8.3 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSpecialIndemnizaţia pentru creşterea copilului – asigurare sau ajutor social? | OPINIE

Indemnizaţia pentru creşterea copilului – asigurare sau ajutor social? | OPINIE

În urmă cu o săptămână, Ministerul Muncii a distribuit o informare din care reieşea că 242 de mame şi taţi, adică 0,17% din totalul beneficiarilor de indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, au “consumat“ o treime din bugetul alocat acestor indemnizaţii. Totodată, am aflat că suma totală cheltuită cu aceste alocaţii a depăşit cu 20 de milioane estimarea iniţială. Ministerul şi-a exprimat dorinţa ca această situaţie să fie dezbătută public.

Ca să înţelegem mai bine despre ce este vorba, trebuie făcut un scurt istoric. Indemnizaţia pentru creşterea copilului era, până la începutul acestui an, de 85% din venitul mediu din ultimele 12 luni, dar nu mai mare de 3.400 lei – plafonul fusese introdus în 2010, drept măsură anti-criză. Printr-o lege adoptată la 30 martie anul acesta, Parlamentul a hotărât, printre altele, desfiinţarea acestui plafon; de precizat că Guvernul s-a opus modificării. Această lege a intrat în vigoare la 1 iulie. Din păcate, legiuitorii noştri nu operează cu jumătăţi de măsură: ori introduc un plafon exagerat de scăzut, ori îl desfiinţează de tot.

Ideea care stă la baza acordării acestei indemnizaţii este aceea de a compensa pierderile materiale pe care le suferă o persoană care îşi întrerupe cariera profesională pentru a-şi îngriji copilul nou-născut. Este, evident, o măsură menită să contracareze scăderea drastică, după 1990, a natalităţii şi consecinţele negative ale acesteia (despre care am scris în repetate rânduri). Părintele care se decide să aibă un copil şi care se află, de regulă, la începutul unei cariere profesionale este “penalizat“ sever: e drept că legea obligă angajatorul să-i păstreze locul de muncă, dar e clar că unul sau doi ani de întrerupere nu-l ajută deloc în competiţia reală din piaţa muncii. Un angajator va prefera întotdeauna să angajeze, mai ales pentru posturile importante, o persoană cu risc cât mai redus de a-şi întrerupe activitatea. „Pena-lizarea“ despre care vorbim este cu atât mai drastică cu cât angajatul se află într-o poziţie mai importantă: e relativ uşor să găseşti sau să formezi un înlocuitor temporar într-o funcţie de execuţie (de multe ori, nici nu e nevoie, sarcinile putând fi redistribuite); în schimb, dacă e vorba de o persoană aflată în vârful organigramei, înlocuirea e extrem de problematică şi costisitoare.

Din aceste motive, nivelul indemnizaţiei este sensibil mai ales pentru persoanele care fac parte din ceea ce numim clasa medie şi peste medie. Plafonul de 3.400 de lei era descurajant mai ales pentru cei cu venituri peste medie: la un salariu net de 1.500 euro, pe lângă inconvenientele amintite mai sus, mama (sau tatăl) pierdea jumătate din bani. Din această perspectivă, plafonul funcţiona împotriva sensului în care fusese gândită indemnizaţia.

Am auzit argumentul că toţi copiii au nevoi (şi drepturi) egale, deci diferenţierea indemnizaţiei în funcţie de venituri nu s-ar justifica. Dar, pentru acoperirea nevoilor copilului există alocaţia de stat pentru copii, care e fixă. E drept, nivelul acesteia este extrem de mic, dar asta nu ar trebui să ne facă să amestecăm cele două su-biecte. Subiectul alocaţiei este copilul, cel al indemnizaţiei de creştere este părintele.

Fapt este că mamele şi taţii care primesc indemnizaţii ce par exage-rate au avut şi venituri “exagerate“, pentru care au cotizat la bugetul din care se plătesc indemnizaţiile cu sume “exagerate“. Indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un ajutor social (deşi funcţionează astfel pentru părinţii care nu au avut venituri şi care primesc indemnizaţia minimă de 1.060 de lei), ci o asigurare, ca şi pensia. De aceea, cuantumul ei trebuie să urmeze principiul contributivităţii.

Aici însă trebuie introdusă o nuanţă: contribuţia la asigurările sociale de stat este plafonată la 5 salarii medii pe economie (adică 13.400 lei). Din această perspectivă, s-ar justifica şi o plafonare a indemnizaţiei de creştere a copilului, dar nu la nivelul descurajator de 3.400 lei, ci raportat la cele 5 salarii medii. Un asemenea plafon ar “penaliza“ oamenii cu ve-nituri cu adevărat mari. Dar, studiile de demografie arată că pentru oamenii foarte bogaţi (ca şi pentru cei foarte săraci) decizia de a avea sau nu un copil nu este influenţată de costul aferent creşterii acestuia. 

Cele mai citite

Ciolacu crede că România intră în Schengen rutier până la finalul anului

România intră în Schengen rutier până la finalul anului, iar de anul viitor românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru America-acestea sunt...

Hunor: Iohannis are un grad mare de neîncredere în comunitatea maghiară

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la un grad mare de neîncredere în comunitatea maghiară, comunitate care l-a votat în proporţie de peste 80%, a...

Kamala Harris și-a exprimat „îngrijorarea profundă” către Benny Gantz cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza

Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris şi-a exprimat "îngrijorarea profundă" cu privire la criza umanitară din Fâşia Gaza în timpul unei întâlniri, luni, cu Benny...
Ultima oră
Pe aceeași temă