Constănţenii încep să „mişte” pe piaţa transferurilor. Tehnicianul Marian Pană are, începând de ieri, încă trei jucători la pregătire. Adrian Pătulea (vârf, 26 de ani), Marius Zidăroiu (fundaş dreapta, 23 de ani) şi Florin Epure (fundaş stânga, 22 de ani) au ajuns în cantonamentul Farului de la Predeal şi se vor pregăti în următoarele zile cu marinarii, urmând ca antrenorul să îşi dea verdictul dacă vor rămâne în lot sau nu.
Dâmboviţean de origine, Pătulea şi-a făcut junioratul la Rapid şi a jucat apoi în România la Rapid II, FCM Târgovişte, Petrolul, Astra şi Petrolistul Boldeşti. A încercat o aventură şi la Al Hamrya, în zona Golfului, unde nu a rezistat însă, iar apoi a jucat prin ligile inferioare din Anglia, la echipe precum Lincoln City, Leyton Orient, Hayes, Yeading United şi Hereford United. Marius Zidăroiu poate juca şi mijlocaş dreapta şi vine de la FCM Târgovişte. A susţinut probe de joc şi la unele formaţii din liga a doua germană. Florin Epure e cunoscut de la Drobeta-Turnu Severin, iar ultima dată a jucat la Scorilo Autocatania, în Liga a III-a.