3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialÎncep lucrările de salvare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

Încep lucrările de salvare a Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

Lucrările de salvare a Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin vor începe în perioada următoare. Echipa condusă de preotul greco-catolic din Bădăcin, Cristian Borz, a strâns cei 43.000 de lei necesari pentru reabilitarea fundației monumentului istoric, iar în această perioadă așteaptă ultimele avize necesare.  Membrii echipei caută un constructor capabil să execute lucrările de salvare. Părintele Cristian Borz spune că este necesară subzidirea fundației.

 „Pentru a putea începe lucrările, mai avem de obținut ultimul aviz de la Inspectoratul de Stat în Construcții, pentru care avem de așteptat cam două săptămâni, după care vom depune pentru autorizația de construcție, care iarăși durează vreo 4-5 zile. Între timp, căutăm constructor. În aproximativ o lună, pot începe lucrările de consolidare la fundația casei, dar termenul acesta nu depinde de noi, ci de obținerea avizelor. Campania continuă, iar următoarea fază de lucrări va fi la acoperiș și la consolidarea pereților“, a declarat preotul din Bădăcin, Cristian Borz. Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin a fost confiscată de autoritățile comuniste, care au transformat-o în centru pentru tinerii cu dizabilități. Apoi, monumentul istoric a fost lăsat intenționat să se degradeze, iar starea sa fizică este foarte proastă. Prin testament, Iuliu Maniu lăsase acest imobil Bisericii Greco-Catolice.

Finalitatea proiectului este reprezentată de reabilitarea clădirii, de a o amenaja ca muzeu, și de oferi posibilitatea pregătirii unui centru în care să se desfășoare activităţi cu tinerii. „Este o datorie dacă poți ajuta să ajuți! Mai ales când este vorba despre patrimoniul național. Lipsa de respect față de valorile reale ale istoriei este lipsa de respect față de sine“, scria actrița Oana Pellea pe pagina sa de Facebook, după ce a făcut o donaţie de 1.000 de lei.

„În această etapă a campaniei, pentru a transparentiza și mai mult actul donațiilor, am încercat să luăm legătura cu mai multe persoane dintre cele care au donat, pentru a afla care au fost motivele pentru care și-au dorit să contribuie acestui demers și, totodată, ce înseamnă pentru ei această casă“, spun membrii echipei.

Unul dintre cei care au răspuns sub umbrela anonimatului a transmis următorul mesaj: „În ultimii ani am avut ocazia să răsfoiesc mai profund istoria modernă a Sălajului şi să cunosc mai bine personalităţile ce au fost pietre de hotar în perioada lor. […] Cunoscând familia Coposu, inevitabil creşte apetitul pentru formatorul Seniorului – Iuliu Maniu din Bădăcin. De la aceste simple informaţii şi până la prezervarea patrimoniului prin implicare civică – personal, a fost un pas foarte mic“. Cât despre însemnătatea casei, a lăsat să se înțeleagă că valoarea istorică a personalității omului politic, Iuliu Maniu ar putea crea o punte de valorificare a potențialului turistic la Bădăcin,. „Am avut ocazia, călătorind prin Europa, să văd multe case memoriale şi muzee, locuri care atrag mereu turişti din toate colţurile lumii. Mergând doar la exemplul Vienei, nu există străduţă pe care să mergi şi să nu dai de o placă ce să menţioneze un nume cu rezonanţă care, fie s-a născut, fie a locuit pentru o perioadă sau a decedat în acea locaţie. De ce nu s-ar putea face lucrul acesta şi la noi? De ce nu, chiar în Bădăcin?“.

Solidaritate impresionantă

„Semn că mai există oameni cărora le pasă şi că sunt români pentru care identitatea naţională contează, indiferent în ce colţ de lume s-ar afla, au fost reacţiile primite după lansarea campaniei publice: «Salvaţi Istoria Naţională, Salvaţi Casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin!». La fel ca un bulgăre de zăpadă, căruia îi dai drumul de pe un deal şi cu cât se rostogoleşte mai mult, cu atât se face mai mare, campania odată lansată a angrenat în drumul ei oameni simpli, oameni cu funcţii, oameni cunoscuţi, oameni foarte cunoscuţi, instituţii, asociaţii, fundaţii, mass media locală, regională şi naţională. Au intrat în cont rând pe rând banii necesari începerii lucrărilor de susţinere a fundaţiei, respectiv de subzidire. Au sunat telefoane peste telefoane:«Alo? Noi suntem….Noi nu vă putem ajuta cu bani, dar dacă aveţi nevoie de mână de muncă, noi venim şi facem ce e de făcut», «Alo? Noi suntem de la… Vrem să facem o donaţie. Vrem să scriem un material şi da, vrem să promovăm şi campania». «Alo? Am tot citit despre această campanie şi vreau să o promovez şi eu prin blogul pe care îl am». S-au primit şi primele mesaje: «Dacă credeţi că două mâini harnice pot face ceva, eu vin acolo şi vă lucrez pe gratis mai multe zile». «Eu sunt departe de ţară, plecată din Sălaj. Dar faceţi o listă cu materialele de construcţie necesare şi o să contactez firmele de profil pentru donaţii». Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni răspund pozitiv unei campanii care trebuie să strângă toate cele necesare într-un timp foarte scurt pentru a mai putea recupera locul în care Iuliu Maniu se simţea cu adevărat acasă“, spun membrii echipei care a organizat campania de salvare a acestui monument istoric.

„La Bădăcin, parcă şi aerul este mai proaspăt. În liniştea grădinii uit greutăţile zilnice, pentru că aici sunt cu adevărat acasă“, scria Iuliu Maniu. Preotul Cristian Borz a recurs la această campanie publică pentru salvarea monumentului după ce, timp de 15 ani, a încercat să obțină, fără nici un rezultat, sprijinul autorităților.

Parohul greco-catolic din Bădăcin spune că, în acest context, reacția de solidaritate a oamenilor este cu atât mai impresionantă. În prezent, campania de strângere de fonduri continuă, cu scopul de a duce la îndeplinire dorința testamentară a lui Iuliu Maniu de a vedea pe domeniul de la Bădăcin un loc de educare a tinerilor.   

Este o datorie dacă poți ajuta să ajuți! Mai ales când este vorba despre patrimoniul național. Lipsa de respect față de valorile reale ale istoriei este lipsa de respect față de sine.“ Oana Pellea, actriță

Cele mai citite

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă