Inconştienţă sau prostie? Un caz incredibil a fost descoperit de către autorităţile sanitare din Statele Unite ale Americii. Mai mulţi părinţi inconştienţi şi-au expus copiii la varicelă, pentru a le întări sistemul imunitar şi pentru a evita vaccinarea acestora, potrivit dailymail.co.uk.
Părinţii comandau de pe internet acadelele care au intrat în contact cu saliva unor copii bolnavi de varicelă, urmând să primească coletele prin poştă. Părinţii plăteau chiar şi 50 de dolari pentru o singură bucată.
Nu cu mult timp în urmă s-a creat o adevarată criză în ceea ce priveşte vaccinul anti-varicelă, mulţi părinţi, chiar şi din România, refuzând să îşi ducă copii la medic pentru a fi vaccinaţi.
Medicii i-au avertizat însă că acest lucru este periculos pentru cei mici, mai ales că virusul nu supravieţuieste pe acadele. În schimb, copiii pot contracta alte virusuri sau bacterii, dezvoltând boli precum hepatita A, hepatita B sau infecţii cu diverşi stafilococi.
Medicul Wilbert Mason, expert în boli infecţioase la Spitalul de Copii din Los Angeles a rămas uimit la aflarea ştirilor: „Am rămas fără cuvinte. Cum pot oamenii să fie atât de proşti?”.
În urmă cu 30 de ani, era ceva normal ca părinţii să îşi ducă în vizită copiii la prietenii lor care aveau varicelă. „Nu era o idee bună nici atunci, nu este nici acum”, a declarat Manson.