Marţi, Camera Deputaţilor a votat modificarea articolului 10 din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Procedura a fost la fel de rapidǎ ca şi în cazul modificarii Legii privind alegerea senatorilor şi a deputaţilor: proiectul a fost depus pe 17 mai de cǎtre un deputat PNL şi unul PSD, pe 18 iunie a fost adoptat de cǎtre Senat, a ajuns la Camerǎ pe 25 iunie şi a doua zi a fost votatǎ. Nu mai poate zice nimeni cǎ Parlamentul nu e suficient de eficient.
Istoria legii e însǎ mai veche. În forma iniţialǎ, adoptatǎ în 2000, ea prevedea cǎ preşedintele poate fi demis cu voturile majoritǎţii cetǎţenilor cu drept de vot. În mai 2007, majoritatea PNL-PSD-UDMR a impus (dupǎ respingerea contestaţiei de neconstituţionalitate) eliminarea condiţiei privind majoritatea electoratului cu cea a majoritǎţilor celor prezenţi la vot, deschizând astfel calea revocǎrii Preşedintelui (eşuatǎ din cauza votului masiv împotriva demiterii). Anul acesta, în aprilie, majoritatea PDL-UNPR-UDMR a votat revenirea la forma iniţialǎ, introducând un amendament în acest sens la o ordonanţǎ de urgenţǎ mai veche, din 2009. De remarcat cǎ nici în aprilie, nici acum, nu a existat o discuţie pe fond asupra legitimitǎţii modificǎrii legii. Este evident pentru oricine cǎ PDL a dorit sǎ-l protejeze pe Traian Bǎsescu, iar USL vrea sǎ creeze condiţiile demiterii aceluiaşi Traian Bǎsescu. Legea îşi schimbǎ forma dupǎ cum balanţa puterii se înclinǎ în favoarea sau împotriva Preşedintelui.
Argumentele de fond ţin de interpretarea principiului simetriei – cu alte cuvinte, este firesc ca demiterea Preşedintelui sǎ fie fǎcutǎ în condiţii echivalente cu cele în care a fost ales. Aceastǎ premizǎ este interpretatǎ în mod diferit de cǎtre susţinǎtorii lui Traian Bǎsescu (care invocǎ alineatul 2 al art.81 al Constituţiei – „Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale”) şi adversarii acestuia (care se referǎ la alineatul 3 al aceluiaşi articol – „În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi”). Cu alte cuvinte, diferenţa e cǎ simetria se referǎ pentru unii la alegerea Preşedintelui în primul tur, iar pentru ceilalţi – la al doilea tur.
Aş înclina sǎ spun cǎ, dat fiind cǎ, exceptând scrutinul din 1990 (care nu ar trebui sǎ conteze, dupǎ cum nu a contat nici la numǎrarea mandatelor lui Iliescu, cǎci era în afara Constituţiei), Preşedintele a fost ales întotdeauna dupǎ al doilea tur, atunci demiterea ar trebui fǎcutǎ cu majoritatea simplǎ (a celor prezenţi la referendum). Dacǎ luǎm în calcul şi modul ciudat în care se stabileşte populaţia cu drept de vot a României (aproape cât toatǎ populaţia – inclusiv copiii – înregistratǎ la recensǎmânt), este evident cǎ practic este imposibil de realizat condiţia majoritǎţii absolute. Ar trebui sǎ existe peste 9 milioane de voturi pentru demitere, deci aproape cât toate voturile exprimate la primul tur al prezidenţialelor din 2009.
Demiterea Peşedintelui nu este încǎ de actualitate. PDL a anunţat cǎ va contesta legea la Curtea Constituţionalǎ (de ce? forma adoptatǎ e cea care a fost deja declaratǎ constituţionalǎ în 2007), ceea ce înseamnǎ câteva sǎptǎmâni de amânare, apoi Preşedintele are dreptul la 30 de zile pentru examinare, dupǎ care o poate retrimite Parlamentului, acesta trebuie sǎ o repunǎ pe ordinea de zi… Una peste alta, legea va putea intra în vigoare, probabil, abia pe la mijlocul lui septembrie. Existǎ deci premize pentru referendum de destituire simultan cu alegerile parlamentare.
Dar nu asta este problema. Elementul de îngrijorare provine din faptul cǎ partidele parlamentare stabilesc legile exclusiv în virtutea argumentului de le fi favorabile în lupta pentru putere, şi le impun exclusiv pe baza forţei majoritǎţii. Am avut exemplul de la legile electorale (despre care am tot discutat în aceastǎ paginǎ), acum îl avem pe cel al demiterii preşedintelui. Nu intrǎ în argumentaţie, nici mǎcar formal, discuţia despre binele public, interesul naţional şi alte lucruri considerate desuete de cǎtre cei care ne fac legile.
Mircea Kivu este sociolog
