde viaţa sau libertatea le sunt ameninţate.
Deocamdată, nimeni nu vorbeşte de refugiaţii primăverii arabe. Ieri, Italia a recunoscut oficial opoziţia anti-Gaddafi. Rămâne de văzut dacă asta va duce la acordarea statutului de refugiat migranţilor libieni.
La final, un exerciţiu de imaginaţie: oare cum ar reacţiona UE dacă România, într-o situaţie similară, ar expulza mii de migranţi?
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
