Doi reporteri ai New York Times, Clifford J. Levy şi Ellen Barry şi-au petrecut anul 2010 adunând dovezi despre corupţia şi nedreptăţile din sistemul de justiţie din Rusia. Pentru efortul lor, au fost răplătiţi cu premiul Pulitzer, cea mai importantă distincţie jurnalistică.
Într-o zi din toamna lui 2009, un tânăr poliţist din Novorosiisk şi-a pus uniforma şi a înregistrat două mesaje pentru Vladimir Putin, 13 minute cu totul. „Cum poate un poliţist să accepte mită?” „Înţelegi încotro se îndreaptă această ţară?” „Vorbeşti despre reducerea corupţiei. Spui că nu ar trebui să fie numai o crimă ci că ar trebui să fie imoral. Dar nu este deloc aşa. I-am spus şefului meu că poliţia este coruptă şi mi-a răspuns că nu se poate altfel. Nu mi-e frică să demisionez. Îţi voi spune numele meu. Sunt Dimovski Alexei Alexandrovici”. Cele două mesaje au fost încărcate pe YouTube şi au fost văzute de peste două milioane de vizitatori. „În sfârşit, un om din interiorul sistemului care îndrăznea să recunoscă deschis cultura corupţiei din rândurile poliţiei ruse – mita, mare sau mică, arestările ilegale pentru extorcarea de bani, tot felul de şefi de poliţie care îşi permit maşini scumpe şi vile pe un salariu modest”, scrie Cliff Levy.
Dar Dimovski Alexei Alexandrovici avea să plătească scump pentru îndrăzneala lui. Poliţistul de 32 de ani a fost imediat concediat, poliţia i-au percheziţionat casa, lui, rudelor şi prietenilor şi i-au chemat la interogatorii. În cursul unuia din raiduri, poliţiştii au încercat să îi planteze droguri, afirmă soţia sa care, la acea vreme era în a noua lună de sarcină. În ianuarie 2010, l-au arestat pentru abuz în serviciu, divulgarea secretelor de stat şi o fraudă de 800 de dolari. În închisoare, a fost ţinut în izolare iar procurorii au încercat să îl supună unor îndelungate examene psihiatrice. Pesemne, numai un nebun i s-ar adresa lui Putin pentru a denunţa corupţia poliţiei. În cele din urmă, acuzaţiile au fost ridicate şi Dimovski a fost eliberat. Alţii n-au scăpat aşa uşor.
Când te pui între KGB-ist şi spa-ul lui
Tatiana Kazakova a fost primarul unui sătuc de 1700 de suflete de pe malul lacului Baikal. Femeie de afaceri de succes, a revitalizat mica aşezare de pescari din care a încercat să facă o staţiune. A construit hoteluri, a modernizat străzile, a adus apă curentă. Dar succesul ei era să o coste viaţa. Aşezarea a atras atenţia Serviciului Federal de Securitate (FSB, fost KGB) care a decis să construiacă un centru de recreere şi spa pentru proprii ofiţeri chiar în Listvianka. Şi când KGB-ul vrea un spa, KGB-ul nu cere voie. Kazakova nu a înţeles acest lucru şi aa depus plângere penală împotriva centrului de recreere. Şi o anchetă penală a fost deschisă, dar împotriva Tatianei Kazakova.
25 de agenţi FSB au investigat fiecare aspect al vieţii primarului-antreprenor în ceea ce ei înşişi au catalogat drept „o operaţiune de contrainformaţii”. 250 de martori au fost interogaţi şi 67 de volume de „dovezi” au fost strânse. Kazakova a fost acuzată de abuz în serviciu şi fraudarea alegerilor pentru primărie, a fost arestată şi trimisă la un centru de detenţie preventivă din Irkuţk. Vreme de doi ani şi jumătate a stat în arest preventiv, timp în care I s-a refuzat orice contact cu logodnicul, mama sau cei trei copii, între care o fată de 15 ani care suferă de o maladie neurologică. Abia în iunie 2010, după ce mai multe ziare inclusiv New York Times s-au interesat de soarta ei, un judecător a acceptat să o elibereze pe cauţiune. În septembrie 2010 a fost condamnată la şase ani de închisoare cu suspendare. În felul acesta nu va mai putea sta, în calitate de primar, în calea KGB-ului. Dar şi Kazakova a scăpat uşor. În Rusia, în detenţie preventivă poţi să păţeşti lucruri mult mai rele.
Ucis în închisorile lui Putin
De pildă, să mori de inimă la 37 de ani. Serghei Magniţki era avocat la compania ruso-americană Hermitage Capital, a omului de afaceri William F. Browder, altădată cel mai important investitor străin pe piaţa rusă de capital. În 2007, pe baza cercetărilor lui Magniţki, Hermitage Capital i-a acuzat pe anchetatorii Ministerului de Interne de corupţie, susţinând că poliţiştii au confiscat trei dintre companiile lui Browder pe care apoi le-au folosit pentru a recupera de la stat 230 de milioane de dolari în returnări de taxe.
Un an mai târziu, Ministerul de interne rus a acuzat companiile lui Browder de evaziune fiscală în valoare de 17,5 milioane de dolari şi l-au arestat pe Magniţki. După încă un an petrecut în arest preventiv, pe 16 noiembrie 2009, Magniţiki a murit în închisoare. Potrivit anchetei oficiale, tânărul avocat ar fi murit din cauza unui infarct cauzat de o miopatie, o maladie întâlnită la sportivii care mor subit pe teren. Preşedintele Dmitri Medvedev a numit o comisie independentă de anchetă, care a scos în evidenţă numeroase abuzuri la care a fost supus Magniţki. Rezultatul a fost că în comisia independentă, reprezentanţii ONG-urilor pentru drepturile omului au fost înlocuiţi cu reprezentanţi ai veteranilor din poliţie şi serviciile secrete. De Ziua Miliţiei, Ministerul de Interne i-a decorat pe anchetatorii care l-au băgat îîn închisoare pe Magniţki iar în ziua aniversării a un an de la moartea acestuia, ministerul a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că a descoperit dovezi că Magniţki însuşi a fost cel care a solicitat returnarea frauduloasă de taxe de 230 de milioane de dolari.
O lună mai târziu New York Times a publicat extrase din rapoartele de autopsie care dovedeau că Serghei Magniţki a fost bătut şi torturat în închisoare.
Drepturile Omului sunt letale
În iulie 2009, Natalia Estemirova, o militantă pentru drepturile omului în Cecenia şi adversar declarat al preşedintelui Ramzan Kadîrov, a fost răpită de un grup de bărbaţi din faţa locuinţei sale din Groznîi. Maşina în care a fost aruncată a trecut prin cinci puncte de control militare, a ajuns în Inguşetia vecină, unde Estemirova a fost împuşcată în cap. Cadavrul a fost aruncat la marginea unei păduri.
Preşedintele organizaţiei Memorial din care făcea parte Estemirova, Oleg Orlov, l-a acuzat direct pe preşedintele cecen, Ramzan Kadîrov că a ordonat crima. În trecut, Kadîrov, care conduce Cecenia ca pe propria feudă islamistă, cu armată personală şi echipă de fotbal antrenată de Ruud Gullit cu tot, o ameninţase direct pe Estemirova că îi va ucide fiica şi că va sfârşi ca prietena ei Anna Politkovskaia, jurnalista asasinată după articolele despre atrocităţile comise de armata rusă în Cecenia. Kadîrov, numit şi susţinut de Putin, s-a lăudat în faţa Estemirovei că „are mâinile pătate de sânge până la coate, că a ucis oameni şi că nu s-ar da în lături să o facă din nou”. După aceste declaraţii, reprezentanţii Memorial au decis, alarmaţi să o aducă pe Estemirova la Moscova, dar după un timp, aceasta a decis să se întoarcă. Atunci când ameninţările au fost reluate, au încercat să facă acelaşi lucru, dar a fost prea târziu.
Când Orlov l-a acuzat public pe Kadîrov că a ordonat asasinatul, Kadîrov a depus plîngere penală pentru defăimare împotriva liderului ONG-ului, pe care l-a acuzat că este duşman al poporului, iar procurorii s-au conformat. Orlov a fost pus sub acuzare şi riscă 3 ani de închisoare. Şi acest lucru nu s-a întâmplat în Cecenia, ci chiar la Moscova, să le intre în cap tuturor că mâna lui Kadîrov îi poate ajunge oriunde.
Investigaţiile New York Times au mai scos la iveală un caz în care autorităţile au reuşit să intimideze membrii unui juriu incredul într-un proces în care era judecat un important om de afaceri din Başkortostan – republică care stă pe un ocean de petrol – până când au reuşit să anuleze procesul. Când acesta a fost reluat – fără juraţi – acuzatul a fost condamnat pe viaţă. Rezultatul a fost că Putin a declarat că procesele cu juraţi sunt ineficiente. La fel, după cazul Dimovski, Duma Rusă a adoptat o lege poreclită de deputaţi chiar Legea Dimovski prin care înăsprea pedepsele pentru poliţiştii care îşi critică şefii. Ori de câte ori un caz de corupţie sau de încălcare a drepturilor omului este făcut public rezultatul este acelaşi: sistemul adoptă legi şi decizii şi mai represive şi mai scandaloase pentru a pune pumnul în gură opozanţilor.
Într-un singur caz nu le-a mers. NY Times a dezvăluit că poliţia a confiscat computerele unui ONG ecologist care s-a opus redeschiderii unei fabrici de hârtie pe malul Baikalului sub motivul că ar utilza software pirat şi că avocaţii ruşi Microsoft din Rusia încurajează acest gen de acţiuni pentru a se pune bine cu autorităţile şi, posibil, pentru a obţine avantaje materiale. A doua zi după publicarea articolului, Microsoft şi-a cerut scuze şi a anunţat că toate organizaţiile civice din Rusia, China, Kazahstan şi alte nouă ţări vor primi licenţă gratuită pentru programele Microsoft. Măcar şi pentru atât şi tot meritau un Pulitzer.
