8.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎncepe Talent Cup

Începe Talent Cup

Cel mai important turneu de fotbal din România rezervat juniorilor debutează azi şi se bucură de prezenţa unor echipe precum Real Madrid şi Internazionale Milano.

 

Constănţeanul Gheorghe Hagi este recunoscut drept cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor. O dată cu încheierea activităţii pe gazon, Hagi a trecut la antrenorat, funcţie în care până acum nu a avut prea mult succes.

Realizările au venit însă de la academia de fotbal care îi poartă numele şi pe care a înfiinţa-t-o în urmă cu mai bine de doi ani. În acest timp relativ scurt, Hagi a reuşit să îi îndrume pe micii fotbalişti către titluri naţionale şi turnee importante câştigate. „Regele” speră ca de la Academia sa să vină următorul număr 10 pentru naţionala României şi totodată să propulseze către fotbalul mare cât mai mulţi jucători. Aceste obiective nu se pot realiza doar cu antrenamente, ci şi cu jocuri puternice, lucru de care Hagi este conştient. Astfel, constănţeanul a apelat la cunoştinţele sale pentru a pune bazele celui mai important turneu rezervat echipelor formate din jucători sub 17 ani, Talent Cup.

Azi începe a doua ediţie, prima având loc în urmă cu un an şi fiind adjudecată de Real Madrid.

„Albii” vin şi anul acesta la turneul care se dispută pe stadionul Farul, pentru a-şi apăra trofeul. Ibericii îi vor avea ca adversari pe Internazionale Milano, Kashima Antlers (Japonia) şi, evident, echipa gazdă, Academia „Hagi”.

Organizator al competiţiei, Hagi a declarat: „Fotbaliştii de la Academie au scopul de a ajunge în fotbalul mare: pentru acest lucru au nevoie de jocuri puternice de la ccele mai fragede vârste. Talent Cup este unul din turneele care oferă jucătorilor noştri posibilitatea de a se verifica în compania unor cluburi mari ale Europei şi nu numai”.

Competiţia începe azi cu
partidele Academia „Hagi”- Inter Milano (ora 19.30) şi Real Madrid-Kashima Antlers (21.30). 

Două titluri la Braşov

Academia Hagi a fost clubul cu cele mai multe prezenţe în finalele de la Braşov Junior’s Cup, echipele constănţene izbutind să lupte cu trofeul pe masă la patru categorii de vârstă: U16 (1996), U15 (1997), U12 (2000) şi U9 (2003). Formaţia U16 (1996) a Academiei Hagi a susţinut finala contra Sportului Studenţesc şi a câştigat-o cu 3-2, graţie reuşitelor lui George Tudoran 2 şi Andrei Luduşan. Şi echipa U15 (1997) a Academiei Hagi a devenit campioană după ce a dispus în marea finală de Steaua Bucureşti, cu 2-0, în urma golurilor lui Mihai Oarnă şi Cristian Manea.

10 lei costă un bilet de intrare la Talent Cup, iar un abonament costă 20 de lei.

Cele mai citite

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...

Studiu Cât de bine stau orașele și cartierele din România la apă curentă și căldură?

Indexul T.R.A.I. integrează atât informații obiective, obținute din surse precum Google Traffic, Google Places, Airly și Storia, cât și părerile subiective ale peste 100.000...

Focusați pe campanii pompoase guvernanții pierd banii din PNRR

Cu doar 13% din obiectivele PNRR atinse și o creștere economică revizuită în scădere, România se confruntă cu presiuni financiare și necesitatea unor reforme...
Ultima oră
Pe aceeași temă